Declaraţie politică: Ruperea cu trecutul!

radu-zlatiDomnule Președinte de ședință, stimaţi colegi,

Zilele acestea am comemorat 25 de la tragicele evenimente din Piața Universității. 25 de ani de minciună instituționalizată a Puterii din acea vreme asupra unui eveniment complex, unic și irepetabil: revolta tinerilor, cei mai mulți dintre ei studenți, împotriva unui trecut care se încăpățâna, prin Frontul Salvării Naționale, să rămână prezent. Atunci, în 1990, FSN și conducătorul său, Ion Iliescu, au fost biruitori nu numai pe asfaltul pătat de sângele studenților, dar și, cu largul sprijin al unei media aservite, în mințile și în sufletele celor mai mulți dintre români. Iar acest fapt s-a reflectat negativ asupra întregii perioade care a urmat.

Dar timpul trece, generațiile se perindă și ele, iar viziunile majoritare în câmpul politic despre societatea românească și posibilele ei căi de dezvoltare se schimbă și ele. Ceea ce a rămas este, în mentalul multora dintre noi, fie spiritul anti-comunist al Pieței Universității, fie cel nostalgic-totalitar al unora dintre liderii FSN de atunci, lideri ce pot fi regăsiți, prea mulți dintre ei, în structurile de la vârf ale vieții politice sau administrative românești de azi.

Nu cred în răspunderea colectivă. Și nu cred că cei care strigau pe străzile Bucureștilor ”Moarte intelectualilor” sunt ei vinovați, în primul rând, pentru faptul că au aplaudat comportamentul agresiv al minerilor chemați să planteze panseluțe în fața Teatrului Național. Tot așa cum nu cred că azi ar fi de ajutor, la 25 de ani de la tragicele evenimente, să arătăm acuzator cu degetul către o întreagă categorie socio-profesională.

Dar cred cu tărie în răspunderea personală: morală, politică, penală. Și dacă sunt convins că din spiritul pseudo-comunist al FSN-ului câștigător al alegerilor din Duminica Orbului prea puțin mai curge prin venele membrilor PSD de azi, în schimb nu îmi este deloc greu să observ că Ion Iliescu, principalul vinovat al sângelui curs între 13-15 iunie 1980, este încă în libertate, nederanjat niciodată cu adevărat de către Justiția română; și că PSD îl are încă, pe acest reprezentant de frunte al păcatului originar al Revoluției române, ca președinte de Onoare.

Dacă PSD dorește într-adevăr să arate societății românești că a rupt-o cu trecutul cripto-comunist și că o întoarcere la spiritul totalitar al anilor ’90 nu mai este posibilă, atunci să ne arate acest fapt rezolvându-și problema internă prin excluderea din partid a domnului Ion Iliescu și prin condamnarea explicită a represiunii din 13-15 iunie 1990.

Altfel, pentru noi, PSD rămâne doar un FSN doi!

Radu Zlati,

Deputat PNL

Etichete:, , , , , , ,

5 comentarii pe “Declaraţie politică: Ruperea cu trecutul!”

  1. pozeDECAT 18 iunie 2015 la 11:51 AM #

    De mult ma macina o intrebare, mai precis de cand dl Petre Roman a fost nu numai preluat de PNL dar si lansat in parlament. Domnia sa si-a cerut vreodata scuze in public fata de PNL pentru comportamentul guvernului sau din 1990 ?

    Apreciază

  2. redguy1973 18 iunie 2015 la 8:29 PM #

    Din nefericire nici PNL-ul,nu este scutit de asemenea personaje foste FSN-iste (P.Roman,V.Blaga si altii).

    Apreciază

  3. Stelian Rotaru 19 iunie 2015 la 1:19 PM #

    Jos stalinistii din PSD !

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: