Comunicat de presă al Alianței Creștin Liberale privind mitingul organizat sâmbătă în Piața Victoriei

aclAlianța Creștin-Liberală organizează sâmbătă un miting în Piața Victoriei în cadrul căruia va fi lansată candidatura lui Klaus Iohannis la Președinția României. Evenimentul va începe în jurul orei 11.00 și este estimat să dureze aproximativ 90 de minute.

În numele Alianței Creștin-Liberale, le cerem scuze tuturor celor care vor fi afectați de eventualele neplăceri în trafic în zona de desfășurare a mitingului. Îi asigurăm pe toți bucureștenii că am solicitat autorităților (Brigada de Poliție Rutieră și Jandarmeria Română) să ia toate măsurile necesare pentru ca traficul să nu fie afectat, iar locuitorii Bucureștiului să dispună de rute alternative de deplasare.

Mitingul organizat de Alianța Creștin-Liberală se desfășoară în mod legal, cu avizul tuturor instituțiilor publice abilitate să aprobe astfel de manifestări.

Ne exprimăm convingerea că bucureștenii vor fi alături de noi și vor înțelege gestul simbolic al mitingului organizat în fața clădirii în care se iau decizii majore pentru toți românii de către un Executiv slab pregătit, condus de un premier incompetent.

Departamentul de comunicare al ACL

Etichete:, , , , , , ,

Un comentariu pe “Comunicat de presă al Alianței Creștin Liberale privind mitingul organizat sâmbătă în Piața Victoriei”

  1. mariana 27 septembrie 2014 la 11:54 AM #

    tradatorii de tara ,penalii portokalii impreuna cu petrache&comp, au primit ordin de la sluga lui Merkel din Romania-Bashescu, sa-l bage pe gat romanilor pe sasul-impostor si fara caracter,iar ICCJ, s-a conformat si ea ,amanand recursul ANI,depus inca din noi.2013! SA-L VOTATI VOI, PENALILOR!!!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: