Grădina rustică


Am găsit niște idei pentru principiile pe baza cărora ar trebui să îmi concep grădina. În ce mă privește ele sunt valabile pentru partea din față a grădinei, care va fi dominată de către flori și arbuști (partea din spate va fi dominată de paturile de legume supraînălțate și terasele pe care voi cultiva legume + un coteț de găini, căci omul mai mânâncă și un ou, nu doar verdețuri). Deci nu voi ține seama de toate sfaturile de mai jos. Dar cum principala regulă a unei grădini de la țară este să cultivi ce ăți place unde îți place, se pare că mă voi integra de minune în spiritul conceperii unei grădini rustice, dacă nu și în litera ei. 🙂

Grădina să pară neproiectată

cottage garden

Grădinile rustice par neproiectate, ieșite cumva din jocul întâmplării. Ele sunt de obicei exuberante, pline de flori ce par crescute de capul lor. Pentru a apărea astfel, trebuie evitate liniile drepte sau chiar și cele bine definite. Plantele trebuie lăsate să cadă în cascadă peste căile de acces și chiar unele peste altele. Plantarea unor plante perene care se auto-însămânțează sau care se extind ușor va ușura la apariția acestui efect.

Cultivați plante tradiționale

Grădinile rustice implică plante tradiționale. Ele sunt umplute de obicei cu aceleași flori pe care le cultiva bunica. Câteva dintre aceste plante: bujorii, fluturași (Cosmos bipinnatus)  degețel (Digitalis purpurea), gura leului (Antirrhinum, panseluțe, căldărușa (Aquilegia), , cerceii doamnei (Dicentra spectabilis), și nalbele (Alcea).

Bujori

Bujori

Fluturași

Fluturași

DegețelDegețel

Gura leului

Gura leului

 

Panseluțe

Panseluțe

Căldărușa

Căldărușa

Cerceii Doamnei

Cerceii Doamnei

Nalbe

Nalbe

Alegeți mobilier și accesorii vechi sau învechite

mobilier

Evitați în mobilarea grădinii orice accent de nou, alegeți lucruri învechite, cu vopseaua scorojită, etc. Înțelegeți idea… Casa bunicilor, mobilier învechit de către dvstră sau la nevoie magazinele de anticariat sau talciocurile ne pot ajuta în acest sens.

Cultivați flori ”romantice”

Privilegiați florile în culor pastel sau cele cu multe petale, precum și cele puternic mirositoare. Bujorii și trandafirii sunt o bună soluție în acest sens. Vezi și mai sus, la plantele tradiționale.

Folosiți materiale cu caracter

gard

În construcția elementelor secundare ale grădinii (garduri, porți, arcade) folosiți materiale old-style: lemnul învechit este cea mai bună soluție, fonta în locul oțelului, sticla în locul plasticului, etc.

gradina

Dacă vă plac grădinile rustice englezești, folosirea unor elemente despărțitoare (nu neapărat gardurile!) vopsite în alb vor aduce în grădină elementul de impresie mult dorit. La noi în țară gardurile se lasă la țară în culoarea naturală a lemnului, curând închisă de intemperii, sau se dau cu ulei ars de mașină, căpătând culor închise. Poate fi și asta o opțiuen, pentru garduri…

Folosiți alei șerpuite, ”naturale”

alei

Evitați liniile drepte, evitați betonul. Alei strâmbe, șerpuite, cu pavimentul acoperit cu gazon, pietriș, lemn (mărunțit, scânduri sau dale), cărămizi vechi sau piatră naturală, evită monotonia și oferă un farmec vetust.