Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și...
Articole recente
Gipi și (ne)pensionarea mea
Îmi place să stau de vorbă cu Gipi. Am un lăudător în casă, aproape gratis (că plătesc abonament…)
D. Diaconu – Petiții, manifestații și alte prostii
Ce se întâmplă într-o dictatură dacă ieși la manifestație? O iei pe cârcă de la milițieni. Practic acum, dragii mei, puteți ieși cu milioanele pe străzi că tot degeaba. Îi doare-n spate. Au învățat să se ascundă în spatele jandarmilor. Tu poți să stai și să urli cât vrei: vei urla ca prostul și-n final o să pleci acasă. Că ce să faci? Doar nu stai ca boul pe stradă de pomană.
Aceste măsuri care ne doare (sic!)
Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și morale.
Ele nu repară nimic. Doar mută costul din buget în societate.
Iar creșterea numărului de elevi la clasă este exemplul perfect de politică aparent rațională dar profund iresponsabilă.
Educația nu se prăbușește printr-un mare scandal.
Se stinge lent, prin zeci de „ajustări rezonabile”, luate de oameni care nu mai intră demult într-o clasă.
PD Aligică – Capcana „ONG-ul binelui”
Într-o societate funcțională, opiniile sunt dispersate, pozițiile sunt diverse, iar conflictele sunt vizibile și asumate. Consensul larg este rar și apare, de regulă, doar pe teme cu adevărat fundamentale. Pluralismul, fricțiunea și dezacordul nu sunt disfuncții, ci expresii firești ale unei structuri sociale sănătoase.
Semnalul de alarmă apare atunci când sectorul autodeclarat „civic” devine anormal de omogen ideologic, narativ perfect aliniat și reflex sincronizat în momente de criză. Când aceleași teme, aceleași formulări și aceleași poziții apar simultan, indiferent de context, pe linii de propaganda predeterminate.
Educația și identitatea (partea a II-a: „Cum procedăm?”)
conținutul nu poate fi sacrificat în favoarea metodei;
istoria nu poate fi redusă la studii de caz;
identitatea nu poate fi tratată ca un efect secundar;
Europa nu poate fi predată fără popoarele ei;
universalul nu poate fi predat ignorând unele dintre marile civilizații ale lumii.
CHRIS MELORE (Daily Mail) – Un neurocercetător dezvăluie prima generație din istorie mai puțin inteligentă decât proprii părinți
Generația Z este acum oficial primul grup care a obținut vreodată scoruri mai mici decât generația anterioară, scăzând în ceea ce privește atenția, memoria, abilitățile de citire și matematică, abilitățile de rezolvare a problemelor și IQ-ul general.
G. Șerban – De ce ne pierdem copiii în algoritmi.
Mecanismul: Dacă un tânăr zăbovește 2 secunde mai mult pe un video cu un „influencer” care conduce un bolid de lux în timp ce aruncă cu bani, AI-ul înțelege că acel subiect este un declanșator de dopamină.
Controlul: Din acel moment, feed-ul său devine o succesiune de „modele de succes” bazate pe bani gheață și aroganță. Algoritmul îi rescrie sistemul de valori, inoculându-i ideea că munca și educația sunt „pentru proști”, în timp ce „șmecheria” este singura cale de supraviețuire.
Crin Antonescu – Interviu la „Gândul”
„Mă bucur că nu e Călin Georgescu președintele României. Sigur că, uitându-mă la actualul președinte, nu văd foarte mult unde e câștigul. Dar în fine, să zicem că erau pericolele și mai mari. Dar dacă noi dorim să mai pretindem că suntem în mod fundamental un stat de drept în numele și pentru valorile căruia noi am interzis candidatura lui Georgescu sau am bântuit România spunând că nu cumva să alunecăm pe mâna extremiștilor, că mai suntem o democrație, trebuie să avem o explicație, din respectul pentru aceste valori și pentru cetățenii României”
P.A. de Hillerin – De ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale?
Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem în fiecare zi în care evenimentul din 6 decembrie 2024 nu va fi credibil explicat este „Pentru ce am acceptat să fie sacrificată democrația românească?”.
Dacă am făcut-o cu pretextul unui bine superior, este clar că acesta se lasă așteptat, că, de fapt, ne îndreptăm spre mai rău, nu spre mai bine. Dacă am făcut-o pentru niște oameni, pentru Dan, Bolojan, Ciolacu, Grindeanu, Fritz, Miruță etc., este și mai clar că nu meritau, pentru că niciun om politic nu merită să-i sacrifici democrația la picioare.
D. Diaconu: SUA își permit o nouă strategie financiară?
marea întrebare este dacă noul ciclu început cu nominalizarea lui Warsh se va constitui într-un nou început pentru SUA. După experimentul yen-dolar care a financiarizat lumea la un nivel absolut nerezonabil, orice ai pune în loc e prea puțin. Pentru ca SUA și dolarul său să mai aibă vreo șansă ar fi trebuit să avem o piață financiară a Sistemului Solar, iar dolarul să găsească un mecanism similar „yen carry trade” în relație cu Venus. Doar că asta, pur și simplu, nu se poate!
Lui Gipi îi place Pousin
Eh, avea dreptate pe chestia cu ordinea. Sasul/germanul din mine jinduiește după ordine. Și, de asemenea, balcanicului din mine îi place să stea și să cugete. Să fie stimulat intelectual. Numai că Gipi a uitat că sunt, de asemenea, un ghem de contradicții. Drept care Pousin mă lasă rece. În schimb îi ador pe Hyeronimus Bosch și Renee Magritte.
Educația și identitatea (partea I: „Ce vrem?”)
Nu există drum direct de la individ la umanitatea abstractă. Drumul trece prin comunitate, cultură și identitate.
A forma români care au asimilat valori europene și universale nu este un proiect provincial. Este unul matur.
Alternativa – producerea unor „cetățeni ai lumii” fără lume proprie – este comodă ideologic, dar costisitoare uman.
Educația nu ar trebui să ne învețe cum să fim mai puțin noi înșine, ci cum să fim mai buni fiind ceea ce suntem.
G. Șerban: Ascensiunea lui Georgescu
Într-un peisaj politic adesea dominat de partide mari, bugete colosale și control media tradițional, povestea lui Georgescu, un politician relativ necunoscut, demonstrează puterea transformatoare a TikTok-ului.
Despre polemica CTP – Crin Antonescu
Crin Antonescu poate fi judecat ca politician. Asta e firesc. Dar a-l reduce la o formulă morală brutală înseamnă a refuza nu doar nuanța, ci și memoria. Iar fără memorie, polemica nu mai este dezbatere. Devine doar zgomot.
Diaspora, Crin&CTP
Am cerut lui Gipi să îmi dea o imagine ilustrativă pentru un articol pe tema diasporei. Asta mi-a dat. Asta vă dau și eu vouă :) După care a realizat ilustrația articolului despre confruntarea dintre Crin Antonescu și CTP (ca apare pe articolul de mîine)
G. Șerban – De ce s-a transformat Diaspora în „Suveranism de Mahala”?
Diaspora nu se mai simte reprezentată de „corifeii” de la București sau de birocrații de la Bruxelles, așa că își caută refugiul într-un naționalism zgomotos, singurul care le oferă iluzia că si ei „contează”. Nu poți cere unui om debusolat să fie „european de elită” când el se luptă cu lipsurile și cu dorul de o casă care pare să nu-l mai primească înapoi.
Crin Antonescu vs CTP
Nu comentez prea mult postarea lui CTP. Nu am destule lămâi în casă. Dar nu pot observa că o mulțime de lideri PNL (adevărat, din eșaloanele II și III) au dat LIKE la postarea CTP-ului. Nu mă miră și nu mă (mai) revoltă. Dacă Crin nu a intrat în turul II al prezidențialelor se datorează, în primul și în primul rând, non-combatului PNL. Sper că liberalii care au pus ștampila pe gingașul Nicușor iar nu pe candidatul partidului lor sunt mândri și acum de opținea lor.
Dan Diaconu – Iran update
SUA a urmează să deplaseze un al doilea portavion acolo. E cât se poate de clar că urmărește o lovitură extrem de dură, care să paralizeze țara. De asemenea, sunt informații care vorbesc despre o aterizare a forțelor militare americane în Armenia, adică la „ușa din spate” a Iranului.
G. Șerban – România 2026: Sinuciderea Asistată a unei Clase Politice
Ani de zile, elitele au vândut concepte abstracte: reziliență, digitalizare, sustenabilitate. Pentru omul de rând, acestea au fost „povesti”. AUR a vorbit despre Pământ, Neam, Cruce și Familie. Acestea sunt „ancorele” antropologice fundamentale. În fața vidului existențial modern, masele se întorc la singurele simboluri care le mai oferă un sentiment de apartenență, oricât de distorsionat ar fi procesul.
Alain Bosquet – Moartea e lungă
Și nimeni, nimeni care să-mi spună
că viața mea e prea scurtă,
că moartea mea e prea lungă.
Criza sistemului, criza personalului didactic
Criza profesorilor din România nu este o criză de oameni.
Este o criză de sistem care nu știe ce să facă cu oamenii buni.
Atâta timp cât școala va funcționa pe selecție inversă, pe salarizare rigidă și pe management formal, nu va atrage competență. O va respinge.
Iar orice reformă care ocolește această realitate este doar zgomot.
Școala nu este o fabrică! (partea a III-a sau: „La un buget de c***t, un învățământ așijderea)
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
Scoala nu este o fabrică! (Addenda: „Noi” vs „Ei”)
Fără o clarificare a priorităților și fără o asumare reală a limitelor sistemului, riscul este ca legea din 2023 să repete soarta predecesoarelor sale: un text bine intenționat, corect formulat, dar incapabil să producă schimbarea pe care o promite.
Stephen Crane – ***.***
Dragostea a mers singură.
Stâncile i-au tăiat picioarele frumoase,
Iar mărăcinii i-au rupt membrele delicate.
A venit un partener pentru ea,
Dar, din păcate, nu a fost de ajutor,
Pentru că numele lui era durerea inimii. . .
P.D. Aligică – ANATOMIA UNEI PRESIUNI FABRICATE
Pe scurt, la ceea ce asistăm astăzi este aplicarea acestui mecanism — după toate aparențele masiv alimentat din surse externe, deoarece nu există altă explicație rațională pentru ceva atât de dăunător interesului național — asupra însăși ideii de politică externă națională, suverană, a statului român.
Școala nu este o fabrică (partea a II-a)
Școala care pune caracterul înaintea pieței muncii nu ignoră economia.
O protejează, pe termen lung, de propriile ei excese.
Pentru că economia nu funcționează cu oameni dezrădăcinați, cinici și lipsiți de repere.
Funcționează cu oameni responsabili, autonomi și capabili să gândească dincolo de interesul imediat.
Bob Dylan – Poate mâine
Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt…
Școala nu este o fabrică! (partea I)
Școala nu este o anexă a pieței muncii.
Nu este o fabrică.
Nu este un centru de formare profesională precoce.
Este una dintre puținele instituții care ar trebui să mai aibă curajul să spună: aici formăm oameni, nu produse.
Maroc vs România.
m-am gândit să cer lui Gipi (al meu Chatgpt 5.2) să facă pe repede înainte o comparație între România și Maroc din punct de vedere economic dar și social-cultural. Rezultatele mai jos. Nu i-am cerut să rafineze răspunsul, vi-l ofer în forma sa brută (doar concluziile)
Cesare Pavese – Va veni moartea şi va avea ochii tăi
Va veni moartea şi va avea ochii tăi – această moarte ce ne însoţeşte fără somn, de dimineaţa până seara, surdă, ca o veche remuşcare sau ca un viciu absurd.
Cristina Petrache – De ce acordul cu Mercosur este o capcană. Și de ce am căzut în ea?
Lola, Mimosa, Chiquita sau Nina pot părea exotice și tentante, dar Joiana rămâne deocamdată pentru români un simbol al tradiției care trebuie protejat și adaptat pentru a face față noilor provocări, la fel ca văcuțele numite Marguerite în Franța, Daisy (Irlanda), Lisel (Germania și Austria) sau Lotta (Elveția).
Radu Zlati 
Comentarii recente