M. Gotiu: Cazul Botiș & Asociații devine grețos. Căpușăreala Guvernului Boc

Scârbă. Pur și simplu. Ăsta e sentimentul pe care îl ai când citești amănuntele care ies la iveală în cazul scandalului în care e implicat (încă) ministrul Muncii, Ioan Botiș. Faptul că soția sa a obținut venituri de la o firmă care avea sediul la el acasă și care obținuse finanțare europeană și de la bugetul național cu avizul unei agenții subordonate ministerului său, ridică probleme, în primul rând, de moralitate. De încălcarea principiilor de echitate și securitate socială.

Noile informații schimbă însă perspectiva. Conform Gandul.info și a unor publicații locale din Bistrița aflăm că:

  • Asociația Parteneriat Euroactiv Bistrița (APEB) a fost înființată, încă din 2007, chiar la ideea lui Ioan Botiș. De la înființare și până în prezent, APEB nu a depus niciun bilanț contabil la ANAF. Dincolo de sancțiunea financiară, depunerea bilanțului contabil la ANAF este condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor europene!
  • APEB a depus dosarul pentru accesarea fondurilor europene în octombrie 2010, la doar o lună după ce Ioan Botiș a fost numit ministru al Muncii. Iar după încă o lună a primit banii, din care 450.000 de euro nerambursabili!
  • Managerul general al proiectului ”Șansa pentru demnitate”, pe baza căruia APEB a primit banii este fosta consilieră de presă și șefă de cabinet parlamentar a lui Ioan Botiș, Alina Gabriela Căpraru.
  • Ioan Iany Moroșanu, consilierul personal al ministrului Muncii, figurează și el pe statul de plată al APEB.
  • Același Ioan Iany Moroșanu a fost, conform presei bistrițene, director adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud până în toamna lui 2010, dată la care postul lui a fost restructurat. Restructurarea postului i-a oferit ”șansa” lui Moroșanu de a deveni consilier de ministru.
  • Un alt director (interimar) al AJOFM Bistrița-Năsăud, Irina Hădărean Șomlea, se află pe lista celor care primesc bani de la APEB.
  • Pentru cei care nu știu, între 2004 și 2008, Ioan Botiș a fost director al AJOFM Bistrița-Năsăud.
  • · Și un ultim ”amănunt”: conform site-ului propriu, obiectul activității APEB sunt serviciile de informare legate de piața muncii, consiliere socio-psihologică, sprijin în elaborarea CV-ului, formare profesională pentru sudori și stivuitoriști și mediere la angajare.

Și uite așa, bucățică cu bucățică, obținem imaginea întregii mârlănii. Ce este, de fapt, APEB? O asociație formată din foști directori și angajați ai AJOFM Bistrița-Năsăud, al cărei obiect de activitate se suprapune al naibii de mult chiar peste obiectul de activitate al AJOFM! Doar că (doar trăim vremuri de austeritate!) AJOFM nu le mai poate oferi posturi (și salarii) tuturor. Drept pentru care asociația e exact lucrul necesar pentru ca persoanele în discuție să continue să primească un ”mărunțiș” de aproximativ 2.000 de euro/ lună/ persoană din bani publici (pentru că fondurile europene tot bani publici reprezintă). Pentru ce s-au acordat acești bani publici? Pentru a le da ”o mână de ajutor” foștilor colegi de la AJOFM!

APEB este, practic, o struțo-cămilă: nici firmă privată, nici agenție de stat. O construcție care nu se supune nici rigorilor și riscurilor sectorului privat (mai mult, făcând concurență neloială firmelor private de recrutare/consiliere a forței de muncă), nici rigorilor (atâtea câte sunt) sistemului bugetar (posturi ocupate măcar printr-un concurs formal, măsuri de austeritate etc.).

În acest timp, premierul Emil Boc afirmă despre Ioan Botiș că ”este un om onest”. Iar președintele României, Traian Băsescu vorbește despre ”oportunitățile” create de stat pentru românii puturoși. Și același premier Emil Boc să nu mai îndrăznească să afirme că susținerea ”schemei Botiș & Asociații” reprezintă ”politici responsabile de dreapta”.

Dacă modelul de români harnici îl reprezintă Botiș & Asociații, atunci mai bine lipsă de așa hărnicie. Asta nu e hărnicie. Și nici ”politică de dreapta”. E pur și simplu căpușăreală și șobolanism.

***

P.S. Anecdotic: Atât soția lui Ioan Botiș, Ligia Botiș, cât și Alina Gabriela Căpraru și Ioan Iany Moroșanu, figurează pe statele de plată ale APEB cu aceeași sumă: 8.400 de lei/lunar. În mod normal, trei oameni cu experiențe diferite, cu pretenții diferite, colaboratoare ale unui ONG (teoretic) privat nu au cum să negocieze, la modul real, aceeași sumă (nici măcar în sectorul public, persoane angajate pe posturi similare nu au aceleași venituri)!  Coincidența veniturilor în cazul APEB elimină din discuție componentele liberale (competențe, implicare, rezultate individuale) și sugerează, mai degrabă, o împărțeală ”frățească” a banilor.

sursa: VoxPublica

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.