Ce spune PE despre alegerile noastre. De ce nu crește PNL?

A fost dat publicității raportul Uniunii Europene asupra previzionărilor privitoare la viitoarele alegeri europarlamentare. Pentru România, forul european a agregat rezultatele pe februarie a două institute de sondaj locale, INSCOP și CURS, acestea arătând astfel:

Dacă rezultatele alegerilor din 26 mai ar fi acelea din raportul UE, atunci cele 33 de locuri rezervate României ar fi alocate astfel:

Fără să mă laud, remarc că previziunile UE corespund celor emise de mine într-un articol anterior(plus/minus 3%): PSD – 27%, PNL  – 22%, USR-PLUS – 14%, ALDE – 10%, PRO ROMÂNIA – 10%, UDMR – 5%, alte partide + independenți + voturi anulate – 12%.

Dar, așa cum spuneam aici:

PNL pare a se stabiliza undeva la 22-23%. Ceea ce, în perspectiva alegerilor de peste 3 luni, nu dă foarte bine. Doar un scor de peste 25% la europarlamentare, după mine, ar însemna un partid care nu doar vrea, ci și poate să învingă PSD.

Deci: de ce nu crește PNL? Când ai avut, după alegerile prezidențiale din 2014 în jur de 40% în sondaje; când ai avut la urne, pe vot politic, cca 30% la localele din 2016, dar ai căzut la 20% la parlamentarele din același an; când scorul însumat al surselor tale (PNL + PDL) la niște alegeri cu rezultat prost pentru ambele partide care fac azi PNL, Noul și Marele PNL, a fost de 26%, de ce nu reușești să treci acum, în mod constant, de pragul psihologic de 25%? De ce nu reușești asta, când competitor politic îți este cel mai neprofesionist guvern din istoria  postrevoluționară a României, condus de cel mai jalnic premier din scurta noastră democrație regăsită?

Primul răspuns ar fi acela (nu sunt primul care a dat peste acest secret al lui Polichinelle) că electoratul nu apreciază tipul de opoziție pe care Partidul Național Liberal îl face, începând din 2014, tip de opoziție caracterizat prin:

• încrâncenarea cu care PNL s-a poziționat pe o linie de opoziție dură la toate inițiativele PSD: ne-am pierdut adesea timpul criticând PSD în loc să ne promovăm propriile noastre viziuni asupra societății, economiei, etc. De exemplu criticăm OUG 14 la nesfârșit, în bluclă, în loc să spunem clar cum am proceda noi ca să mărim baza de venituri a statului; sau ca să micșorăm cheltuielile fără să afectăm funcționalitatea statului și a serviciilor pe care acesta le prestează.
• puținele inițiative cu care PNL iese în fața națiunii fac parte din întrecerea ”cine dă mai mult”, iar electoratul PNL nu apreciază acest gen de întreceri de populism, chiar dacă unele dintre aceste inițiative ar putea să revendice justificări în plan social (de exemplu familiile cu copii puteau și pot să fie ajutate și altfel decât cu mult lăudata dublare a alocațiilor).
• poziționarea contra a PNL, fără nuanțe, la toate inițiativele PSD privitoare la reforma justiției, când este evident pentru oricine că unele dintre aceste inițiative sunt corecte în raport cu degradarea la care Justiția română ajunsese în urma implicării (neconstituționale și nelegale!) a serviciilor în actul de justiție.
• personalizarea excesivă. Este redundant și devine oarecum irelevant mesajul Dragnea e un hoț sau Dăncilă e proastă. Da, o mare parte a electoratului, inclusiv o parte a electoratului PSD, realizează aceste adevăruri simple. Dar nu Dragnea ar trebui să fie linia directoare a PNL. Ci PNL. Adică criticând o persoană care este de criticat câștigi mai puțin, electoral vorbind, decât punându-te în evidență pe tine însuți (ca partid, ca lideri): cine ești, ce vrei să faci, ce poți să faci cu resursele pe care le ai la dispoziție. Repet: avem dreptate când spunem că Dragnea fură. Dar vom muri cu dreptatea în mână (am spus că Dragnea fură în 2016 – vezi faimosul clip al Alinei Gorghiu – , și rezultatul a fost că electoratul ne-a penalizat cumplit pentru lipsa de viziune dovedită) dacă nu vom reuși să convingem (în primul rând propriul electorat, pe care eu îl apreciez la a fi peste 25%, iar apoi electoratul nedecis) că noi suntem o alternativă viabilă la PSD, iar liderii noștri o alternativă dezirabilă la Dragnea & Co.

Acestea ar fi, după mine, principalele neajunsuri ale poziționării PNL ca partid de opoziție; ca partid care vrea și poate să devină partid de guvernământ.

Cred că aceste neajunsuri ar putea fi îndreptate, dacă există voință politică; dacă nu până în mai, atunci cu siguranță până la bătăliile politice ale anului 2020.

Dar sunt alte neajunsuri, mai grave chiar dacă nu tot atât de evidente, care ne împiedică să creștem ca partid (nu doar în preferințele electoratului, ci în raport cu ceea ce chiar noi ne dorim de la PNL). Poate voi vorbi și despre ele. Toate la timpul lor!