Am atras atenția încă din vara anului trecut, atunci când au intervenit discursurile de la Tusvanyos, că instalarea guvernului Orban de la Budapesta va antrena și o schimbare majoră de strategie în raport cu maghiarii de pretutindeni. Și că această strategie are nevoie de un răspuns inteligent din partea autorităților române. Ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat.
15 martie 2011 a fost ziua în care s-au văzut primele efecte sau consecințe ale noii orientări a guvernului budapestan. Patru demnitari români, un europarlamentar – Laszlo Tokes și trei președinți de Consilii Județene au depus jurământul ca cetățeni maghiari, sub efectul legii privind dubla cetățenie adoptată de parlamentul dominat de FIDESZ. Chestiunea are valoare de semnal pentru întreaga populație maghiară din Transilvania. Ziua maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită ani la rândul într-o atmosferă controversată, dar relativ decentă, a dobândit de această dată o încărcătură deosebită: s-a vorbit deschis despre „autodeterminare”, despre „drepturi colective”, iar vicepremierul maghiar Semjen Zsolt ne-a explicat cum statul maghiar va sprijini aceste revendicări. Demnitarii maghiari s-au plimbat prin Transilvania ca printr-un fel de protektorat. Nu mai vorbesc de declarațiile făcute de Viktor Orban la Budapesta.
Încet, încet, dimensiunea panmaghiară a strategiei guvernului Orban ajunge la un prag de maturitate, dincolo de care se vor produce lucruri care scapă deja controlului statului român. Strategia maghiară a găsit breșe semnificative: slăbiciunea executivului, dependent de voturile UDMR, slăbiciunea României în relațiile europene și internaționale, unde nu contează practic și, nu în ultimul rând, incapacitatea lui Băsescu de a înțelege mizele pe care se joacă.
Asta în plan instituțional. În plan societal, am asistat la un gest unic și de necrezut, care amintește de provocările de la Târgu Mureș din 1990. Un cetățean român de etnie maghiară, Csibi Barna, angajat al statului român, s-a gândit că, în cinstea zilei de 15 martie, se cade să spânzure efigia lui Avram Iancu în centrul localității Miercurea Ciuc, sub privirile pasive ale Poliției statului.
E limpede. România nu are președinte și nu are guvern, nemaivorbind de strategii pe termen lung. Pentru că, dacă ar fi existat măcar una din cele două instituții, s-ar fi întâmplat câteva lucruri de bun-simț:
În primul rând, poate că Semjan Zsolt sau președintele Parlamentului maghiar ar fi fost declarați persona non–grata pe teritoriul României. Să se plimbe și să mediteze la visele Sfântului Ștefan la ei acasă, nu în România.
În al doilea rând, nu este admisibil ca gestul acelui Csibi Barna să rămână nesancționat și fără reacție instituțională. Măcar pentru tulburarea liniștii publice. M-am uitat în Constituție și în legea cetățeniei și, din păcate, condițiile de retragere sunt mult prea restrictive. Cetățenia nu poate fi retrasă celui care a dobândit-o prin naștere, decât dacă eventual se înrolează în armata altui stat.
Pentru că atitudinea normală a autorităților ar fi să-i retragă acestui Csibi Barna cetățenia română, pentru gestul săvârșit la Miercurea Ciuc. Poate că, dacă tot vorbim de revizuirea Constituției, ne gândim și la aceste aspecte. Și poate modificăm și legea cetățeniei. Are chef acest domn să spânzure portretul lui Avram Iancu? N-are decât s-o facă în altă țară. La Budapesta, pe Vatci Utca.
După cum, cred că o reglementare care să împiedice pe cei cu dublă cetățenie să exercite demnități publice ar fi binevenită. Chiar dacă vor fi și victime colaterale nevinovate.
sursa: Dan Mihalache
Radu Zlati 
Comentarii recente