Super-fertilizator home made, organic


Am găsit (trăiască netul!) o rețetă a unui fertilizator care poate folosit înaintea semănării/plantării. Urmând toți pașii, Crop Services International, (cu peste 35 de ani vechime în materia fertilizatorilor, autori ai “The Non-Toxic Farming Handbook”)  ne asigură că vom oferi viitoarelor noastre culturi un serios ajutor pentru un minunat start. Rețeta de mai jos este valabilă pentru circa 100 mp de sol.

Spring Garden Soil Elixir

Amestecăm într-un recipient de 20 de litri:

  • O,7 l. lichid fertilizator de pește (pregătit în casă după o rețetă sau alta ; poate fi cumpărat – dacă găsiți…)
  • 0,24 l. melasă (dacă aveți o crescătorie de cai prin preajmă și patronul vă este amic, bine. Dacă nu, comerțul oferă produsul, mai ieftin sau mai scump). Preferabil melasă neagră, are un conținut mai ridicat de minerale.
  • 1,25 l de Coca-Cola (normală, nu dietetică!) Cola conține fosfor și zaharuri care vor stimula creșterea palntelor și vor atrage organisme și micro-organisme necesare descompunerii fertilizatorilor, astfel încât aceștia să poată fi ușor bio-asmiliabili.
  • 2,5 l de bere (nu contează calitatea…), adaugă vitamina B.
  • 120 ml praf de Borax (cumpărați o cutie, este folositor în casă, nu doar ca fertilizator). Printre altele, Boraxul conține bor, important în circuitul creșterii plantelor.
  • 1 l suc de merișor (suc pur, nu o soluție…)
  • Amestecați bine conținutul și adăugați atâta apă cât este necesar pentru ca soluția să poată fi pulverizată.

Cu 2-3 săptămâni înainte de data însămânțării/plantării, dacă PH-ul solului nostru este 7 sau mai scăzut, procurăm 25 kg de carbonat de calciu (fie pur, fie în formă minerală: calcit, aragonit, vaterit, dar nu dolomit – acesta este prea bogat în magneziu. Proporția de magneziu trebuie să fie mai mică de 10% dacă vom folosi minerale ce conțin carbonatul de calciu în combinație cu alte substanțe). Dacă PH este mai mare de 7, în loc de carbonat de calciu vom folosi sulfat de calciu (gips). Răspândim amelioratorul în mod egal pe suprafața grădinii.

Deasupra substanței minerale împrăștiem în mod egal 45 kg de compost deplin macerat.

Deasupra celor două straturi aplicate, pulverizăm soluția noastră minune. După aceasta, aplicați o sapă ușoară, manual sau mecanizat, nu ami adânc de 10 cm.

Acum patul solului este gata pentru semănat sau plantat răsadurile.

organic

Bonus

Luăm un recipient de 1 litru în care punem 125 ml emulsie de pește, o lingură de zahăr (de preferință brut sau brun) și 125 ml Coca-Cola; adăugăm până la umplere apă, și agităm viguros. Aplicăm emulsia asupra semințelor sau rădăcinilor răsadurilor. Soluția ajunge pentru semănarea/răsădirea a circa 25 metri de rând de plante.