Crin Antonescu: discurs la dezbaterea publică cu tema “Sportul românesc – scurtul drum de la performanţă la faliment,” 15 iunie 2011

Bună ziua tuturor!

Sunt într-adevăr plăcut impresionat să revăd oamenii pe care i-am cunoscut, cu care am avut cinstea să lucrez, împreună cu care, la vremurile acelea, pentru că e totuși vorba de secolul trecut, am încercat să construim câte ceva.

Sunt, sigur, mulți ani care au trecut. Sunt lucruri care s-au realizat în decada care a urmat. Sunt poate și oportunități care s-au ratat. Una peste alta, eu, care am venit în primul rând să văd ce mai faceți, la propriu și la figurat, să vă ascult pe dumneavoastră, aș spune că, din păcate, ceea ce nici la vremea la care am lucrat împreună nu s-a reușit, nu s-a reușit nici după aceea, nu s-a reușit până astăzi. Și anume, pe de-o parte, o politică sau un set de politici coordonate la nivel guvernamental în domeniul sportului, adică nu doar în raport cu Ministerul, cu Agenția, cu Comitetul, o atenție mai mare sau mică, un buget mai mare sau mai mic, un grad de prioritate, ca să spun așa, mai mult sau mai puțin real acordat, ci lucrul la care visam de acum 10-15 ani, și anume o coordonare pe o strategie, pe o strategie de durată, care să implice nu doar Ministerul sau Agenția de specialitate, ci o politică la nivel guvernamental coordonată cu implicarea multor altor ministere și autorități.

Sigur că sunt între timp probleme care au evoluat în mod foarte discutat, de la problema patrimoniului, care n-a sporit, ci chiar s-a redus, de la faptul că alocările bugetare în investițiile, să spun așa, în sport n-au fost pe măsura așteptărilor și, îmi pare rău s-o spun, n-au fost pe măsura posibilităților atunci când au existat conjuncturi economice chiar mai favorabile decât cea pe care am avut-o eu când am fost ministru sau cea care a existat.

Una peste alta însă, cred că, pornind de la constatarea pe care și domnul deputat Rizea o făcea, și anume că suntem într-o criză și de creștere, și de valori și de resurse, e poate momentul să încercăm din nou să proiectăm posibilitățile de a construi o astfel de strategie și, sigur, de a o aplica, în măsura în care ea reunește la factorii de decizie din lumea sportului, dar și din lumea politicienilor, consensul asupra a doua principii: că sportul merită tratat ca un domeniu special și cu atenție specială și, în al doilea rând, că de sport, la un moment dat, suntem sau ar trebui să fim interesați toți ca națiune și nu doar cei care, într-o formulă sau alta, se ocupă, la nivelul Minister, Agenție, Comitet Olimpic, conducerii de federații, se ocupă zi cu zi cu acest domeniu de activitate.

Eu nu mi-am pierdut speranța că se va putea la un moment dat focaliza atenția autorităților și că se va putea construi un astfel de plan de anvergură și de durată și, în orice caz, legat și sentimental și printr-o anumită experiență, care mie cel puțin mi-a fost cât se poate de folositoare, sunt dispus, sub orice formă îmi stă în putință,  să dau concursul din calitatea de om politic sau de lider politic la elaborarea unui asemenea plan și la acțiunile care să-l transforme în realitate.

Eu constat, neavând în acești ani prilejul să particip, vorba doamnei Bitang, la aceste întâlniri, care pesemne că sunt plăcute, dar au așa un caracter oarecum sisific, ceea ce constat eu cu oarecare tristețe e că, în fond, problemele esențiale au rămas acolo unde le știu eu acum 10 ani, 11 ani, când, mă rog, am plecat din minister. Adică, problema finanțării, subfinanțării, la vremea aceea discutam, țineți minte, de legea sponsorizării. De fapt, tot acolo ajungem azi cu cadrul legislativ.

Aici sigur s-a vorbit de Spania mult, ceea ce mi-a făcut plăcere, pentru că și eu apreciez foarte mult modelul, și succesul și tipul de construcție și de politică guvernamentală din Spania, dar să nu omitem faptul că Spania, din ’90 încoace, și, mă rog, după intrarea în Uniunea Europeană, nu a avut numai sport. Spania a avut strategie și pentru infrastructură, Spania a avut și pentru turism. Spania, adică, în general, nemaiajungând la țările nordice, cum spunea domnul profesor Belu, în general, țările care au avut strategii și care s-au preocupat și de celelalte domenii, s-au preocupat și de sport.

Cred că sportul, din punctul ăsta de vedere, nu e atât victima modestiei resurselor financiare sau subfinanțării, ci unei lipse de strategie pe termen mediu și lung, care este proprie, din păcate, și acum nu politizez că nu vorbesc de cei care guvernează azi, vorbesc de noi toți, e proprie, din păcate, politicii românești. Că așa cum România nu a avut o strategie în materie, urmărită consecvent și pe mai multe cicluri electorale, în materie de orice altceva, n-a avut nici în materie de sport.

Chestiunea finanțării, dumneavoastră știți foarte bine că noi trăim într-o țară care, de la buget, sunt subfinanțate toate domeniile, și armata e subfinanțată, și educația e subfinanțată, și sănătatea și toate celelalte.

Cu alte cuvinte, cred că pornind de la concluzia pe care chiar domnul președinte Morariu și a punctat-o și domnul Belu, că nu se rezolvă chestiunea așteptând, la un moment dat, o finanțare generoasă de la un stat care nu e în situația să finanțeze generos nimic, se rezolvă problema, dar pe modificări ale cadrului legislativ pentru că într-adevăr, de ani de zile, de mulți ani de zile, sportul, federațiile au trăit, că a fost minister, că n-a fost minister și, în paratenză fie spus, nu mi se pare deloc esențial că există sau nu minister. Esențial este dacă există o politică guvernamentală și o strategie guvernamentală pe mulți ani, care se poate aplica la fel de bine cu minister, cu agenție sau cu ce dorim să-i spunem noi, un oficiu național, nu știu.

Am încercat pe rând, miniștri, președinți de agenție, președinți de federații să obținem înțelegeri sau un ajutor punctual. S-a dat aici exemplul pasului făcut în timpul domnului ministru Tănăsescu, apropo de sponsorizare. Îmi aduc aminte de faptul că am convins cu greu și a fost un câștig atunci, tot punctual, apropo de rentele viagere, pe vremea lui Remeș ș.a.m.d.

Eu cred, de fapt, că primul pas către o altfel de abordare sau intrarea într-o nouă eră a acestor discuții începe cu un prim-ministru. Deci, cred că trebuie un prim-ministru care, la un moment dat, să spună, să spună făcând încă o discuție, doamna Bitang, încă una, să spună cu miniștrii, toți acei miniștri pe care îi amintim și dintre care ultimul e al sportului, dacă el există, e vorba de ministru finanțelor, de ministrul educației, de ministrul sănătății, de alții, administrației locale, evident, cu care să așeze la un moment dat un plan, evident, împreună cu Comitetul Olimpic și cu federațiile, că de fapt asta este chestiunea, da, sportul se face acolo pentru monitorizarea și aplicarea unui eventual plan strategic guvernamental, sigur că va exista un minister, o agenție, repet, un oficiu, nu are importanță, dar fără asumarea de către un prim-ministru a acestui plan nu se poate, pentru că mereu cel de la sport, sau președintele Comitetului Olimpic, sau dumneavoastră, președinți de federații, somități din lumea sportivă veți ajunge, veți intra, veți câștiga câte un pas pe la ministru finanțelor, pe la un alt ministru, al educației, dacă odată și odată se va întâmpla și asta, dar, repet, fără autoritatea unui prim-ministru și autoritatea unui plan național asumat, pe durate, și dacă se poate consensualizat și cu forțele politice, pentru ca să nu mai asistăm la o succesiune de reforme  din guvern în guvern, eu cred că vom discuta. Eu aici cred că stau lucrurile, și nu în fotbal, care, Victor încă dată spun, fără să îi iau apărarea, până la urmă este întradevăr un cu totul altceva, pentru că el nu ia bani de la stat, n-are nevoie de bani de la stat, nu putem să comparăm gimnastica cu fotbalul, nu putem să comparăm nici măcar alte sporturi, alte jocuri, alte sporturi de echipă.

Așa încât, eu cred că asta trebuie făcut odată și odată, și din punctul nostru de vedere cred că trebuie să încercăm să o facem, dar repet cu un plan care să fie asumat, care să fie urmărit și care să implice neapărat primul-ministru, pentru a putea avea autoritate asupra celorlalți pe acest nivel. Și sigur în cee ce privește după aceea partea serioasă, partea groasă, pe care administrațiile locale o pot face și, de alftel, unii dintre ei au și făcut-o, trebuie spus de diverse culori politice, sau despre cadrul legislativ de care vorbea domnul președinte, care să dea întracevăr o șansă specială sportului, cu loteria, cu pariurile, cu jocurile pe internet. Iată sunt și soluții propuse, astea întradevăr vor face, pentru că nu e de imaginat, nici că statul român va putea  face prioritate bugetară din sport, și nici că sportul va ajunge după modelul spaniol grație bugetului de stat. Noi suntem la faza în care încă ne batem pe kilometri de autostradă pe hârtie, toți.

sursa: Departamentul de Comunicare PNL

Reclame

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: