Plante perene pentru soluri însorite


În fața casei am o suprafață de circa 80-100 metri pătrați. Acolo este rezervorul cu apă (evident, subteran) și, din diverse motive, care țin mai degrabă de considerente estetice, nu intenționez să dedic spațiul cultivării legumelor, deși expunerea la soare este generoasă; poate câteva paturi înălțate de legume (sigur în primăvara asta vor fi două, poate mai încroesc încă unul sau două paturi, nu sunt sigur). Deci, spațiu destul pentru flori și, la marginea lotului, înspre gard, poate câțiva pomi fructiferi sau arbuști/tufe (meri și peri pitici, pruni, muri, zmeură, afine, agrișe…)

Pentru început o să pun doar flori perene. Muncă va fi oricum grea, pentru fiecare poziție dedicată florilor va trebui să fac lucrări speciale, pentru a rezolva problema solului (v-am mai spus că, practic, am de a face în această parte a grădinii cu un sol eminamente argilos?)

Această prezentare necesită JavaScript.

Deci voi folosi bidoane de 6-8 litri de plastic (bidoane pentru apă potabilă, folosită de noi pentru băut – nu am încredere în apa păstrată în rezervorul subteran), găurite pe lateral și pe fund (pentru facilitatea circuitului umezelii și eventual extinderea rădăcinilor) și decupate în partea superioară, bidoane pe care le voi îngropa după ce voi umple, fiecare dintre ele, cu amestecul de sol potrivit plantelor pe care intenționez să le plantez. Dacă plantele vor avea rădăcinile mai lungi de 30-40 de cm., de acolo încolo se vor descurca pe socoteală proprie, în argila în care voi îngropa bidoanele. 🙂

Iată mai jos câteva dintre plantele care îndrăgesc lumina și care sunt destul de rezistente pentru ca fie și unui grădinar începător ca mine să îi fie greu să le omoare cu zile:

Rudbeckia hirta (ruj galben, rudbekia, susan indian, susan ”ochi negrii”)

1

  • Denumire oficiala: Rudbeckia hirta
  • Denumire populara: rudbeckia
  • înflorire: din mijjlocul verii până la îngheț
  • Planta anuală, inaltimea 70-80 cm, se auto-însămânțează. Florile sunt mari, galben-aurii, brune, portocalii. Specie iubitoare de lumina, caldura si soluri fertile, bine drenate.
  • se extinde foarte ușor. Atrage insectele polinatoare. Se găsește în comerțul online.

Hemerocallis fulva (crin galben, crin de zi)

crin de zi

  • Denumire oficiala: Hemerocallis (peste 30000 varietăți)
  • Denumire populara: rudbeckia, crin galben, crin de zi
  • înflorire: vara
  • Planta anuala, inaltimea 70-80 cm. Specie perenă, originară din regiunile calde. Frunzele sunt liniare, mari şi dispuse la baza tulpinii. Tulpina este seapiformă. Florile sunt grupate într-o cimă helicoidă. Nu foarte pretențioasă, ocupă repede spațiile goale din grădină.
  • Petalele sunt comestibile (dulci și ușor pipărate, pot fi adăugate la salate). Se găsește în comerțul online.

Iris sibirica (iris siberian, stânjenel, coada cocoșului, cosița fetelor)

iris

  • Denumire oficiala: Iris sibirica (peste 30000 varietăți)
  • Denumire populara: iris siberian, stânjenel, coada cocoșului, cosița fetelor
  • înflorire: vara devreme
  • Planta perenă, cu flri în foarte multe nuanțe de albastru, violet, galben sau chiar amestecate.
  • nu are dăunători animali. Din când în când tufele trebuie divizate, dacă se îndeasă prea mult bulbii și firele
  • radacinile sale puternice nu numai ca imbunatatesc structura solului, dar il si feresc de bacterii si ciuperci.
  • Petalele sunt comestibile (dulci și ușor pipărate, pot fi adăugate la salate). Se găsește în comerțul online.
  • preferă un sol bogat, (neutru sau usor acid, Ph 5-6), bine drenat (apa poate sa balteasca, dar pentru o perioada scurta)
  • toamna tarziu vom tunde tufele cam la 10-15 cm de la sol. Nu o vom face mai devreme, pentru ca altfel, planta nu va fi suficient hranita, iar in anul urmator riscam sa avem doar frunze. Tufele se vor diviza o data la 5-6 ani, pentru a pastra planta viguroasa si a nu permite degenerarea. Irisii siberica sunt rezistenti la ger

Leucanthemum superbum (margareta)

margarete

  • Denumire oficiala: Leucanthemum superbum
  • Denumire populara: margareta
  • înflorire: vara
  • Planta perenă, cu cu înălțimea 30-90 cm, Flori albe cu frunzele ce raman verzi pe toata perioada de vegetatie.
  • Cresc in orice tip de sol dar prefera solurile fertile si bine drenate. Radacinile putrezesc relativ repede iarna daca sunt plantate in soluri imbibate cu apa.
  • udare: moderata, au nevoie de putina apa; udati-le in perioadele de seceta. Se uda regulat in primul lor sezon dupa plantare pentru a forma radacini viguroase.
  • radacinile sale puternice nu numai ca imbunatatesc structura solului, dar il si feresc de bacterii si ciuperci.
  • InmulþirePrin seminte: se insamanteaza in minisere in februarie; germinarea dureaza 7-14 zile. Semintele se acopera cu un strat subtire de pamant. Vor inflori din primul an. Direct afara se insamanteaza la inceputul primaverii. Vor inflori incepand cu al doilea an. Prin divizare, la inceputul primaverii (nu vara sau toamna; partea centrala a tufei se arunca daca este uscata sau mai putin viguroasa). Prin butasi plantati in soluri bine drenate.

later edit: căutând resurse pentru articol, am aflat că irișii (crinii de zi) sunt plante care răzbat adversitățile. Hm… O fi Crinul nostru, cel penelist, din acela de zi, sau de noapte? Habar nu am, dar știu că a făcut față greutăților (nu puține) pe care viața i le-a pus în cale. Nu rezistența și nici forța îi lipsesc acum, cred eu; ci motivația pentru a lupta. Dacă se simte bine în solul nou ales, cel bruxellez, de ce l-aș dori în grădina noastră cea plină de buruieni?