Scandalul Brâncuși – cine răspunde?

În sfârșit, a aflat și media națională (DIGI 24) ceea ce unii știau încă de la începutul anului: ansamblul monumental de la Târgu Jiu, capodoperă a maestrului Constantin Brâncuși, nu va fi introdus curând pe lista monumentelor UNESCO. Pentru modul în care a fost reflectat în presa online, ofer două exemple: unul părtinitor și vitriolant din presa locală gorjeană (aici) altul ceva mai moderat (aici).

Nu sunt un expert în artă, deși frumosul, în toate formele sale, nu îmi este străin. Dar ca om politic român (sau doar ca român, dacă doriţi) nu pot să nu mă simt deranjat de faptul că ICOMOS, for de expertiză științifică în domeniul patrimoniului ce oferă recomandări UNESCO, a dat în cazul capodoperei brâncușiene recomandarea de a-i fi respinsă categoric candidatura și de a propune neînscrierea acesteia în catalogul UNESCO (odată votată această recomandare, rezulta că ansamblul arhitectural de la Târgu Jiu nu ar mai fi putut propus niciodată pentru respectivul catalog al operelor de artă universală). În consecință, pentru a evita acest dezastru, Ministerul Culturii a retras dosarul înainte ca un vot final (politic) să fie dat pe recomandarea ICOMOS.

Istoria acestui eșec, care ar fi trebuit asumat politic de către miniștrii culturii care au girat traseul dosarului Brâncuși prin jungla birocrației culturale mondiale, este scurtă și dureroasă: dosarul a fost înaintat în toamna lui 2014; prima sa evaluare a evidențiat unele slăbiciuni, care nu au fost corectate convingător; vizita expertului UNESCO în România nu a îndreptat lucrurile și, în lipsa unei sponsorizări politice adecvate a dosarului, s-a preferat retragerea sa, decât obținerea unui vot negativ din partea celor 21 de state membre WHC (World Heritage Committee).

Am făcut apel la un specialist român, bine conexat cu problematica patrimoniul cultural – arhitectul Adrian Crăciunescu. În urma precizărilor acestuia, aș mai putea adăuga, la trista poveste a unui eșec ce ar trebui să zguduie politica culturală românească, următoarele elemente:

• Într-adevăr, dintru început dosarul a fost prost făcut (sau nu la înălțimea sarcinii asumate). O vină ar aparține, din start, comisiei care a girat depunerea dosarului.

• Experții ICOMOS care au asigurat evaluarea au manifestat superficialitate și lipsă de înțelegere, dar nici dosarul prezentat lor nu i-a ajutat să iasă din această stare. Dosarul, bine/prost întocmit, s-a lovit astfel de lipsa de receptivitate a experților ICOMOS, care nu au perceput, din varii motive, caracterul unic al ansamblului monumental – nedispunând, în consecință, de o grilă adecvată de evaluare a demersului artistic brâncușian și, prin urmare, nici de evaluare corectă a propunerii românești.
• În ciuda recomandării cu totul negative venite din partea ICOMOS, proiectul ar fi avut șanse de a fi votat de către WHC, dacă ar fi avut parte de un sprijin eficient exercitat înspre cei 21 de membri WHC (adevărat, succesul nu era garantat în nici un fel). Pe de altă parte, chiar dacă ar fi primit o recomandare mai bună din partea ICOMOS, rezultatul final pozitiv nu putea fi garantat, în cazul WHC acționând și criterii care țin (și) de corectitudinea politică, nu doar de calitatea intrinsecă a proiectului avizat.
• Din  momentul trimiterii dosarului (şi apoi a completării acestuia), cauza Brâncuși nu a fost sponsorizată cultural și politic, din România, în nici într-un fel: acțiunile de sprijinire  a unei cauze culturale naționale, din partea Ministerului Culturii, a Ministerului de Externe, eventual a ICR, au lipsit cu desăvârșire. Ambasadorul român pe lângă UNESCO, în lipsa unor mesaje clare din partea centralei MAE,  a făcut și el prea puțin. Nici un stat și nici o organizație de profil (erau anumite așteptări din partea Franţei). Premierul VV Ponta, care și-a asumat politic cauza ansamblului Brâncuși, a uitat de promisiunile făcute imediat după ce campania electorală a fost un fapt trecut.
• Instituțional, nu există la noi formele care să ajute la promovarea unor astfel de proiecte culturale de patrimoniu.

Acestea fiind zise, desigur că cei în drept ar putea trage niște concluzii pentru viitor. Prin retragerea dosarului de către partea românească, s-a prezervat ansamblului Brâncuși de la Târgu Jiu posibilitatea unui nou demers. În țara lui ”se poate și așa” nu mă aștept la un lanț de demisii din partea factorilor responsabili care au manageriat acest eșec, ascuns de altfel sub preș. Dar poate că un astfel de eșec merită o comisie de anchetă din partea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților. Asta, ca punct de plecare.