Music


see also:

Reclame

2 comentarii pe “Music”

  1. Turnul de observatie 1 ianuarie 2012 la 6:42 PM #

    Una din placerile rare, am parte de ea doar o data pe an, mi-a delectat ziua de astazi. Este vorba de celebrul concert de anul nou al Filarmonicei din Viena. Anul acesta celebra orchestra a avut norocul sa fie condusa (pardon, dirijata) de un dirijor sugubat si pus pe sotii, dar si inventiv totodata – Mariss Jansons. Fara a face nici o clipa rabat de la sobrietate, ne-a aratat de ce sunt capabili artistii adevarati. Si-a ales anume partiturile care se muleaza perfect pe tipul de personalitate al domniei sale. Am avut de a face cu idei inedite de materializare sonora a operelor muzicale ale familiei Starauss, materializare pe masura personalitatii ineditului dirijor. Am avut de a face cu o partitura muzicala in care dirijorul a gasit cu cale sa ne incante timpanele cu doua nicovale si doua minibaroase perfect armonizate cu insiruirea notelor pe portativul genialilor Strauss. Am avut de a face cu un admirator danez al lui Strauss, mare compozitor si el, care s-a straduit si bineinteles ca dirijorul i-a sarit in ajutor prin mijloacele specifice sa ne demonstreze cum se pune in miscare o locomotiva de la abia perceptibila rotire a rotilor pana la iuresul vitezei “calului de fier” ce scoate flacari si fum pe nari. Fumul ca fumul, dar insotitorul sonor al demarajului locomotivei a fost o incantare. Am avut de a face cu un om simplu ca si noi care ne-a demonstrat ca si “ceasul” lui ticaie la fel cu al nostru – tic-tac, tic-tac… Am mai avut de a face cu o eruptie vulcanica (evident sonora) numita “Fulgere si tunete” ramanad astfel impresionat in fata naturii dezlantuite (doar sonor, bineinteles). Toate aceste armonii muzicale mi-au readus in minte niste fosti profesori care se chinuiau sa ne convinga ca “acumularile cantitative duc la salturi calitative”. Cu greu ne-am lasat convinsi, nu ca adevarul acestei ziceri ar fi fost de neinteles, dar acest adevar era insotit de o serie de alte “ziceri” foarte greu de digerat. Cei mai multi au stiut sa faca diferenta si nu au avut a regreta. Adevarul zicerilor profesorilor mei l-am regasit si astazi ca si altadata, in maretia artei muzicale si nu numai din aceasta zi. Un asemenea rafinament artistic nu se putea obtine decat intr-o capitala imperiala (urati mi-au fost Habsburgii, dar geniala este arta care a luat nastere sub acestia). Doar acumularile cantitative repetate de-a lungul secolelor puteau da nastere unui asemenea rafinament. Chiar nu ma surprinde ca a fost ales ca dirijor al anului 2012 un artist ca Mariss Jansons. Acesta este un demn reprezentat al scolii ruse (si ea tot imperiala) de muzica care in ciuda faptului ca originea, lituaniana sau estoniana, nu sunt sigur, ar fi trebuit sa il determine la o respingere a elementului rus, ei bine, el trecand peste considerentele marunte (mai mult sau mai putin) a reusit sa acumuleze pana la perfectiune rafinamentul unei arte imperiale, bineinteles ca a altui imperiu. Concertul s-a incheial cu celebrul “Mars al lui Radetzky” – o incantare pentru urechea omeneasca. Trebuie spus ca Radetzky nu a fost chiar cel mai mare general al armatei imperiale. A obtinut o serie de succese militare in unele razboaie purtate indeosebi impotriva italienilor ce s-au ridicat la lupta pentru libertate, dar au avut ghinionul sa intalneasca pe campul de lupta o armata comandata de acest general extrem de muzical. Marea sansa a acestui general a fost insa sa fie contemporan cu marele muzician Johan Strauss Tatal care in semn de omagiu pentru victoriile obtinute intr-un moment critic pentru monarhia Habsburgica, i-a compus acest mars – o adevara bijuterie muzicala. Rog pe bunul Dumnezeu sa imi dea sanatate si putere pentru a asculta si concertul Anului Nou – 2013. In ciuda crizei, merita sa traiesti doar pentru un asemenea deliciu.

    Apreciază

  2. Galit Ion 5 aprilie 2018 la 12:45 PM #

    Concertul de Anul Nou de la Viena – 2013

    Galit Ion – Concertul de Anul Nou de la Viena – 2013

    Astazi, in calitate de supravietuitori ai Apocalipsei prezise de mayasi, am avut parte de urarile cuvenite Anului Nou, prilej cu care televiziunea cea hulita a decis sa ne faca o mare bucurie inca din prima zi a Anului Nou – Concertul extraordinar de la Viena. Nu-i vorba ca televiziunea inca de multi ani procedeaza asa, dar astazi am avut ocazia sa constat ca nici un concert nu seamana ce cele ale anilor trecuti. De fiecare data este altfel, fiecare an vine cu o nota de originalitate. Asadar ce putem spune despre proaspatul si incheiatul concert? Spre deosebire de concertul de anul trecut care a reprezentat o simbioza intre doua mari scoli de muzica – cea vieneza data de orchestra ce ne-a incantat cu o interpretare in buna traditie imperiala Habsburgica, cu scoala de muzica rusa data de dirijorul lituanian care s-a format la scoala de la Sankt Petersburg, ei bine pentru acest an organizatorii au vrut sa ne propuna un produs suta la suta vienez. Pe de o parte aceiasi orchestra prestigioasa, iar pe de cealalta parte au ales un dirijor asemenea vienez – Franz Welser-Most. Ca de fiecare data a fost o alegere inspirata. Desigur poate ca o sa va surprinda tonul laudativ la care am apelat si nu intamplator deoarece totul are o explicatie. Urati mi-au fost Habsburgii dar iubesc creatia artistica ce a luat nastere sub obladuirea lor. Anul trecut am avut parte de un dirijor sugubat si pus pe sotii, anul asta, cel putin debutul concertului lasa sa se inteleaga ca avem un dirijor cu mult mai sobru. Dar, de unde pana unde, pe marii artisti ii prinde sobrietatea? Catre final am avut ocazia sa constat ca nici pe Franz nu il prinde. Totusi sa revenim la muzica. Ce am vazut, sau mai ales am auzit? Pai am avut ocazia sa ascult si sa vad niste dansuri stiriene (o provincie sau land al Austriei). De fapt am vazut si auzit niste dansuri molâi incat ascultandu-le imi revenea in minte cantecul Mioarei Velicu care cerea „Hai Catrina si ne-arata / Cum jucai tu altadata”. Asta este, alte meleaguri, alti oameni, alte ritmuri. Totusi a fost frumos. Sa nu ne imaginam ca ar fi fost vorba de niste dansuri populare stiriene. Doar tema muzicala era inspirata de muzica populara, in rest am avut o muzica clasica stilizata. Am mai avut parte si de depasirea cadrului traditional austriac prin apelarea la muzica lui Giuseppe Verdi. Un tanar de numai 19 ani – Iohan Strauss – fiul preia o bijuterie muzicala din Rigolleto de Verdi si o slefuieste, o stilizeaza potrivit propriei viziuni (plagiatul este exclus) creind astfel o alta nestemata muzicala transpunand tema muzicala originala pe armonii specific vieneze. Si cand te gandesti ca la 19 ani se afla abia la inceputul carierei artistice. Am avut apoi parte de un vals inedit – „Unde infloresc lamaii” – unde infloreau? In palatal unui conte de pe vremea Habsburgilor. Am avut parte de o sobrietate austera specifica rafinamentului epocii imperiale, cu totul diferita de expansivitatea artistilor si locuitorilor de pe meleagurile unde infloresc cu adevarat lamaii. In cadrul acestui concert, m-am convins ca Italia a constituit o tentatie, dirijorul prezentandu-ne pe Iohan Strauss-tatal cu al sau “Carnaval la Venetia”. Imi fac datoria sa va pun in garda – nu trebuie sa va surprinda diversele denumiri ale locurilor. Nu s-a vazut nimic din exuberanta venetienilor. Am avut parte insa de armonii muzicale specific mancatorilor de snitele. A surprins momentul de creatie libera a dirijorului care, pe parcursul executiei, a inceput sa imparta cadouri membrilor orchestrei. De fapt asa se intampla la austrieci – Mos Craciun imparte cadouri in toata lumea si ii lasa la urma pe supusii Mariei Tereza si ai lui Franz Iosef. Evident ca si dirijorul a fost rasplatit cu o boneta de bucatar. Sa aduci la acest magnific concert pe o stranepoata de 90 de ani a lui Iohan Strauss si sa ii dedici o polka saltareata este un privilegiu de care poti avea parte doar o data in viata. Franz Welser a avut acest privilegiu. Aici dirijorul si-a permis sa introduca in orchestratie o serie de pseudo instrumente musicale. Daca anul trecut dirijorul lituanian a venit cu o nicovala si doua ciocane, astazi Franz a venit cu un complet de ustensile de bucatarie, din care deliciul l-a facut rasnita. Nu putea lipsi Dunarea Albastra. Ascultand-o, Brahms cica ar fi exclamat – “Pacat ca nu am scris-o eu!” Nu veti putea intelege pe deplin aceasta muzica mirifica pana nu veti vedea Dunarea curgand. Eu am vazut Dunarea la Galati spre ex. si puteti sa ma credeti ca nu mi-a inspirat astfel de armonii. Am avut insa ocazia sa vad Dunarea la Regensburg si Passau si va pot jura ca este chiar albastra si de o limpezime care te uimeste. Probabil ca mult mai la vale, Dunarea capata culoarea cunoscuta de pe meleagurile noastre. Asadar putem deduce cum a putut iesi o asemenea bijuterie muzicala din mainile marelui compozitor. La acest concert m-a surprins insistenta cu care crainica lasa sa se inteleaga ca, gata s-a terminat concertul, fara a se mai canta Marsul lui Radetzky, conform traditiei. Totusi ea ne informase pe parcurs ca un astfel de concert nu se poate incheia fara Dunarea Albastra si amintitul mars. A fost o mica smecherie specific feminina. In final orchestra a abordat cunoscutul Mars al lui Radetzky. O muzica sublima. Ascultand muzica, executia precisa a orchestrei si privind in sala parca vedeam regimentele de infanterie ale armatei lui Radetzky actionand la comanda dirijorului. Da, nu am gresit, dirijorul dirija orchestra, dar in acelasi timp dadea si semnalul atacului. Ce de aplauze – parca erau bubuiturile tunurilor care isi slobozeau ghiulelele in ritmul muzicii. Au impresionat si acele fragmente ale marsului in care parca vedeai sarjele escadroanelor de cavalerie ale aceluiasi general. A fost impresionant. Sa ne fie clar, Radetzky nu a fost cel mai mare sau cel mai bun general al armatei imperiale, dar a avut meritul ca a obtinut un sir de victorii in anul revolutionar 1848, indeosebi impotriva italienilor care pornisera un razboi de eliberare de sub dominatia Habsburgica. Victoriile lui Radetzky au asigurat mentinerea imperiului inca o buna perioada de timp. In semn de suprem omagiu, Iohan Strauss-tatal i-a compus acest mars. De fapt, Iohan Strauss a fost marea sansa a acestui general, caci altfel, de mult ar fi intrat in uitare, in ciuda victoriilor de pe campul de lupta. Iohan Strauss a fost cel care i-a asigurat nemurirea.
    La Multi Ani!
    Galit Ion

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: