Regiunile – USL castiga in 2012 toate mizele? Inceputul sfarsitului pentru PDL (III)

Am analizat în partea I a articolului meu (vezi ) care ar fi rezultatele la alegerile locale din 2012 (pentru funcţia de preşedinţi de regiune) dacă alegerile s-ar desfăşura după modelul de regionalizare propus de PD, şi am ajuns la următoarea concluzie:

  • Dacă alegerile locale din 2012 se vor desfăşura pe proiectul PDL de regionalizare, ele vor însemna o înfrângere majoră pentru PDL şi o victorie detaşată pentru USL care va câştiga minim 6 dintre cele 8 fotolii de Preşedinte de Regiune (pentru celelalte doua, va trebui tratat cu liderii maghiarimii).

În cel de-al doilea articol (vezi) am analizat de ce guvernul şi PD acceptă varianta regionalizării propusă de către Traian Băsescu, şi de ce pare a forţa impunerea acestei variante, clar perdantă pentru PD şi posibil ducând la căderea guvernului. Concluzia articolului a fost:

  • Asumarea iniţiativei prezidenţiale de către PD şi Emil Boc a fost o mare greşeală. Că această greşeala nu putea fi evitată (atât Boc cât şi PD nu gândescu cu propriul lor cap, ci Cotrocenii gândesc şi pentru PD şi guvern).
  • Într-un anume sens, Boc şi PD sunt „nevinovaţi”, deoarece ei sunt captivii unei paradigme din care, chiar dacă ar dori să iasă, nu ar putea decât cu riscul dispariţiei de pe scena politică.

În articolul de faţă voi încerca o succintă analiză care să răspundă la întrebarea ce îl face pe Traian Băsescu să rişte atât de mult pe calea regionalizării în „format polonez”?

Traian Băsescu – omul puternic al României VS omul slăbiciunilor sale

Nimeni nu se îndoieşte de faptul că, azi, Traian Băsescu este cel mai puternic om din România. Desigur, calitatile lui naturale l-au ajutat: voinţă puternică, inteligenţă nativă, instinct politic, capacitate de comunicare, abilitaţi de mim şi actor, o relaţionare spontană cu publicul, şamd. L-au ajutat şi elemente care în lumea de zi cu zi sunt caracterizate ca defecte dar care pot fi instrumentalizate în lupta politică: lipsa de scrupule, talentul de a minţi în mod extrem de firesc, memoria scurtă (la nevoie) şi capacitatea de a afirma azi, cu totul natural, inversul a ceea ce ai afirmat ieri. Ascensiunea lui s-a bucurat de împrejurări favorabile (unele se pare că regizate – precum „îmbolnăvirea” lui Stolojan), precum si de unele neclarităţi constituţionale pe care le-a folsoit in favoarea sa (în special aspecte legate de relaţiile între preşedintele statului şi guvern: numirea primului ministru, controlul asupra numirii minirştrilor, etc.)

Mai mult decât cele care ţin de profilul personalităţii sale, Traian Băsescu a ştiut să profite de slbăbiciunile adversarilor dar şi ale prietenilor săi politici, să uzeze şi abuzeze la maxim, în favoarea sa, de instituţiile pe care le avea în subordine sau asupra cărora avea o influenţă oarecare: serviciile secrete, conducerea Parchetului şi DNA, alte componente de forţă ale statului român, televiziunea naţională, CCR, etc.

Mai mult decât orice, statura politică a lui Traian Băsescu s-a ridicat pe slăbiciunile adversarilor, ale opoziţiei, a societăţii civile (cea rămasă neafiliată politic). Apariţia unui competitor precum Crin Antonescu, confruntarea directă cu acesta, a arătat că marele Traian Băsescu nu este decât un om îmbătrânit şi ezitant. Apariţia USL a arătat că Traian Băsescu nu este decât conducătorul quasi penal al unei găşti de indivizi competenţi numai în a suge la tâţele tot mai anemice ale administraţiei centrale de stat. Iar referendumurile locale în privinţa regionalizării pediste vor arăta CÂT de singur este Băsescu şi gaşca lui.

Pe de altă parte, Traian Băsescu este un om politic slab. Firea sa pidoznică îl împinge la crearea unor conflicte pe care nu este în stare să le managerieze decât prin aplicarea unor mijloace de forţă. Neliniştea sa funciară îl împinge spre agitarea (cu sau fără de folos) vieţii politice, pentru a se ivi apoi, precum Mickey Mouse, şi a încerca să salveze situaţia. Dar cea mai mare slăbiciune este lipsa unui background cultural: lui Băsescu îi lipsesc lecturile… de la clasicii literari până la ideologii şi economiştii care au structurat marile linii ale societăţii contemporane. Cultura umanistă şi social politică preşedintelui României a îngheţat undeva la orizontul anilor săi de liceu. Avem un preşedinte al cărei cultură nu îi permite înţelegerea adevată a lumii în care trăieşte şi a tendinţelor ei de zvoltare. Să nu mi se spună că până acum, Băsescu a arătat că se descurca în această lume mai bine decât majoritatea românilor. „A te descurca” nu este sinonim cu „a înţelege”. Demonstrarea faptului că adaptarea mimetică la structurile social-politice nu te face în mod automat un om politic de real suces, este chiar decontul lui Băsescu de până acum, ca demnitar al statului român: un ministru al transporturilor care nu a modernizat transporturile, un preşedinte al PD care a reuşit performanţa să ducă partidul la 8% din sufragii (atâta tiomp cât el însuşi era preşedintele de jure al partidului), un preşedinte al României care aproape a blocat activitatea guvernului Tăriceanu fără a putea să inlăture de pe scena politcă nici pe primul ministru nici partidul acestuia, un preşedinte al României şi şef de facto al guvernului care a gestionat îngroztor de prost criza economică a ţării pe care o conducea. Partidul său a fost salvat de dispariţie de către alianţa încheiată cu PNL; corupţia de care era acuzat Năstase şi piscina lui Vântu au căştigat alegerile preşedenţiale în locul lui Băsescu (las’ că în 2009 a avut în spatele său şi partidul-stat, pentru o victorie la limită…) şi singurele realizări sunt aducerea la putere a DA în 2004 (printr-un şantaj grosier la PC) şi destrămarea coaliţiei  parlamentare de la finele lui 2009 (prin mită şi santaj asupra unor parlamentari). Jalnic bilanţ  pentru un om politic, trebuie să recunoştem. Şi chiar dacă nimeni nu i-o spune, nici măcar el însuşi, se prea poate ca el Lider Maximo să conştientizeze acest lucru. De unde –

Băsescu şi nevoia de modernizare a României

Cred că nimeni nu contestă nevoia de modernizare a României. Nici partidele politice, nici societatea civilă, nici mediile academice. Criza economică mondială a accentuat, pentru mulţi, conştiinţa necesităţii acestei modernăzări.

În contextul politic romanesc actual Traian Băsescu este vocea daca nu cea mai convingătoare, în orice caz cea mai… vocala. În fapt majoritatea măsurilor luate de către guvernele Boc s-au făcut (şi) sub auspiciile acestei modernăzări: reforma in educaţie, reforma în relaţiile de muncă, reeforma în asistenţa medicală, şi alte „reforme”.

Nu voi discuta aici oportunitatea, principiile, aplicabilitatea şi efectele acestui efort (ce pare haotic şi inutil dacă nu cumva dăunător, cel puţin deocamdată) de modernizare, ci mă voi restrânge la relaţia dintre Traian Băsescu şi reforma administrativ teritorială a României. De ce? De ce acum? De ce Traian Băsescu pare a se crampona de ideea acestei reforme, cu riscul de a dăuna grav  coaliţiei de guvernare?

Desigur, argumente de tactică pot fi invocate: aruncarea pe scenă a temei regionalizării fiind menită, în special, de a oculta scandalurile din respectiva perioadă legate de guvernarea oranj si de apropiaţii preşedintelui (focalizarea presei pe problemele bancare ale Elenei Udrea, scandalul din vămi ajuns la poarta lui Mircea Băsescu, etc). Dar aceste argumente nu explică suficient de ce problema regionalizării a rămas ca temă guvernamentală şi după ce fumigena (dacă fumigenă a fost) îşi atinsese scopul.

Explicaţia pe care eu o găsesc este una mai degrabă psihologică (şi în acest punct mă alătur cumva lui CT Popescu). Să luăm în consideraţie următorii factori:

  • o personalitate care îmbină o ambiţie extremă cu o cultură politică şi istorică minimală (rămasă la cunoştinte de liceu/facultate dobândite pe vremea lui Ceaşcă)
  • relativul eşec al mai tuturor iniţiativelor majore iniţiate până în acest moment;
  • perisabilitatea „reformelor” deja realizate (de exemplu Legea Educaţiei poate fi schimbată în foarte scurt timp, şi USL a pormis abrogarea acesteia după preluarea puterii, şamd);
  • faptul ca mandatul preşedintelui se apropie fatidic de finalul acestuia

Ce rezultă din înşiruirea de mai sus? Faptul că Băsescu avea nevoie de o reformă majoră, finalizată în timpul mandatului său, şi care să supravieţuiască acesti mandat.  Care putea fi acestă reformă? Din ce domeniu? Doar în două domenii s-ar putea realiza o astfel de reformă: organizarea administrativ-teritorială a Romăniei (aici modificările se fac doar la intervale lungi şi este greu de închipuit că o altă guvernare se va apuca să restructureze ceea ce toc mai a fost structurat) sau modificarea (în zone sensibile) a Constituţiei ţării.

Realizată, reorganizarea adminsitrativ-teritorială a României l-ar fi pus pe Traian Băsescu în rând cu Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I, Carol II sau Ceauşescu, adică în acelaşi plan cu marii reformatori (cu bunele şi relele lor) ai României.

Realizată, această reformă ar fi satisfăcut „complexul Cuza” de care pare că suferă Traian Băsescu (mai multe despre acest complex, în alt articol). Si pentru realizarea acesti complex, Traian Băsescu a fost (şi încă pare) gata să sacrifice totul: PDL, coaliţie de guvernare, ba chiar şi ţara, la nevoie.

Dar proiectul Băsescu de regionalizare a eşuat (cel puţin deocamdată… fin amănat până la toamnă – de fapt, sine die). Rîmâne ca preşedintele să îşi facă încercarea în domeniul constituţional.

PS Acest articol a fost început în 16 iunie, dar diverse probleme au împiedecat finalizarea acestuia pe când problema era „caldă”. Mi-am făcut însă datoria de a-l finaliza. Între timp nu au apărut date care să infirme ipotezele prezentate în primele două părţi ale articolului, iar în ceea ce priveşte aspectele de comportament politic ale preşedintelui, ultimele evenimente (raportarea preşedintelui la personalităţi istorice precum Regele Mihai I sai Mareşalul Ion Antonescu) nu fac decât să întărească ideile autorului.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: