Bun… noi spunem ”martie”. În fapt, asta s-ar traduce… ”când se face cald”. Când se face cald? Când temperaturile din timpul zilei depășesc în mod curent 15ºC și tind spre 18ºC ca medie, iar pericolul unei nopți în care temperatura să scadă sub 0ºC să pară a fi înlăturat (deși pericolul unei brume nu poate fi ignorat nici în aprilie, măcar solul să nu înghețe pe termen lung, astfel încât ceea ce însămânțăm să fie protejat). Pentru a semăna, ar trebui să ne asigurăm că temperatura solului atinge sau depășește 4ºC.
Unele dintre activitățile de mai jos necesită îndeplinirea acestei condiții esențiale care ține de temperatură, în schimb altele pot fi desfășurate, și trebuie să fie desfășurate, acum.
Pregătim solul
Dacă strângem în pumni țărâna și aceasta nu se strânge într-un bulgăre ci se sfărâmă între degete, atunci solul este potrivit de umed (sau de uscat) pentru a începe să lucrăm asupra lui. Adică să adăugăm compost și să executăm o sapă – mai ușoară sau mai adâncă, în funcție de ce avem de gând să facem ulterior. După sapă, lăsăm pământul să se odihnească, înainte ca acolo să semănăm sau răsădim plantele de vară.
Odată cu compostul putem adăuga și amendamente: de exemplu cenușa strânsă în timpul iernii (dacă este cazul). Ce amendamente folosim alături de compost depinde, evident, de aciditatea solului. Dacă nu am măsurat aciditatea solului până acum, poate că o în această primăvară.
Hrănim și ocrotim plantele
După o iarnă lungă precum cea de la latitudinea noastră, iarnă în care am lăsat plantele în voia lor și a vremii, este timpul să hrănim plantele perene și pe cele bianuale. Se poate adăuga gunoi deja fermentat sau compost (dacă nu am făcut asta toamna) sau, ca minimum, oferim o udare cu fertilizator organic (un ceai de compost de pildă) pentru a da un sprijin acestor plante.
Protejăm de asemenea plantele de melcii care încep să își facă treaba de mici dar harnici prăduitori: presărăm generos coji de ouă pisate în jurul plantelor care au muguri sau vlăstari, inclusiv în jurul tulpinii pomilor. Eventual deasupra plantelor care au muguri punem recipiente de plastic.
De asemenea putem opera tăieri la tufele de trandafiri; ca principiu dacă tăiem mai viguros, vor produce flori mai multe.
Semănăm plantele în grădină și seră
Dacă solul a atins temperatura necesară, semănăm plantele afară. Adică pe cele care nu au probleme cu temperaturile, încă, scăzute. Dintre legume: morcovi, ridichi roșii și ridichi de vară, spanac și salată (dacă nu le-ați semănat în februarie), sfeclă, ceapă, pătrunjel de rădăcină și de frunze, chiar și castravetele (dacă timpul este chiar cald). Dintre ierburi: mărar, leuștean, salvie, anason, rozmarin, oregano. Dintre flori: mușețel, gălbenele, unele flori cu bulbi precum lalele, daliile, tuberozele, etc. Până la răsărire și puțin după aceea, putem acoperi straturile cu o folie.
Tot acum putem semăna soiurile timpurii de cartofi. De asemenea semănăm în răsadnițe, solarii și sere plante de vară precum tomatele, vinetele, ardeii, castraveți, pentru a le putea răsădi în aprilie/mai.
Îngrijim vița de vie
Dezgropăm vița de vie, o tăiem și copcim butucii. Efectuăm de asemenea și mentenanța, acolo unde este necesar: susținem butucii, înlocuim stâlpii deteriorați, întidem sârmele pe spaliere
Îngrijim livada
Efectuăm tăierile de primăvară în livadă: cu cât tăiem mai viguros, mai scurt, cu atât forțăm o dezvoltare mai mare a coroanei. Alegem pentru operațiune o zi însorită, care ar fi urmată de alte zile asemenea – cicatrizarea urmelor tăierii este astfel favorizată.
Stropim pomii: o primă stropire cu o soluție sulfo-calcică (împotriva făinării), urmată, după 2 săptămâni, de una pe bază de cupru (împotriva moniliei).
Dacă dorim să plantăm noi pomi fructiferi, putem săpa, aplica gunoiul și planta – asta mai spre sfârșitul lunii, când temperatura solului crește.
Curățăm grădina și gazonul
Se curăță temeinic grădina de crengi, resturi vegetale, etc. Putem aplica și o săpare ușoară. Sau, dacă în toamnă am fost inundați de buruieni, să aplicăm un strat de hârtie de ziar peste care așternem generos un strat de mulci (sau punem o folie neagră de plastic peste ziare).
Curățăm și verificăm gazonul: dacă au apărut spații dez-ierbate, acum este timpul să semănăm gazon de completare. Cu această ocazie se poate verifica și instalația de udare (în grădină și/sau la gazon)
Link util: vasilerosciuc
Comentarii recente