Companioni


În grădină, există plante care merg bine cu alte plante, fiind numite companioni. Acești ”tovarăși” fie sporesc gustul, mireasma, cantitatea recoltată, fie atrag insecte benefice, sau țin la distanță insecte dăunătoare. Alți companioni înbunătățesc calitățile solului (adăugând substante nutritive, aerisindu-l sau pur și simplu făcându-l mai permeabil.) Fără să mai aduc aminte de faptul că unii dintre acești companioni sunt ei înțșiși plante care pot fi recoltate – fie pentru bucătărie, fie pentru glastra de flori, sau pentru utilizări din cele mai diferite (de la curățirea aerului la tratamente medicinale).

Când planificați grădina, nu uitați de plantele companion. Vă pot scuti de multe necazuri și vă pot aduce un plus grădinii – nu doar de frumusețe, dar și de producție. Mai jos, gălbenelele – o floare anuală (dar prin auto-însămânțare devine în fapt perenă) cu atât de multe calități încât oricare grădinar ar trebui să îi ridice o statuie. Galbenă, deigur. 🙂

Companioni pentru pomi fructiferi

Flori și ierburi musai să le avem în grădina de legume