Deputaţii, scoşi din sărite de Funeriu: „Credeţi că ne prostiţi ca pe nişte copii de grădiniţă?!”

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, i-a scos din sărite pe deputaţii Comisiei de Învăţământ, care au renunţat la politeţe, dând drumul la o ceartă în toată regula. Neputând să explice cum anume va rezolva problema grevelor profesorilor, care au paralizat activitatea în şcolile din nordul Moldovei, Funeriu a stârnit indignarea parlamentarilor, în momentul în care a încercat să evite discuţia spunând că „această chestiune nu a fost anunţată pe ordinea de zi”. „Un ministru care trebuie să reformeze întregul sistem de învăţământ din România nu ştie că profesorii nu şi-au primit salariile? Cică nu a fost informat! Nu se poate aşa ceva! Credeţi că ne prostiţi ca pe nişte copii de grădiniţă?! Aveţi multă abilitate, dar şi noi avem mult păr alb! „, a răcnit deputatul PSD Victor Cristea, somându-l pe şeful Educaţiei să clarifice problema blocării salariilor dascălilor care se află în grevă. „Apreciez impetuozitatea dumneavoastră” s-a apărat Funeriu, dând o explicaţie timidă: „Ministerul Educaţiei aşteaptă decizia instanţelor. Luni am avut o întâlnire cu ministrul Finanţelor şi sper să găsim o soluţie”.

Cum a clacat nervos deputatul Croitoru

Cea mai radicală reacţie a venit, însă, chiar din partea PDL. „Singura soluţie legală este să respectaţi deciziile judecătoreşti definitive şi executorii. E inacceptabil că aşteptăm să ce? Să cedeze nervos oamenii ăia? E inadmisibil!” i-a transmis ministrului deputatul democrat-liberal Cătălin Croitoru, lansând o serie de contre scurte. Funeriu: „Ministerul a luat toate măsurile pentru a se apăra pe căi legale”. Croitoru: „Ocoliţi subiectul. Poa­te răspundeţi!”. Funeriu: „Ministerul a luat toate măsurile pentru a se apăra în instanţă!”. Croitoru, aplecându-se către colegul aflat în dreapta sa: „E peni­bil. Nu se poate aşa ceva!”, apoi, către Funeriu, ridicându-se nervos de la masă: „Ne jigniţi inteligenţa! Habar n-aveţi! E sfidare, nu e răspuns! Nu se poate aşa ceva!”.
În timp ce vicepreşedintele comisiei părăsea sala, deputatul Cristea prelua iniţiativa: „Puteţi sau nu să rezolvaţi situaţia? Da sau nu? Să ştim şi noi ce ministru al Educaţiei avem!”. Funeriu: „Aveţi un ministru care aplică legea”. Cristea: „Puteţi sau nu să rezolvaţi?” Funeriu: „La Ministerul Educaţiei se respectă toată legea şi doar legea”. Dialogul se încheie cu aceeaşi nedumerire pe faţa parlamentarilor, ca la începutul şedinţei. Preşedintele comisiei, Cristian Dumitrescu, lansează totuşi un sfat către Funeriu: „Faptul că şcolile stau închise ar trebui să vă preocupe!”.
Discuţiile de marţi dintre ministrul Educaţiei şi deputaţi au avut loc în contextul în care profesorii din 50 de şcoli sucevene şi 20 de şcoli botoşănene au renunţat să mai ţină orele de curs, după ce nu şi-au primit integral salariile aferente lunii februarie. Conform sindicatelor din învăţământ, situaţia a apărut ca urmare a faptului că respectivele cadre didactice au câştigat în instanţă aplicarea legii privind majorarea lefurilor dascălilor, inspectoratele fiind nevoite să aplice noile valori salariale, fără a primi o suplimentare a sumelor, fapt ce a dus la epuizarea bugetului înainte de termen.

sursa: Adevarul

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: