”Vocea Rusiei” despre o posibilă reorientare a politicii externe românești

RusiaDeseori, in analizele politice făcute asupra realităților românești, ”Vocea Rusiei” (oficios al politicii externe ruse) s-a arătat mai obiectiv și mai exact decât alte surse media similare, euro-atlantice. În orice caz, pozițiile editorialiștilor VR se situează de regulă într-un  pattern mai puțin partizan cu una sau cu alta dintre taberele politicii dâmbovițene.

În vară VR a postat un articol, semnat de către Valentin Mândrăşescu, care are drept subiect opiniile lui Aleksandr Dughin (unul dintre importanții gânditori conservatori ruși) despre ipoteza intrării României în Comunitatea Economică Eurasiatică. În timp ce mulți dintre cititorii articolului ar putea fi de acord cu unele dintre aserțiuni, altele sunt într-un înalt grad debatabile. Oricum ar fi însă, ele nu sunt lipsite de interes:

Proiectul eurasiatic, Comunitatea Economică Eurasiatică, începe să capete popularitate. Din ce în ce mai multe ţări din spaţiul ex-sovietic devin interesate de acest proiect. La fel, există interes din partea unor ţări din Europa de Est şi ţări cu influenţă la nivel regional, adică Turcia şi Iranul. Grecia se gândeşte la posibilitatea ieşirii din Uniunea Europeană. Despre posibilităţile apropierii de Comunitatea Economică Eurasiatică vorbeşte premierul maghiar Viktor Orban. În fond, proiectul eurasiatic este o stea în ascensiune pe când Uniunea Europeană este o stea căzătoare. Eu nu am nici un dubiu că după alegerile (posibil, alegeri anticipate) în care un bloc electoral format din comunişti şi patrioţi trebuie să aibă succes, Republica Moldova se va orienta spre integrarea în spaţiul eurasiatic. Transnistria, prin vocea ministrului de externe, deja s-a angajat în această integrare.

Veţi vedea că a treia verigă a lanţului regional al apropierii de noua alianţă va fi România. Mai mult, intrând în această uniune, România s-ar putea uni cu Moldova în care s-a fi reintegrat Transnistria. Toată lumea ar avea de câştigat!

România se află la periferia Uniunii Europene, este un oaspete nepoftit, tratat mai rău decât ţările care se află în dificultate precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. În Uniunea Europeană, aceste ţări sunt catalogate peiorativ drept ”Grupul PIIGS”, adică ”grupul porcilor”. Înseamnă că în acest context România este o ţară de mâna a zecea? În Europa există o percepţie negativă şi injustă a românilor. Ei nu sunt bineveniţi ca oaspeţi. Lor nu li se deschide spaţiul Schengen. Un popor întreg este judecat în baza a câtorva cazuri de corupţie. Este o situaţie dizgraţioasă pentru o ţară care posedă o măreaţă cultură ortodoxă, o cultură pe care o consider o veritabilă perlă a culturii europene a secolelor XIX-XX. În realitate, societatea românească este una dintre societăţile europene care sunt cele mai interesante, cele mai intelectuale, cele mai apropiate faţă de noi.

Cred că integrarea României în spaţiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identităţii culturale ortodoxe. În cadrul Comunităţii Eurasiatice această ţară îşi va putea rezolva problemele economice şi teritoriale, dar mai mult, va fi acceptată cu bucurie, va fi apreciată la justa valoare şi va fi tratată ca un partener egal, ca un partener apropiat din punct de vedere civilizaţional. Acest aspect este foarte important pentru conştiinţa naţională.

Personal sunt de acord că România și românii sunt tratați (în unele state mai mult decât în altele) ca niște oaspeți nepoftiți, că europenii (cei mai mulți!) au o percepție negativă și injustă asupra românilor, că suntem ținuți la porțile Spațiului Schengen, că adesea suntem supuși unui proces negativ de generalizare, pornind de la cazuri negative izolate. Sunt de acord atât cu faptul că România și românii ar merita mai mult cât și cu acela că între români și popoarele din fostul spațiu de putere sovietic, conștiința ortodoxă este un puternic liant cultural și nu numai. DAR:

  • nu doar europenii sunt de vină pentru această percepție greșită – la ea am contribuit din plin și noi, românii (de la guvernanți la guvernați și retur) atât prin ceea ce am făcut și facem, cât și prin ceea ce nu am făcut și nu facem (încă);
  • deși au fost pierdute un noian de oportunități, de momente favorabile, deși România și-a jucat (și încă pare că își mai joacă) prost  cărțile la un joc în care miza este destinul unui stat și al unei națiuni, cred că ”jocul” încă nu a fost jucat iar ”înfrângerea” (ieșirea României din UE) nu este o opțiune;
  • deși există destule argumente pentru un solid euro-scepticism în rândurile românilor (curent întărit de evoluția evenimentelor din vara trecută, când România a fost tratată ca pe un stat de mâna a zecea de către mai-marii UE, precum o colonie…) România ar trebui să rămână fidelă ideilor care au impus, după 1990, un traseu continu de apropiere față de principiile, valorile, practicile europene așa cum sunt ele reflectate în actele constitutive ale UE;
  • sunt convins că locul României este mai degrabă în Uniunea Europeană decât în orice altă construcție geo-politică și economică. Sunt convins că România, continuând să fie o punte de legătură între Occident și Orient, între Europa de Vest și cea de Est, aparține mai degrabă primului spațiu – nu numai prin opțiune politică dar și ca dat fundamental, al conștiinței de sine.

Dincolo de toate aceste considerente nu pot decât a saluta poziția unui influențial gânditor rus care admite că este necesară o mai adâncă cunoaștere culturală reciprocă româno-rusă și că numai pe baza acestei cunoașteri se poate crea o viziune asupra unui viitor încă incert. Și chiar dacă nu pot adera la ideea unui spațiu euro-asiatic (creat pe ruinele spațiului de influență sovietic) la care România să adere respingând opțiunea euro-atlantică, nu pot să nu afirm răspicat că a fi atlantofil nu înseamnă a fi în mod automat rusofob. Nu știu dacă și cât Rusia are nevoie de România. În mod cert, România are nevoie de Rusia. Cel puțin tot atât cât au nevoie Germania și Franța, mari prietene ale Rusiei lui Putin.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “”Vocea Rusiei” despre o posibilă reorientare a politicii externe românești”

  1. ralus 29 august 2013 la 7:03 PM #

    Evident nu poti fugi de un vecin si sa speri in iubirea celor de departe. Ideala, vad eu o apartenenta reala la Uniunea Europeana, dar cu deschidere larga , nu putin 🙂 spre rusi si cu pastrarea specificului local.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: