M. Palade: PIB-ul României, 2000 – 2011. Structura producerii și folosirii acestuia

Ieri v-am vorbit despre evoluția PIB-ului României în ultimii douǎzeci de ani, dupǎ Revoluție. Mulțumesc celor care au comentat pe marginea articolului. Într-adevǎr, folosirea dolarului ca monedǎ de referințǎ își are limitǎrile sale, dupǎ cum spuneam și ieri. În mǎsura în care voi avea timp voi face același grafic în lei (dupǎ neutralizarea inflației), cît și într-o monedǎ mult mai puțin afectatǎ de devalorizare, yenul japonez.

Articolul de ieri îl încheiam într-o notǎ rezervatǎ. Oare evoluțiile din ultimii doi ani vorbesc de ieșirea din crizǎ sau nu?

Dacǎ vǎ mai uitați încǎ o datǎ la grafic:

Fig. 1. Evoluția PIB-ului, 1990 – 2011 (Q1).
Date trimestriale. $. Sursa: INSSE
Notǎ: 1990 – 2000: aproximare trimestrialǎ proprie
pe baza datelor anuale

Vedeți cǎ de fapt e foarte probabil sǎ avem de-a face cu exemplu bine definit de double dip, de evoluție în W. Scade, crește, scade înapoi – ah, ce dureros! – crește. Întrebarea evident cǎ este în mințile tuturora: oare continuǎ creșterea? Sau nu cumva se face triplu V?

Dincolo de evoluția generalǎ a PIB-ului, cred însǎ cǎ și mai importantǎ este structura sa. Cum se produce PIB-ul? Cum se cheltuie? Pe lîngǎ acestea douǎ, la fel de importantǎ este analiza structurii fluxului de intrǎri și ieșiri din țarǎ, a importurilor și exporturilor. Atît evoluția lor, cît mai ales evoluția sumei lor, a deficitului comercial sînt relevante pentru sǎnǎtatea economicǎ a țǎrrrișoarei noastre, Republica Istericǎ România.

Sǎ le luǎm pe rînd.

PIB. Structura de producție

Fig. 2. PIB-ul României, structura producției.
Volume absolute
Sursa: INS

De data asta, chiar cǎ date înainte de 2000 nu am gǎsit, deci ne folosim și noi de cele puse de INS la dispoziție. Momentul de plecare al analizei: 2000. Cea mai recentǎ datǎ a seriei temporale: trimestrul I 2011. Seria de date utilizatǎ este cea ajustatǎ sezonier și care a dat la o parte efectul inflației, totul fiind calculat în prețuri constante, ale anului de început al seriei: 2000.

Ce observǎm? Țara crește și noi o datǎ cu ea. Mai ales industria. Cot la cot cu industria, comerțul. În perioada 2007 – 2008 comerțul reușește performanța de a depǎși pentru singura datǎ producția industrialǎ, o cocoașǎ de consum ostentativ și irațional bine definitǎ. Vom vedea mai încolo cum aceastǎ perioadǎ 2007 – 2008 este de asemenea definitǎ de valori strigǎtoare la cer ale deficitului comercial. Acei doi ani au reprezentat pentru România o crizǎ de beție, a binge drinking, un dezmǎț de înghițire nemestecatǎ. Acum sîntem balonați și suferim. Exact ca vaca în lucernǎ, cînd stǎ sǎ crape de cît a bǎgat în ea. Respirǎ, vidro, respirǎ! :(

Mai recent, în ultimii doi ani, dupǎ criza de la sfîrșitul lui 2008, observǎm o revenire bine definitǎ a industriei. De nouǎ trimestre industria merge din bine în mai bine, cum spunea Tǎriceanu, duduie.

Tot în 2007 – 2008 observǎm anii de glorie ai construcțiilor. Practic în doi – trei ani de zile, din 2005 în 2008, sectorul construcțiilor s-a dublat ca valoare. Pe urmǎ a venit mahmureala de a doua zi, și criza a readus acest sector la nivelul anului 2007. În general, 2007 este în multe privințe nivelul la care mulți indicatori din economia româneascǎ au fost aduși înapoi: salarii, PIB, consum publicitate, sector construcții, numǎr de angajați.

Un alt domeniu pe care îl vedem încet-încet crescînd, o adevǎratǎ modificare structuralǎ, este cel al serviciilor. Avem de-a face cu creșterea ponderii sectorului terțiar în economie, fenomen bine evidențiat de istoria recentǎ a altor economii.

Agricultura bate pasul pe loc. Dincolo de fluctuațiile meteorologice, ea se menține la un nivel aproximativ constant. Ținînd însǎ cont ca PIB-ul tot crește, ponderea agriculturii ca procent scade, dupǎ cum vom vedea în graficul urmǎtor.

Fig. 3. PIB-ul României, structura producției.
% din total PIB
Sursa: INS

Dacǎ e sǎ calculǎm ponderea fiecǎrui sector de producție la fiecare moment trimestrial de mǎsurare, observǎm cǎ:

– industria se menține la aprox. 30%. Momentul de crizǎ 2008 – 2009 a dus la o scǎdere temporarǎ, dar în general ponderea industrialǎ este bine definitǎ și preponderentǎ în structura PIB-ului. Mai recent, avem de-a face cu o creștere a acestui sector economic. Se evidențiazǎ o structurǎ de țarǎ de Lumea a Doua.

– comerțul e pe locul doi, ocupînd în anii nebuni 2007 2008 chiar primul loc în structura PIB-ului. Ce nebunie! Ce consum ostentativ! Exact cum scapǎ copiii în magazinul de dulciuri, la fel au fǎcut și românii noștri cînd în sfîrșit au început sǎ dea de bani. Stați sǎ vedeți cum aratǎ deficitul comercial în acea perioadǎ… :(

– celelalte servicii se mențin constant pe poziția a treia, în zona lui 17-18% (o șesime din PIB). Structurǎ bine definitǎ și rezilientǎ

– agricultura, dupǎ cum spuneam și mai sus, deși în volume absolute e aproximativ constantǎ, scade ca pondere din total PIB, de la aprox. 15% la aprox. 10%. Alt semn de structurǎ de PIB de Lumea a Doua, de țǎri cu sector secundar predominant, care au fǎcut ieșirea din zona sectorului primar, dar nu au fǎcut încǎ total pasul în zona preponderenței serviciilor în economie.

– construcțiile au avut și ele momentul lor de glorie în 2007 – 2008. Acum își ling rǎnile.

* * *

Gata. Am vǎzut cum se face PIB-ul. Dar cum se consumǎ? Cum se cheltuiește?

În altǎ parte a tabelului pe care INS ni-l pune la dispoziție, avem și structura de cheltuieli. Dincolo de disecǎrile analitice fine, putem sǎ agregǎm consumul în trei mari cǎprǎrii:
– ce consumǎm, fie populația, fie statul?
– ce investim?
– ce punem deoparte (economisim) ori, din contrǎ, luǎm din altǎ parte (împrumutǎm)?

Din nou, analiza graficǎ o facem pe douǎ paliere: volume absolute și structurǎ procentualǎ din total PIB. Pentru volumele absolute, folosim tot seriile de date ajustate sezonier și asanate din punct de vedere al inflației. Totul exprimat în prețuri constante, de început de serie temporalǎ, bani din anul 2000.

Fig. 4. Structura folosirii PIB-ului.
Volume absolute

Sursa: INS

Ce observǎm? Cǎ am consumat din ce în ce mai mult. Pe de o parte, e normal, pentru cǎ am și produs din ce în ce mai mult: a crescut PIB-ul. Per ansamblu, în aprox. 10 ani, din 2000 pînǎ în 2011, consumul total (populație + administrație publicǎ) s-a cam dublat în volume absolute (repet: dupǎ ce dǎm inflația la o parte).

De alfel, și ceilalți doi indicatori au fǎcut cam același lucru : pînǎ prin 2008 formarea brutǎ de capital fix s-a cam dublat, dar a venit criza și s-a pus frînǎ, revenindu-se la nivelul de acumulare din 2006.

Elementul final din ecuație, importul net (importuri minus exporturi, adicǎ deficitul comercial) a cunoscut și el o creștere continuǎ pînǎ în 2007 – 2008, perioadǎ în care pur și simplu a explodat, dupǎ care a venit criza și s-a așezat pe un nivel aproximativ constant, tot în zona anului 2006.

Dar partea cu adevǎrat interesantǎ este atunci cînd calculǎm aceste valori ca procent din total PIB. Aici e momentul adevǎrului : cît consumǎm ? cît punem deoparte ? de unde vine pusul ǎsta deoparte ?

Hai sǎ vedem.

Fig. 5. Structura folosirii PIB-ului.
Procente din total PIB

Sursa: INS

Ei, dragii moșului, aici este adevǎrata bubǎ a acestei țǎri, Republica Istericǎ România.

Sǎ vǎ explic graficul.

Rezultǎ dupǎ cum urmeazǎ : din punct de vedere al consumului pînǎ prin anul 2003 … 2004, pe vremea coruptului de Nǎstase, consumam ceva mai puțin decît produceam, cam 85% din total PIB. Se cheamǎ cǎ aveam de unde sǎ punem și deoparte, sǎ contribuim la formarea brutǎ de capital fix (economisire, investiții). Puneam deoparte cam 20% din PIB. Stai așa! Pǎi 85% și cu 20% dǎ mai mult de 100%, dǎ 105%. Cum de reușeam sǎ avem mai mulți bani decît total PIB?

Pǎi simplu: restul de 5% surplus erau de fapt împrumuturi din strǎinǎtate sub forma deficitului comercial : importuri minus exporturi. Deci puneam deoparte cam 15% din ce produceam în total, mai aduceam de afarǎ încǎ aprox. 5% și în total fǎceam un pachețel de bani de folosit mai departe (formarea brutǎ de capital fix), școli, autostrǎzi, aeroporturi, sǎli de sport, alea alea, cam de 20% din PIB.

E mult? E puțin? Aici chiar nu mǎ pricep. Din ce îmi aduc vaaaag aminte dintr-o lecturǎ de altǎdatǎ, parcǎ se spunea undeva cǎ un nivel de peste 30% e greu de atins și e specific unor țǎri bine organizate, cam autoritariene, care-și pun în cap cu tot dichisul sǎ-și facǎ infrastructurǎ. În rest, țǎrile democratice cam la zona de 15% – 25%. Economiștilor, hai cǎ voi știți mai bine care sînt aceste niveluri. Ajutați-ne în discuția noastrǎ.

Dar nu aici e buba. Buba începe prin 2004 – 2005, cam de cînd au venit Bǎsescu și Tǎriceanu la conducere. De atunci au dat drumul la consum și încet-încet consumul a ajuns sǎ acopere tot ce produceam în țarǎ, 100% din PIB, trecînd chiar și peste în anii de consum irațional din 2007 – 2008.

Vine criza, ne întoarcem de la consum 105% din cît producem, deci clar trai neneacǎ pe datorie, înapoi la 100%, dar nu reușim sǎ fim parcimonioși precum în prima jumǎtate a deceniului trecut. Anii 2009 2010 sînt tot în zona consumului a tot ceea ce producem. 100%. Tot, frate, tot. Tot ce producem cheltuim, pǎpǎm, bǎgǎm în salarii, pensii, țoale, mîncare, mașini, vacanțe, mǎ rog, pe ce toacǎ banii omul obișnuit, primǎria obișnuitǎ, consiliul județean obișnuit.

Însǎ țara pune mai departe bani deoparte, nu? Încǎ se face formare brutǎ de capital fix, în zona lui 15%. Însǎ, spre deosebire de anii 2000 – 2004, nu pe banii noștri, ci pe împrumut, pe ce intrǎ în România din alte țǎri. Deci cum ar veni nu ne vindem țara, dar ne-o vindem tot într-o distracție.

Evident cǎ discuția va aluneca inevitabil în acuze politice. Se vor rosti nume: Nǎstase, Tǎriceanu, Bǎsescu, Boc. Vǎ las vouǎ aceste plǎceri de mîna stîngǎ. Eu pot doar sǎ constat: tot ce producem pǎpǎm, dacǎ punem bani deoparte îi punem nu din banii noștri ci din ai altora. Ne cam amanetǎm viitorul, cum s-ar spune. Atenție! Buba. Buba mare :(

De remarcat din nou, de manierǎ cît se poate de sugestivǎ grafic, ponderea deșǎnțatǎ a importurilor în zona anilor 2007 – 2008, exact cînd și consumul ajunsese la paroxism. Cum ar veni: de prin 2005 2006 încoace am adus bani din alte țǎri tot într-o veselie, deci ne-am împrumutat, ca sǎ-i consumǎm, nu ca sǎ facem ceva durabil cu ei.

Încǎ ceva: la începutul anilor 2000 structura formǎrii brute de capital fix era de genul urmǎtor: un total de 20% din PIB din care 15% puneam noi, 5% puneau alții sub formǎ de împrumut. Deci tot ce se crea plusvaloare, investiție în țara asta era aprox. trei pǎrți noi, o parte ei, strǎinii. Trei sferturi România nouǎ a noastrǎ, un sfert al lor. A fair deal, sǎ zicem. Corupt Adrian Nǎstase ǎsta, dar mǎcar cu cap.

În schimb, în ziua de azi tot ce se pune deoparte în țara asta, rîul ramul este al lor, noi mulțumindu-ne sǎ ne pǎpǎm banii și sǎ nu contribuim deloc la bucata de Românie nou creatǎ. E toatǎ a lor, a italienilor, olandezilor, americanilor, rușilor, turcilor, chinezilor, FMI-ului, Bǎncii Mondiale, Uniunii Europene, de peste tot de unde în varii forme luǎm bani, fie sub formǎ de împrumut formal, fie sub forma mai insidioasǎ de deficit comercial. Momentul de vîrf al acestei structuri a PIB-ului a fost în perioada 2007 – 2008. Elegant Tǎriceanu ǎsta, dar nu prea patriot.

Sǎ nu ziceți cǎ nu v-am spus… :(

* * *

Gata. Am obosit. Mîine continuǎm cu analiza importurilor, exporturilor și a copilului împreunǎrii acestora: deficitul comercial. De altminteri, mare parte ați vǎzut deja: șerpișorul roșu din ultimele douǎ grafice, deficitul comercial, semnul amanetǎrii viitorului copiilor noștri.

Lǎutar, cîntǎ una de jale. Sǎ curgǎ whisky-ul! Ne vindem țara…

sursa: Contributors

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: