Conferinţa de presă susţinuta de preşedintele PNL, Crin Antonescu 6 septembrie 2011

Astăzi aș vrea să vorbim puțin despre Partidul Național Liberal, pentru că Partidul Național Liberal, după cum puteți constata, de o foarte lungă perioadă, face în mod special obiectul preocupărilor domnilor și doamnelor care guvernează România, în numele unei pretinse afinități doctrinare, deși nu mi-e clar nici ce doctrină și nici ce culoare, în toate sensurile, au dânșii, în numele unui pretins proiect de reformare a societății și statului român, deşi îmi este foarte clar că numai despre reformă și despre o schimbare a statului român, așa cum îl știm, nu poate fi vorba. Asupra Partidului Naţional Liberal se exercită o presiune, când caraghioasă, anunțându-i-se dispariția, când lamentabilă, cu tot felul de invitații și de considerații, mergând de la apropourile sau tânguielile în direct ale președintelui României, până la apeluri deja către Organizația de Tineret.

Sigur că eu, prin intermediul dumneavoastră, nu doresc să răspund acestor oameni cu care și sub acest aspect nu am nimic de discutat. Dar cred că trebuie să fac câteva precizări pentru toți cei care sunt interesați de Partidul Naţional Liberal, pentru toți alegătorii săi, pentru toți oamenii care au o speranță legată de acest partid.

În primul rând, e limpede că de multă vreme, de ani de zile, electoratul Partidului Național Liberal nu are nimic în comun, dimpotrivă, cu Traian Băsescu şi Partidul Democrat. În 2008, când Partidul Național Liberal încheia un ciclu de guvernare, s-a prezentat în fața alegătorilor, arătând foarte clar care sunt poziţiile sale și pozițiile sale erau în contradicție, în competiție politică cu amintiții. În 2009 am avut o campanie şi alegeri prezidenţiale unde poziția mea și a Partidului Național Liberal, care mi-a susținut candidatura, au fost cât se poate de explicite şi de consecvente pe tot parcursul anului, pe toată campania, pe tot parcursul campaniei electorale, în turul I, ca şi în turul II. La sfârşitul acestei campanii, la sfârșitul anului 2009, Partidul Național Liberal a adoptat o poziţie perfect consecventă cu ceea ce susţinuse încă din 2008 și sigur, toate aceste lucruri sunt binecunoscute electoratului Partidului Național Liberal.

În momentul în care am constituit Uniunea Social Liberală, şi de atunci încoace, toate opțiunile și mișcările politice ale Partidului Național Liberal au fost cât se poate de transparente şi au fost făcute în faţa şi cu acordul alegătorilor noştri, și nu a unor liberali sau alegători imaginari ai domnului Lăzăroiu sau ai altor teoreticieni de laborator.

În al doilea rând, tema dizolvării Partidului Naţional Liberal în USL, ca și aceea a deplasării spre stânga a Partidului Național Liberal, odată cu constituirea acestei Uniuni, a fost discutată și este încă un ”cal mort” al propagandei pedeliste. Toată lumea a putut vedea cel puţin două lucruri: că Uniunea Social Liberală a fost constituită între partide aflate pe picior de egalitate și care se tratează pe picior de egalitate, pornind de la formula de conducere a acestei Uniuni, cu doi co-președinți, cu egală demnitate și cu egală putere de decizie, dintre care unul este președintele Partidului Național Liberal, și mergând până la principiul parității pe care l-am enunțat în documentul fondator și pe care l-am respectat inclusiv în recentele negocieri pentru desemnarea candidaţilor comuni în judeţele şi municipiile reşedinţă de judeţ, și pe care fără nici un fel de îndoială îl vom respecta și atunci când va fi vorba de alegerile parlamentare, candidaţi pentru Parlamentul României.

S-a discutat mult şi s-a sperat foarte mult din partea celor care guvernează astăzi, că nu vom putea face programe împreună, mai ales un program economic, sau dacă le vom face, aceste programe vor putea fi acuzate de stângism, de socialism, de etatism ş.a.m.d, și e foarte clar că nu e așa. E foarte clar că în programul nostru economic, fiscalitatea scade, e foarte clar că în programul nostru economic accentul se pune pe creșterea economică și măsurile pentru stimularea creșterii economice și generarea locurilor de muncă. De asemenea, este foarte clar că în programul nostru există ideea, ideile și măsurile pe care noi le angajăm pentru apărarea statului de drept, care e un principiu liberal, pentru echilibrul puterilor în stat, pentru funcționarea democratică a instituțiilor, pentru debirocratizarea ţării, pentru eliminarea regimului clientelar în care s-a transformat statul român definitiv sub guvernarea lui Băsescu și a PDL-ului, şi în niciun caz şi sub niciun aspect acest program nu poate fi considerat un program de stânga, în nici un caz și în nici un aspect și în nicio situaţie Partidul Naţional Liberal nu poate fi acuzat că a abandonat ceva din principiile sale fundamentale.

În fine, s-a mizat și se mizează foarte mult pe conceptul, la fel de caraghios, în gura unor oameni ca Traian Băsescu, Emil Boc, Roberta Anastase sau Sebastian Lăzăroiu, de ”adevăraţi liberali”, care ar exista undeva, care ar fi foarte încântați cu ce fac astăzi guvernanții țării, dar care, prigoniţi de Antonescu și dictatura sa, nu se pot manifesta. Să fie foarte limpede, și cred că e limpede pentru oricine urmărește cu bună credință faptele, nu comentariile, poveștile sau previziunile unora, este foarte clar că în Partidul Naţional Liberal există unitatea suficientă pentru ca acest partid să își ia deciziile majore, într-o coerenţă de necontestat şi vorbesc aici de decizii majore, în primul rând constituirea Uniunii Social Liberale, şi de asemenea este foarte clar că dacă există divergenţe de păreri între președintele partidului și alți membri ai partidului sau ai conducerii, un lucru tradiţional, normal şi democratic, în orice caz într-un partid ca Partidul Național Liberal, asta nu înseamnă nicidecum că cineva dintre noi, vreodată, ar putea să ia în calcul Partidul Democrat Liberal  măcar ca partener, şi este un lucru pe care l-au spus în decursul timpului toți aceia care mereu sunt trecuți pe lista nemulțumiților, sunt trecuți pe lista speranțelor de disidenți.

În fine, aş mai spune un lucru, pentru că am urmărit eu personal, spre deosebire de cei mai mulţi dintre liberali, am urmărit cu interes discursul președintelui Băsescu la Eforie, şi pasajul foarte frumos care i-a fost construit şi pe care domnul Băsescu l-a recitat acolo foarte bine, despre România performantă, despre marile schimbări, despre marile reforme, despre locuri de muncă, despre creşterea economică, despre direcţiile mari de dezvoltare ale României. Desigur eu salut faptul că, de această dată, președintele nu și-a mai consumat timpul ca să-l înjure pe Victor Ponta, pe mine sau pe altcineva, pe Pleșu… Salut faptul că Băsescu a vorbit de data asta despre România. Și, de asemenea, aş face o comparaţie cumva cu celebrul Raport de condamnare a regimului comunist, pe care, la fel, domnia sa l-a citit foarte bine, cu foarte multe lucruri din conținutul acestei expuneri foarte elaborate. Sunt oricând de acord că avem nevoie de România performantă, deși asta nu înseamnă abolirea, desființarea sau suspendarea prevederilor constituționale legate de obligaţii ale statului social, sunt de acord că în România trebuie să spunem adevărul când facem politică, deși e foarte limpede că domnul Băsescu și tot ce a promovat dânsul în politică, nu au respectat și nu respectă o secundă acest principiu, sunt de acord cu faptul că statul român, şi am spus-o mereu, din campania prezidențială din 2009 și până astăzi, trebuie profund reformat, trebuie profund adaptat situației economice, sociale pe care o trăim. Numai că acest lucru nu poate fi făcut de către actualii guvernanți, ne-au dovedit acest lucru. Un discurs, chiar cu elemente corecte, nu poate convinge pe nimeni atunci când purtătorul său este notoriu prin încălcarea tuturor acestor principii şi cu locomotive sau nu, la următoarele alegeri, ideile corecte despre marile schimbări care trebuie făcute în societatea, economia, și mai ales statul român, cred că pot fi aplicate, asta-i credinţa mea, de formula politică, în care Partidul Naţional Liberal acţionează şi nu, de cei care au dus statul birocratic, statul corupt, statul hoţ, clientelismul şi minciuna pe cele mai înalte culmi pe care istoria României le-a cunoscut vreodată, nu după 1990, ci vreodată.

Domnul Băsescu nu a încetat să vorbească şi desigur, micii săi ideologi în continuare, n-a încetat să  vorbească niciodată despre reforma statului, despre performanţă, despre valoare, despre promovarea tinerilor, despre valori autentice, nu au încetat să vorbească  niciodată despre asta dar în acelaşi timp,  am văzut pe cine a promovat domnul Băsescu, inclusiv în cele mai înalte funcţii ministeriale, am văzut cam cum luptă domnul Băsescu şi partidul său împotriva corupţiei, am văzut dacă sub regimul lui Traian Băsescu şi al PDL  clientela politică a scăzut sau a crescut, toţi am văzut aceste lucruri şi deşi ştiu că este foarte greu, şi ştiu şi liberalii adevăraţi, vorba lor, din tara asta, cât de greu este să schimbi ceva, n-am nici un fel de îndoială nici eu, nici toţi colegii  mei din conducere şi din întregul Partid Naţional Liberal, că dacă avem o speranţă în legătură cu posibilitatea de a face aceste schimbări, ele se leagă astăzi de partenerii noştri de coaliţie, se leagă de liderii tineri ca Victor Ponta şi nu de demagogii şi corupții dovediţi prin evidentă, ca Traian Băsescu şi oamenii săi.

Aş adăuga, în alta ordine de idei, ca încercarea lui Traian Băsescu de a introduce în acest discurs frumos despre dezvoltare, locuri de munca şi performanţa, dosarul Roşia Montană Gold Corpotation, nu tine. În momentul în care, de exemplu, în 2009 vorbeam în campania prezidenţială despre atuurile pe care România trebuie să le joace, despre brescele sau nişele pe care România trebuie să le găsească în interiorul Uniunii Europene sau în afara ei, despre modul în care politica externă trebuie să se conjuge cu politica economică pe termen lung, a autorităţilor locale ale României, domnul Băsescu vorbea despre altceva. Vorbea despre măriri de salarii, despre faptul că nu există criză în România şi despre faptul că totul e bine.

Astăzi, domnul Băsescu, deşi preşedinte al ţarii s-a transformat, după ce era agent politic al unui partid s-a transformat şi într-un soi de agent de bursă al unor interese financiare şi economice. Poziţia Partidului Naţional Liberal este foarte clară, ea este evident inclusa în ceea ce împreuna cu partenerii social democraţi şi conservatori am spus deja ieri dar, trebuie să specific astăzi, din partea unui partid care este şi naţional si liberal. Da, suntem pentru dezvoltare, pentru dezvoltare durabilă, suntem pentru orice posibilitate de a creşte locuri de munca şi de a pune în valoare atuuri pe care, în competiţia sporita de criză, noi le putem valorifica. Da, suntem pentru tot ceea ce poate să aducă plus, valoare economiei româneşti şi până la urma, forţelor dinamice din economia românească. Nu putem însă discuta pe picior şi nu putem lua de bune afirmaţiile preşedintelui, atunci când acesta se dovedeşte mincinos, ca de exemplu, în afirmaţia că s-au vândut nu ştiu câte tone de aur ca să plătească pensii şi salarii, afirmaţie jenantă, descalificantă pentru un şef de stat, şi in fine retractată, de parcă ar fi fost vorba de un detaliu, de către purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Nu putem să discutăm despre acest lucru decât în termenii unei perfecte transparenţe publice si ţinând cont de interesul naţional, aşa cum este el definit pe durată şi privit din toate componentele care contează şi nu aşa cum îl cred actualii guvernanţi, a fi propria lor părere sau propriul lor interes.

Interesul naţional înseamnă şi locuri de munca, înseamnă raportul între beneficii de natură economică pe termen mediu şi lung şi costuri şi în ce priveşte mediul şi in ce priveşte patrimoniul cultural şi istoric şi în ceea ce priveşte până la urmă, partea statului român şi a României, la propriu sau la figurat, din tot ce înseamnă această investiţie sau altele. Aşa încât, nu  trebuie să-şi facă nimeni iluzii că Partidul Naţional Liberal şi în acest caz, Roşia Montană şi in altele, va fi intimidat ideologic. Dacă scamatorii care vând iluzii românilor, de şapte ani, domnul Băsescu şi de mai bine de trei ani domnul Boc, işi închipuie că pot deveni de fiecare dată din socialişti, oameni de dreapta, din portocali, verzi, din mari apărători ai mediului, mari apărători ai investiţiei Gold Corporation, din oameni care au făcut reforme economice extraordinare, în oameni care denunţă  vânzarea aurului din Banca Naţională pentru plata salariilor şi pensiilor. Nu ne pot intimida pentru că în acest moment au, se pare,  un interes major şi punctual dar de grup, intr-o afacere despre care ştim foarte puţin. În afară de fluctuaţia acţiunilor la burse, în funcţie de declaraţiile pe care le face preşedintele României, noi nu ştim tot ceea ce trebuie ştiut despre acest proiect, despre această afacere, despre măsură în care interesul național este exprimat şi servit de către Guvernul României, în ipoteza în care acest proiect se deschide. Şi aşa că, sub probabilul atac, aşa cum ştim că va urma, că Partidul Naţional Liberal, dacă nu-i de acord imediat când bate din palme domnul Traian Băsescu cu proiectul Roşia Montană, fără să ştim prea multe despre el, nu mai e un partid liberal, nu ţine. Suntem un partid naţional şi liberal dar definim mai altfel şi interesul naţional şi liberalismul, decât o fac scamatorii care ne conduc în prezent.

Aceste lucruri de ordin general dar, mi se pare mie, importante pentru cei care sunt interesați și cum vedeți, slavă Domnului, sunt de Partidul Național Liberal, aceste lucruri am dorit să vi le aduc la cunoștință.

După discuții, mă refer la cazul Roșia Montană, și în Biroul Politic Central azi am avut cea mai mare parte, am avut o discuție foarte serioasă cu tot tipul de argumente în legătură cu acest subiect. Dacă sunt întrebări privitoare la aceste lucruri sau la altele care se leagă cumva de raza noastră de acțiune vă stau la dispoziție.

 

Întrebări mass-media

 

Jurnalist: Social-democrații s-au întâlnit astăzi sau urmează să se întâlnească cu cei de la UDMR. Dumneavoastră veți face acest pas? Vă veți întâlni, veți discuta cu cei de la UDMR?

Crin Antonescu: Acest pas… parcă emigrez sau parcă mă însor! Am discutat și l-am rugat pe domnul Victor Ponta să reprezinte USL-ul în această discuție. E foarte limpede ce avem de discutat și care sunt pozițiile noastre în discuția cu UDMR-ul, subiectul fiind foarte clar definit în legătură cu prevederile legilor electorale, cu data alegerilor, cu toate aceste chestiuni de uz intern al lumii politice, nu a fost o discuție specială în sensul acesta și domnul Ponta a prezentat sau prezintă la ora asta, nu știu exact când s-au întâlnit, punctul de vedere al USL.

 

Jurnalist: Edilul Capitalei, Sorin Oprescu a declarat ieri că nu va candida independent dar nu sub sigla USL-ului, ci va fi un parteneriat. Dumneavoastră, la Școala de vară îmi amintesc că ați spus că dacă Sorin Oprescu nu candidează sub sigla USL-ului…

Crin Antonescu: Da. Aici eu nu aș vrea să mai discut despre lucrurile acestea care, așa cum am văzut, lesne sunt răstălmăcite, nu de către dumneavoastră, desigur. Da, ați avut o mostră ieri, cei care m-ați întâlnit și la conferința de presă a USL. De ce am spus eu că trebuie să demisioneze domnul Funeriu și de ce au înțeles mari jurnaliști români că aș fi spus eu chestiunea asta? N-am ce să fac. Nu pot decât vorbi în limba română cu speranța că vorbesc relativ corect și oricum, clar.

Acum și cu sigla edilului. Pe mine mă interesează nu o chestiune birocratică. Nu știu, până la urmă, în funcție de prevederile legii electorale care va fi situația siglei în sens propriu. Ceea ce am spus eu și nu e nici o noutate, pentru Dumnezeu că asta spun, că e o relație în care nu avem un Sorin Oprescu pasiv și o Uniune activă. Este o relație în care suntem și unii și alții activi. Cu alte cuvinte, dacă noi, din anumite motive care țin de administrarea Bucureștiului, de proiectele pentru București, de o administrație solidă și de continuitate pentru următorii ani hotărâm să îl susținem pe Sorin Oprescu și nu un alt candidat pentru Primăria Generală a Capitalei asta este o jumătate de parteneriat. Cealaltă jumătate de parteneriat și pe care am văzut că domnul primar general o descrie exact la fel ca mine și foarte corect este convingerea primarului general că numai cu noi, că numai împreună cu noi, cu Uniunea Social Liberală, cu un program alcătuit în comun și cu un Consiliu General cu o majoritate pe care noi o oferim poate să plece la această luptă electorală. Cred că suntem destul de aproape de acest moment, iar formalitatea înscrierii în funcție de legea electorală este o chestiune cu totul secundară. E vorba de raportul politic și de parteneriatul politic între noi și Sorin Oprescu. Nu cred să mai fie multă vreme nebuloasă în chestiunea asta. Cred că până la sfârșitul lunii septembrie dacă nu mai devreme această chestiune se va clarifica și atunci va fi foarte limpede și vom căuta o altă temă.

Jurnalist: PSD a desemnat candidații pe care îi va testa în sondajele pentru primăriile de sectoare. Cum stați la acest capitol în PNL?

Crin Antonescu: Nu cred că suntem presați sau încurcați în vreun fel. Suntem în 6 septembrie, dacă nu mă înșel. ”La mulți ani domnului prim-ministru”, chiar fără nici un fel de glumă, că mi-am adus aminte că e născut, din cât înțeleg în aceeași zi cu Mihail Kogălniceanu și cu proclamarea în 1940 a României ca stat național legionar.

Jurnalist: V-ați hotărât?

Crin Antonescu: Stați puțin. Este deci aproape o săptămână de când, așa, luând o dată simbolică, s-au întors bună parte din bucureșteni din concediu. Vrem să facem un sondaj în care să măsurăm persoane, propuneri, în special în sectoarele unde nu avem primari pentru că probabil unde avem e mai simplu și vom face acest lucru, cred că într-o săptămână vom da drumul acestor sondaje, e un moment potrivit, am discutat despre asta astăzi la Birou. Împreună cu Secretariatul General mă voi ocupa de chestiunea asta, împreună cu liderii organizațiilor de București, cu Consiliul de Coordonare al Bucureștiului vom inventaria propunerile pe care ei le fac pentru a fi măsurați în sondaje. Deocamdată nu am stabilit acest lucru, veți afla întocmai și la timp, ca în armată.

Jurnalist: Veți avea candidați în toate primăriile de sector? Întreb asta pentru că PSD, de exemplu, nu testează în 4.

Crin Antonescu: Nu testează în 4?

Jurnalist: Nu.

Crin Antonescu: E o idee, Cred că nu o să testăm nici noi în 4.

Jurnalist: Urarea. Nu ați încheiat. Ce îi urați domnului Boc?

Crin Antonescu: Îi urez ”La mulți ani!”  Acum, stați puțin. Politica e politică. În ordinea omenească, îi urez domnului Boc multă sănătate și tot ce, mă rog, își dorește pentru domnia sa și pentru familie. Atât. România s-o lase în pace. Dar persoanei fizice Emil Boc, evident că îi transmit ”La mulți ani și multa, multă sănătate”. Vedeți că nu risc cu ”putere de muncă”, sănătate!

Mulțumesc!

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: