E. Vijulie: “Roşu e verde”, asumaţi-vă răspunderea!

Se dau trei situații:

1. Premierul Boc vine astăzi în Parlament să-și țină prelegerea de asumare a răspunderii pe legea plafonării salariilor profesorilor. Rugat să comenteze decizia, dar și un avertisment al Institutului de Politici Publice potrivit căruia apelul frecvent la asumarea răspunderii Guvernului este un abuz, ministrul educației, Daniel Funeriu a spus două lucruri: a) că nu e vorba de plafonarea salariilor profesorilor, ci de reașezarea lor „corectă”, adică toți profesorii din țară vor avea la calificări egale, salarii egale; b) asumarea răspunderii Guvernului nu poate fi un abuz devreme ce este o procedură prevăzută de Constituție.

2. La acest sfârșit de săptămână, câteva zeci de oameni au manifestat din nou împotriva închiderii spitalului din Codlea. În urma hotărîrii de Guvern de la 31 martie, zeci de mii de oameni din întreaga ţară au rămas fără nici un ajutor în caz de urgență. În fața nemulțumirii cvasi-generale, premierul Boc spune că e nevoie de reformă în sănătate, președintele Băsescu adaugă că trebuie să se cumpere post-factum încă șase elicoptere SMURD, iar UDMR dă de știre că își susține ministrul până în pânzele albe. Acesta din urmă susține că a închis spitalul din Băneasa, județul Constanța, pentru că acolo bolnavii erau prost tratați și pe cel din Buftea, județul Ilfov deoarece avea prea puțini bolnavi. Între timp, șefa Agenției pentru Achiziții Publice dă de înțeles că închiderea spitalelor avea avea legătură cu cele 56 de rapoarte ANRMAP trimise anul trecut Curții de Conturi.

3. Legat de preconizata lege a Capitalei, Consiliul General al Primăriei Bucureştiului a hotărât joia trecută ca la referendumul de la 19 iunie, întrebarea simplă și logică „sunteţi de acord cu desfiinţarea primăriilor de sector?” să fie înlocuită cu şapte întrebări. ŞAPTE. Între acestea, trei sunt neclare – „Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi 7 administraţii?, „Vă doriţi o capitală cu 6 sectoare şi o singură administraţie? şi „Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general alături de Consiliul General al municipiului Bucureşti”. Iar restul de patru sunt întrebări retorice şi în afara subiectului. Ce se poate răspunde de pildă la „sunteţi mulţumit de cum s-a dezvoltat Capitala?”

Deşi atât de diferite, exemplele de mai sus sunt străbătute de un acelaşi fir roşu: dispreţul. Dispreţul, sentimentul de atotputernicie veşnică al oficialilor şi relaţia de completă vulnerabilitate a cetăţeanului în faţa abuzurilor autorităţii.

Aşa-zisele explicaţii nu sunt decât zgomote înşirate pe aţă, obrăznicii ieftine, pseudo-raţionamente, bătaie de joc. Oficialii nici măcar nu se mai obosesc să mintă coerent. Se felicită reciproc şi plini de încântare că  izbutesc să găsească replici şocante capabile să închidă gura celor pe care îi calcă în picioare: “Le-am zis-o!!”, “I-am făcut din vorbe!”, “I-am aranjat!”. Dar să le luăm pe rând:

Guvernul Boc îşi asumă răspunderea asupra plafonării salariilor profesorilor pentru că s-a dovedit incapabil să găsească 0,2% din buget, fie chiar şi majorând deficitul, ca să plătească diferenţa de bani celor care şi-au câştigat în instanţă salarii mai mari. În acest timp sume colosale merg spre promovarea numitei „Land of choice”, ţara care nu mai ştie nici ea cine e, iar autorităţi mici şi mari se întrec în incompetenţă şi hârtii ca să blocheze fonduri europene de miliarde de euro – am obţinut mai puţin de un sfert din cele 19,8 miliarde fonduri structurale 2007-2013. Dar chiar admiţând că nu exista altă soluţie decât neplata salariilor câştigate în justiţie, nu se putea găsi o explicaţie demnă să fie spusă unor oameni maturi? Să citezi obsesiv Constituţia ignorând însă complet spiritul ei nu e un truc pueril? Cum poţi să declari că faci dreptate când le iei oamenilor banii? Nu poţi să admiţi că eşti nevoit să faci asta? De ce îi batjocoreşti? Cum poţi să declari că negrul e alb?

În chestiunea spitalelor, inepţiile sunt şi mai evidente. Dacă pacienţii sunt trataţi prost într-un spital înseamnă că oamenii nu au nevoie de el şi de asistență medicală de urgență?! Rezolvi abuzurile comise într-un spital printr-un abuz și mai mare, adică desființând spitalul de tot? Fie că e vorba de cumpărarea de medicamente și materiale sanitare la prețuri supra-evaluate, cum susține ANRMAP, fie că e vorba de cazuri de malpraxis, soluția e să desființezi?! Unde e Curtea de Conturi, unde e Colegiul Medicilor, unde e procuratura? Cum e posibil ca în această atât de urâtă poveste, UDMR să anunţe că „priveşte cu uimire şi neînţelegere campania media intensă şi agresivă dusă în ultimele zile împotriva ministrului sănătăţii Cseke Attila”? Liderii UDMR n-au fost în ţară săptămânile astea? Dacă numele ministrului inconştient este maghiar trebuie să tăcem mâlc ca să nu fim catalogaţi drept naţionalişti? Ba să-şi trimită Uniunea „reformistul” Cseke acasă rapid, să-i dea şi un concediu fără plată câţiva ani, măcar până uită lumea pocinogul. Chiar nu s-o găsi în tot UDMR un medic cu studii de management care să merite numele de ministru într-o ţară cu 22 de milioane de locuitori? Să înţelegem că pentru ungurime Cseke Attila merită numele de ministru? Că pentru UDMR negru e alb?

Între cele trei situaţii în discuţie, exemplul referendumului privind desfiinţarea sectoarelor din Bucureşti poartă însă o marcă inconfundabilă: tupeul de maidan. PDL nu a înţeles că a pierdut o dată Bucureştiul din cauza tupeului, dar în loc să se trateze, îl multiplică. „Graţie” alianţei democrat-liberalilor cu PRM şi PNG în Consiliul General (aviz ifoselor UDMR  în materie), bucureştenii sunt pălmuiţi mitocăneşte, sunt luaţi de tâmpiţi, sunt scuipaţi în obraz. Regulile elementare ale unei consultări populare sunt călcate în picioare. Întrebarea esenţială „vreţi desfiinţarea primăriilor de sector” lipseşte; în loc ca referendumul să se ocupe de un singur subiect astfel încât să fie posibile campanii de informare eficiente, cel de pe 19 iunie deschide mai multe fronturi de discuție; iar, în această situaţie, rezultatele referendumului nici măcar nu vor putea fi contabilizate. Dacă îi interesa sincer părerea bucureştenilor adresau o singură întrebare – simplă şi clară. De ce se chinuie să ne convingă că îi interesează? Ca să luăm negrul drept alb?

Din ignoranţă sau din frică, din cauza sărăciei şi a lipsei de cultură politică, românii au fost înşelaţi de multe ori de conducătorii lor. Ceea ce omit însă actualii trăgători de sfori şi gropari ai regulilor este că adevărul nu poate fi eludat la nesfârşit. Doi şi cu doi fac patru, negru nu e alb, profesorii care au făcut apel la instanţe nu-şi vor primi salarii majorat, Cseke Attila nu merită să fie ministru, etc… Greutățile pot fi rezolvate mai repede dacă le definești ca atare, și nu dacă pretinzi că sunt mană cerească, cum fac titularii Palatului Victoria & comp.

Vorbe uscate de acoperit orori se pot găsi, dar ele nu modifică evidenţa. Să crezi că poţi GUVERNA însăilând grăbit silabe şi personaje goale de sens, iată o imensă iluzie. E ca şi cum ai crede că roşu e verde. Şi eşti la volan.

sursa: VoxPublica

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: