M. Marin: România este “Pisica Moartă a Europei”

Polonia nu a vrut să îşi strice bilanţul preşedinţiei Uniunii Europene cu un eşec – respingerea acceptării în spaţiul Schengen a României. A preferat să o amâne pentru o dată neprecizată. Să lase această problemă pe umerii altora.

Cu alte cuvinte ne-a transformat într-o uriaşă “Pisică Moartă” pe care a aruncat-o peste gard statelor care îi vor succeda de acum încolo în rotaţia europeană.

Este bine că nu s-a supus la vot. Dacă Finlanda şi Olanda ar fi votat împotrivă atunci România ar fi trebuit să reia o bună parte a procesului din Consiliul European şi chiar şi din Parlamentul European. Am fi intrat într-un “ciclu Sisif” în care am fi împins “bolovanul” până în vârf şi apoi ne-am fi văzut nevoiţi să o luăm de la capăt, iar şi iar, pentru că cineva (în cazul lui Sisif, erau zeii) nu ne lasă să ne atingem obiectivul (şi să nu ne închipuim nicio clipă că Sisif era fericit, cum ar sugera Camus).

Este oarecum mai bine să fii amânat. Este mai bine decât un refuz, decât o întoarcere la linia de start (sau aproape de linia de start). Dar nu înseamnă nici pe departe ceva de dorit în sine. Nu este ceea ce ne-am dorit. Această amânare a deciziei privind acceptarea ţării noastre în “spaţiul Schengen” este ca un fel de trimitere în Purgatoriu la Judecata de Apoi a Europei. În fapt, este tot o refuzare a Paradisului, este tot o condamnare este tot o respingere.

Iar faptul că lucrurile nu sunt mai rele decât ar fi putut să fie se datorează numai unei prietenii istorice pe care Polonia ne-o acordă ca ţară. Diplomaţia noastră, cu patriarhul ei, atotneştiutor, Theodor Baconsky nu are niciun merit.

Polonezii nu au vrut să îşi strice bilanţul preşedinţiei europene. Succesul în această materie se măsoară în numărul de dosare rezolvate prin construirea consensului european. În cazul nostru, nu au putut obţine acest consens (pentru că din puzzle lipseau nu una ci chiar două piese, Finlanda şi Olanda).

Nu totul ţine însă de acest calcul rece. Ţine un pic şi de sentiment.

Polonezii se puteau spăla pe mâini ca Pilat din Pont şi să spună că din moment ce decizia era stabilită nu puteau să o amâne. Ar trebui să vedem în această amânare un “dar” al Poloniei. O ţară cu o atitudine potrivnică României ne-ar fi pus în situaţia de a ne vedea respinşi de votul Olandei şi Finlandei condamnându-ne să o luăm de la capăt (cu toată umilinţa care decurge de aici).

Următorul stat care se va trezi că are pe agenda preşedinţiei sale europene problema aderării României la “spaţiul Schengen” nu va mai fi atât de binevoitoare – va fi nepăşătoare sau şi mai rău (dacă ar fi Olanda sau Finlanda) chiar răuvoitoare. Rândul prietenilor noştri a trecut. De acum nu e mai poate ajuta nimeni (poate doar Bulgaria, şi asta doar pentru că sînt în aceeaşi barcă cu noi).

Faptul că am evitatce putea fi mai rău s-a datorat unei fericite întâmplări. Faptul că nu am obţinut ceea ce ne doream (şi nu vom obţine, dacă vom persista în păcatele diplomaţiei româneşti, atât de asiduu cultivate de Teodor Baconsky) este numai din vina noastra.

Am văzut reacţiile ministrului Traian Iagaş.

”Considerăm inacceptabilă crearea unui precedent nefericit, în care anumite state impun condiţionări şi criterii suplimentare subiective, care anulează valoarea unor angajamente politice asumate. Motivaţiile de politică internă nu ar trebui aduse la Bruxelles. Aici suntem pentru a găsi soluţii de compromis”

Foarte frumoase cuvinte. S-a exprimat elegant, cursiv, nu s-a bâlbâit. Mă îndoiesc însă că cineva dintre ceilalţi 26 de colegi ai săi din JAI a auzit măcar un singur cuvânt din ce a spus. În cel mai bun caz. (pentru că dacă l-ar fi auzit, probabil nu s-ar fi putut abţine să rîdă de naivităţile debitate –“Motivaţiile de politică internă nu ar trebui aduse la Bruxelles. Aici suntem pentru a găsi soluţii de compromis” – chiar aşa? – Domnul ministru Igaş ca şi domnul ministru Baconsky confundă Uniunea Europeană cu Oraşelul Copiilor. Normal, că în Uniunea Europeană se urmăresc interese naţionale, pentru că şefii de state şi de guverne ca şi miniştrii care participă la consiliile europene răspund în faţa celor care îi aleg. Şi oricum cine a spus că un compromis este ceva degenul “mai las eu de la mine, mai laşi tu de de la tine, noi să trăim fericiţi”, cel puţin nu în cadrul european).

Dacă vocea lui Iagaş ar fi fost sprijinită de cea a reprezentanţilor altor state, a unui grup semnificativ de alte state, lucrurile ar fi stat altfel (s-ar fi creat poate un val de indignare în rîndul europenilor făcând şi Olanda şi Finalanda să îşi schimbe poziţia şi care ar fi împins România în “spaţiul Schengen”).

Dar înafara vocii reprezentantului României, nu s-a mai auzit nicio alta. Sîntem izolaţi în Europa. Sîntem singuri. Iar asta este vina diplomaţiei noastre – o diplomaţie rămasă prizonieră într-un mod de gândire şi de acţiune care aparţine trecutului  (chiar şi trecutului anilor 1990) ale cărei tare sunt cultivate prin atitudine şi incompetenţă de Teodor Baconsky.

România este izolată între cele 27 de state ale Uniunii Europene. Şi nu este izolată pentru că ar fi ocolită ci pentru că are o diplomaţie inactivă. România nu a înţeles că în Uniunea Europeană ceea ce contează este să creezi iniţiative care să îi intereseze şi pe ceilalţi (mai întîi de toate pe cei asemănători ţie) şi pe care săi îi mobilizezi în efortul de a te urma şi a te susţine. Dar pentru asta trebuie să te mişti în continuu. Nu îţi poţi permite ca ţară nici măcar un singur moment de inactivitate.

România nu a înţeles că votul său în Uniunea Europeană (un vot cu greutatea unei ţări de 20 de milioane de locuitori – îmi aduc aminte o discuţie la Bruxelles cu un diplomat bulgar, care îmi spunea cu invidie “voi românii aveţi 20 de milioane”) trebuie negociat, şi că acordarea lui trebuie condiţionată de primirea a ceva în schimb (dar dacă reprezentanţii României se duc la Consiliile Europene lăsând acasă problemele naţionale în căutarea unui consens împăciuitor, după cum o face domnul Iagaş, nu trebuie să ne mire că se întâmplă asta).

Până când se va schimba ceva rămânem o Pisică Moartă pe care în privinţa aderării la „spaţiul Schengen” fiecare ţara care va deţine preşedinţia Uniunii o va arunca spre cealaltă care îi va urma.

sursa: Standard

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: