Pe masa românilor, de la o vreme, găsim din ce în ce mai des preparate din zucchini, alături de mai bine cunoscuții dovlecei galbeni. Sunt delicioși, pot fi gătiți într-o multitudine de căi, și (mai ales!) nu îngrașă!
Am cultivat și anul trecut zucchini, după ce recolta obținută în 2015 de către fiica mea m-a lăsat cu gura căscată și a deveit o provocare personală pentru mine; am fost mulțumit de recoltă, deși am semănat plantele cam târziu, prin iunie. În mod sigur voi recidiva acest an, de data aceasta mai bine documentat, mai bine pregătit.
Mai jos aveți câteva sfaturi despre cultivarea zucchini. Ele sunt valabile și pentru cultivarea dovleceilor galbeni.
Plantarea semințelor
Alegeți semințe care sunteți sigure că nu au fost polenizate încrucișat anul precedent. Din acest punct de vedere, cumpărarea lor este soluția cea mai bună, iar nu păstrarea din recolta precedentă.
Puteți să semănați în exterior sau în interior (alegeți bine momentul – cam cu două săptămâni înainte de ultimul îngheț al primăverii dacă semănați în interior, după acest moment dacă semănați în exterior)). Aveți grijă să vă asigurați că recipientul în care semănați va permite o dezvoltare în adâncime a rădăcinilor (zucchini au rădăcini adânci).
Afară sau înăuntru, puneți semința la circa 3 cm adâncime. Dacă locul este în exterior, semănând 4-5 semințe într-un mic delușor de pământ dă cele mai bune rezultate – ulterior alegeți cele mai frumoase 3 plante răsărite, iar în cele din urmă păstrați un singur răsad. Locul trebuie să fie însorit (cel puțin 6-8 ore de lumină solară pe zi), cu un sol bogat în elemente nutritive și materie organică, afânat. PH între limitele 6-6,5 este ideal. Dacă solul nu corespunde, mai adăugați amelioratori într-un sens sau celălalt.
După ce plantele au răsărit, răriți astfel încât să lasați pentru fiecare plantă cam 2 mp (sau mai mult!) pentru a se putea dezvolta în voia ei. Nu aveți nevoie de multe plante mature: 1 zucchini bine dezvoltat pentru fiecare membru al familiei ar trebui să fie destul, plantați mai mult doar dacă doriți să consevați pentru iarnă.
Dacă ați plantat înăuntru, într-un sol special, când răsădiți faceți-i cu tot cu solul inițial.
Răsădirea
Odată ce plantele răsărite se apropie de înălțimea de 10 cm, le puteți răsădi. Pentru că plantele au rădăcini adânci, faceți o groapă de minim 15 cm, pentru ca întreaga rădăcinile să încapă cu totul. Nu uitați, solul să fie afânat! Dacă vă decideți să creșteți zucchini în container – se poate, dar alegeți pentru semănare o variantă mai mică și folosiți un recipient cât mai larg.
Îngrijirea plantelor tinere
Udați plantele cel puțin o dată pe săptămână. Este bine ca solul să fie permanent umed, și dacă folosiți mulci, asta va ajuta să atingeți acest scop. Când udați, evitați foliajul – udați direct la rădăcină. Veți avita astfel îmbolnăvirile cu tot felul de chestii, care se propagă prin frunzele udate nepotrivit.
Nu veți avea nevoie de mult mulchi, căci umbra oferită de zucchini va duce la faptul că vor fi puține buruieni – pe cele câteva care totuși vor crește, le veți culege amnual. Cu ocazia prășirii, puteți culege și insectele dăunătoare, precum gândacul de castravete.
Zucchini și dovleceii nu au nevoie neapărat de suport pentru a se dezvolta pe verticală. Dacă doriți însă, puteți proceda cu ei ca și cu celelalte plante agățătoare – atenție, trebuie să apelați la elemente solide, din cauza greutății recoltei. Dacă veți cultiva în containere sau paturi vegetale înălțate, atunci impulsionarea plantelor pe verticală s-ar putea să fie soluția de ales.
Companioni
Semănați în apropiere gălbenele. Vor atrage insecte polinatoare și îndepărtează unele insecte dăunătoare. Pătrunjelul, menta, oregano sau usturoiul pot ajuta de asemeni împotriva dăunătorilor sau a bolilor.
Când și cum se recoltează
”Mai mare” nu înseamnă ”mai bun”. Ideal este să recoltați zucchini când au mai puțin de 20 cm. Dacă îl lăsați să crească mai mare, își va pierde din savoare și din textură. Se recomandă a fi servit la grătar, sau în oricare dintre combinațiile posibile, de la zucchini prășit la pireu sau gem și înghețată.
Comentarii recente