De cativa ani lumea este strabatuta de o energie a schimbarii si a reformei. Multi ar spune ca e din pricina crizei mondiale economice care se prefigureaza pentru cei mai pesimisti intr-o forma de W (adica ar putea urma o a doua cadere dupa recuperarea din ultimul an).
Romania nu face exceptie, insa aici necesitatea reformelor pare ca abunda in toate domeniile: clasa politica, educatia, economia, agricultura, industria, institutiile… Se vorbeste foarte mult despre ce ar trebui sa se reformeze, putin mai putin insa despre cum. Reforma ar trebui sa fie cand de dreapta, cand de stanga, cand de centru in functie de orientarea ideologica a celui care o propune sau/si o analizeaza. Cand cineva are curajul sa faca ceva punctual si care tine de bune practici (vezi cazul bac-ului), actiunea este imediat politizata/ chiar ideologizata. E adevarat, avem nevoie de reforme – insa in primul rand ar trebui sa fie clar ca de la inceput ca orice repunere in forma va cauza victime. Multi asteapta intr-un fel ca reforma sa vina automat prin simpla primenire demografica. Desi ne indreptam cu pasi repezi catre iarna demografica (in cazul in care nu devenim putin mai relaxati in ceea ce priveste rolul imigratiei in primenirea populatiei, caci natalitatea nu va spori dupa tranzitia demografica), sansa pare a fi tineretul. Poate fi adevarat, insa pentru ca acest tineret (din care ma consider si eu parte) sa poate aduce reforma, are nevoie de formare.
Incerc sa deschid o conversatie despre acele lucruri mici si nesemnificative, care sunt trecute cu vederea in dezbaterile ideologico-politice dar care in opinia mea sunt hotaratoare tocmai pentru a pune fundamentele posibilitatii unei reforme (si a unei conversatii inteligibile). Astazi despre punctualitate.
De cate ori vi s-a intamplat sa intarziati? – nu la o intalnire cu prietenele sau prietenii la mall sau la cinema, nu o data pe an din cauze imprevizibile, ci sa intarziati in mod regulat la intalniri informale dar si la cele formale, sa intarziati (voit) raspunsuri la emailuri sau sa ratati deadline-uri “uitate”. Si de cate ori in loc sa va cereti scuze ati evitat sa raspundeti la telefon sau ati invocat cauze elucubrante?
Lumea modernitatii occidentale asa cum arata ea acum – cea la care aspiram fie ideologic fie ca stil de viata – este construita in jurul timpului inteles ca fiind predominant liniar si deci construit social ca o resursa neregenerabila. Pana si petrolul se regenereaza daca are suficient timp geologic, timpul vietii noastre insa nu. Si nici al celorlalti care traiesc in interdependenta cu noi. Acest lucru l-a inteles cu aproape 140 de ani in urma regele Carol I cand a facut cadou din banii sai cate un ceas portabil inaltilor functionari publici. Putem spune fara teama de a gresi ca, in mare parte datorita acestui mic gest, o schimbare fundamentala a raportului la timp a avut loc in institutiile de stat nou formate. O reforma institutionala a fost posibila atunci si a continuat in perioada pe care multi o considera “de aur” a Romaniei moderne. Institutiile sunt facute din si de oameni, la fel ca si reformele. Raportarea la timp in respect fata de sine si fata de celalalt face ca relatiile moderne de tip contractual si interinstitutional sa functioneze corect si cat de cat previzibil. Cei dintre dumneavoastra care lucrati in mediul privat stiti foarte bine cat de frustrant este daca furnizorul nu livreaza la timp, daca contractorul intarzie plata (ceea ce cateodata este de inteles) dar nici nu raspunde la telefon sau mail cu o simpla explicatie corecta. Cei care sunteti implicati in organizari de evenimente care implica parteneri multipli cunosc la fel de bine momentele de panica si politica paguboasa a “ultimului moment.”
Mai mult, cei care necesita sa abordeze o planificare strategica pe termen mediu si lung stiu ca aceasta se face doar daca exista capacitatea de a gandi timpul in chip coerent, posibil predictibil, si comun acceptat. Iar acest lucru incepe la nivel individual. Cand spunem “vin/te sun intr-un sfert de ora cu un raspuns” stiind clar ca e vorba de mult mai mult decat atat, sau in cel mai rau caz deloc, in primul rand nu suntem corecti fata de sine si subminam baza de incredere cu celalalt. (Despre incredere in articolul viitor).
Daca timpul este organizat haotic si fara a fi predictibil (pentru ca un sfert de ora inseamna pentru cineva ceva, pentru altcineva altceva si neintelegerea se rezolva printr-o gluma eschivatoare) atunci ziua ni se pare scurta si nesatisfacatoare. Traim cu impresia ca nu avem timp. Pentru toata lumea ziua are 24 de ore in care vrem sa traim, sa muncim, sa petrecem timp cu familia si prietenii si sa si reformam Romania daca se poate. Oare se poate? Eu cred ca se poate mai ales daca incepem cu lucrurile mici care ii fac pe oameni Mari. Unul ar fi punctualitatea. Si reglarea ceasurilor in acelasi ritm si pe acelasi fus orar. O mica observatie de final: la un prim contact cu o institutie, cu orice institutie, un indicator al functionarii sale (si de multe ori a modului in care veti fi tratat) este ceasul de pe perete. Daca acesta nu functioneaza sau arata o ora aleatoare, preparati-va pentru ce e mai rau dar lasati loc sa fiti si placut surprinsi.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente