D. Mihalache: Un nou „mogul”: statul social

Trebuie să recunoaștem că Traian Băsescu sau consultanții săi au un anumit talent de a construi adversari și spaime imaginare pentru ca apoi să structureze dezbaterea publică în jurul acestora și să câștige puncte. În campania prezidențială din 2009, adversarii imaginari erau „mogulii”, cei care urmau să „confiște” statul, despre care încă Traian Băsescu nu descoperise nici că are prea mulți pensionari, nici că are prea mulți asistați social. Din rațiuni electorale, evident. Ba dimpotrivă, președintele – candidat nu s-a sfiit să enumere constant creșterea pensiilor și a veniturilor populației (făcută sub guvernul Tăriceanu, ce-i drept) ca realizări ale primului său mandat.

Statul social a fost descoperit ca un pericol prin 2010, mai exact după ce Fondul Monetar Internațional a indicat guvernului Boc că trebuie să scadă cheltuielile publice, scădere pe care puterea a transferat-o pe spinarea bugetarilor și ar fi vrut și a pensionarilor. Nu știm foarte exact dacă în această speță ideologia anti-stat social a premers acțiunii guvernamentale sau nu. Eu sunt înclinat să cred că nu.

Nu rațiunile de tip strategic pe care le invocă astăzi domnii Băsescu și Boc au stat la baza tăierilor brutale și nediferențiate din mai 2010 și a măsurilor ce s-au succedat. Pur și simplu cred că Fondul Monetar Internațional le-a arătat cifrele evitate în tot decursul anului electoral 2009 și le-a explicat că „nu mai merge așa”, că bugetul trebuie să își echilibreze cheltuielile în raport cu veniturile. Cea mai facilă măsură, care lăsa neafectată clientela politică, era reducerea salariilor bugetarilor și eventual și a pensiilor.

Sigur, această politică guvernamentală avea nevoie și de o legitimare, de un story, de o poveste explicativă. Așa s-a născut, probabil cu contribuția „intelectualilor de serviciu”, ideologia băsesciană anti-stat social. Povestea despre „omul cel gras”, care stă pe spinarea „omului cel slab”, adică a sectorului privat, a celor care produc în economie.

Ideologia anti-stat social și-a demonstrat utilitatea în mai multe feluri. În primul rând ea devenea cea mai comodă explicație a politicii guvernamentale. Problema nu mai era incapcitatea guvernului PD de a produce soluții mai inteligente pentru reducerea cheltuielilor publice (inclusiv de a renunța la investiții aberante precum parcuri, telegondole, terenuri de sport etc.), ci statul social văzut ca principală sursă a crizei. În al doilea rând, ideologia anti-stat social era bună pentru a legitima Partidul Democrat ca exponent al „dreptei” politice și a construi astfel o falsă dezbatere stânga vs. dreapta. Nu în ultimul rând, ea poate fi un „cântec de sirenă” pentru o parte a publicului liberal, în special a celui cu orientări libertariene, receptiv la idei precum aceea că sectorul privat ține în spate un stat prea mare, că trebuie încurajată munca, nu asistența socială.

Timp de un an, falsa ideologie anti-stat social s-a dezvoltat și a cuprins domenii noi, de pildă sănătatea sau educația, ordinea publică. În mod comic, ei i s-au dat și valențe externe, prin autoprezentarea lui Traian Băsescu și a guvernului Boc ca un fel de precursori. Am auzit de la Traian Băsescu astfel că toată clasa politică europeană are un grad de vinovăție în menținerea statului social, neavând curajul să-i pună capăt la vreme.

În fața acestei noi sperietori inventate de Băsescu și consultanții săi, orice dezbatere rațională, pe cifre, a devenit aproape imposibilă. Nimeni nu mai discută dacă România este, într-adevăr, un stat social sau acesta este doar o ficțiune constituțională.

Potrivit Raportului Institutului de Cercetare a Calității Vieții, o bună parte a ţărilor europene investesc peste 30% din PIB în sfera politicilor sociale, în timp ce România investeşte mai puţin de jumătate din media UE: 16,4%, fiind la acest capitol pe ultimul loc. Comparativ, Danemarca 38,2%, Franţa 36,4%, Marea Britanie 30,4%, Bulgaria 19,8%. Statul român cheltuieşte pentru domeniul social proporţia cea mai mica, nu numai în raport cu PIB, dar şi ca pondere din buget: 36,5% faţă de 55,9% media UE. Datele sunt conform Eurostat. În schimb, suntem printre primele state din UE în ceea ce priveşte valoarea licitaţiilor publice organizate – aceasta se ridică la 7,36% din PIB, mai mult de dublu decât media UE, de 3,17%.

Și dacă n-ar fi vorba doar de statistici, despre ce fel de stat social vorbim noi în România atunci când la spital te duci cu medicamentele de acasă? Sau când sunt partide care înscriu pensionari pentru 3 pâini și o excursie la mănăstire? După tăierea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar s-a ajuns ca un angajat la serviciile de asistență socială din subordinea autorităților locale, cu studii superioare, care face anchete de teren, să aibă un venit net de 600-700 ron, mai mic decât ajutoarele unora din cei ale căror dosare le gestionează. Iar oameni cu handicap locomotor vizibil să fie verificați și răs-verificați, în timp ce alte grupuri sociale beneficiază de un tratament special, în cazul lor închizându-se ochii la incorectitudini, atâta timp cât pot aduce beneficii electorale. Acesta nu este stat social. Iar exemplele de mai sus n-au nicio legătură cu definirea statului ca social, ci sunt aberații izvorâte din proasta aplicare a unor măsuri, corupție și complicitate care nu ține de ideologie.

O dezbatere asupra statului în România este fără îndoială necesară. Problema nu e însă caracterul social al acestuia, ci modul ineficient de cheltuire a banului public, inclusiv acela care se duce înspre prestații sociale. Nu asistații sociali sunt prea mulți, ci administrația este coruptă și direcționează, nu o dată, sumele alocate serviciilor sociale spre zona de clientelă electorală. Cred, din acest punct de vedere, că Uniunea Social Liberală are datoria de a structura o viziune coerentă asupra statului, respingând demonizarea statului social, dar în același timp descriind reformele necesare. USL nu trebuie să se pronunțe doar „pentru” sau „împotriva” statului social, ci să explice cum acesta poate deveni eficient.

Cea mai mare greșeală pe care o putem face astăzi este să plasăm această dezbatere în paradigma stânga – dreapta, „mai mult stat” sau „mai puțin stat”. Este paradigma pe care Băsescu și PD-ul și-o doresc, pentru că atunci nu mai operăm cu cifre și realități, ci cu o sperietoare. Noul „mogul” al lui Băsescu se numește statul social.

sursa: Dan Mihalache

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: