Incompetența lui Ilie Bolojan ucide lent, dar sigur, economia românească,...
Trump se află într-o situație istorică dificilă. Va susține o conferință de presă (la ora 13:00 EST / 20:00, ora Beirut). În urma respingerii categorice de către Iran a planului său (planul în 15 puncte) și a expunerii operațiunii Isfahan, Trump se trezește lipsit de orice realizare comercială.
Donald Trump nu mai vede America ca pe un garant al stabilității, ci ca pe o corporație aflată în lichidare, unde aliații sunt „chiriași rău-platnici”, iar tratatele internaționale sunt doar niște clauze care îi încurcă profitul personal de imagine
Filozofia? Simplă și incomodă: autenticitatea doare. Și, mai grav, nu oferă garanții.
Producția industrializată de text și imagine prin inteligența artificială reprezintă o provocare cognitivă fără precedent pentru copiii școlari. Fără o intervenție curriculară dedicată, funcții cognitive esențiale — judecata de sursă, metacogniția, toleranța la efort intelectual și înțelegerea cauzală a informației — riscă să se atrofieze prin substituție.
Astăzi, ne aflăm la o răscruce istorică. Odată cu apropierea „termenului limită de 48 de ore” stabilit de Trump, care se încheie mâine, și cu acumularea a 23 de bombardiere strategice B-52 la baza britanică „Fairford”, scena politică și de teren ne obligă să ne punem întrebări strategice
totul e simplu: dacă avionul tău e doborât deasupra altei țări, vina aparține acelei țări. Logica e impecabilă. Aproape artistică.
Rebetiko, în forma sa primară, refuză estetica occidentală a rezolvării. Nu există catharsis clar. Nu există triumf. Există doar continuare. Încă un pahar. Încă un dans. Încă o noapte.
Războiul continuă, dar logica lui s-a schimbat. Nu mai este doar o confruntare între state sau armate. Este o competiție între capacitatea de distrugere și capacitatea sistemului global de a absorbi șocuri.
Dacă Iranul nu cedează, clovnul american va trebui să aleagă: fie devine măcelarul Orientului, fie recunoaște că „arta deal-ului” nu funcționează atunci când partenerul de joc nu se teme de moarte
Următoarele zile vor fi decisive în SUA. Trump se va confrunta cu o presiune imensă din partea „Statului Profund” (serviciile de informații, Departamentul de Stat și marile corporații) pentru a opri escaladarea. Dacă insistă cu încăpățânarea și continuă să folosească bombardiere (B-52), Iranul își va pune în aplicare următoarea amenințare atacând (Google și Microsoft).
Atunci s-au consolidat mecanismele, reflexele, rețelele și actorii care au dus, în cele din urmă, la colapsul regimului democratic din România în urmă cu doi ani.
Nici mai devreme, nici mai tîrziu, ci fix în momentul în care PSD a luat decizia de a forța o asemenea schimbare, apare cutia de pantofi cu euro lipită fix de președintele PSD Grindeanu.
Am putea asista în următoarele zile sau ore (în special pe măsură ce se finalizează aranjamentele cu NATO) la un anunț brusc din partea Washingtonului de lansare a „Operațiunii Marea Libertate de Navigație”
Cred că războiul iranian a început să devină dăunător pentru Occident în general și pentru SUA în special.Adevărul nu este important. Percepția este. Acesta este scopul comunicării, marketingului și… propagandei!Oamenii vor uita curând contextul, dar își vor aminti „fapte și cifre”. Iranul va fi amintit ca încă un război american. O altă schimbare de regim. […]
Când te știi „gospodar” cu 5 salarii la stat, nu te temi de lege, te temi doar de ghinion. Speranța lui Anton este că, prin rețelele de influență la care făcea referire în stenograme, va ajunge la un complet de judecată „înțelegător”.
Incompetența lui Ilie Bolojan ucide lent, dar sigur, economia românească, în timp ce împrumutăm 17-18 miliarde de euro anual pentru a contribui la supraviețuirea economiilor din Franța, Germania sau SUA, pe unde se fabrică armamentul pe care ne îngrămădim să-l cumpărăm.
Am intrat în sala profesorală. Suntem în „Săptămâna verde”. Și, brusc, precum la Proust chestia cu „petites madeleines”, mi-a trecut prin minte versul „te iubesc verde”. Îl știu din facultă, când am frecventat poetul. Dar prietenul meu Altzheimer mă împiedeca să accesez numele. Așa că l-am întrebat pe Gipi. Iată ce mi-a răspuns: „Te referi, […]
Este o piesă despre dependența noastră fundamentală de ceilalți, livrată de un om care părea că nu are nevoie de nimeni, dar care se agăța de fiecare notă ca de o ultimă speranță.
Asta e partea care ar trebui să ne neliniștească puțin: nu cine trage mai bine contează, ci cine controlează regulile jocului. Iar regulile se rescriu chiar acum.
Gata cu abuzul în serviciu interpretat după cum bate vântul la partid.
Mita, traficul de influență și îmbogățirea ilicită au acum definiții uniforme în toată UE.
Nu oferă soluții. Nu promite vindecare. Nu îți spune că „timpul rezolvă tot”. În schimb, îți arată că unele absențe rămân definitive.
aflăm că în chiar interiorul statului funcționează un stat-paralel format din membri ai guvernului, posibil chiar și președintele, care gestionează în secret resurse colosale ca pe un activ privat, ignorînd mecanismele de checks and balances.
un document. O radiografie. O mărturie târzie a unui om care a trăit mult, a greșit mult, a iubit imperfect și a înțeles, poate prea târziu, costul tuturor acestor lucruri.
„While My Guitar Gently Weeps” în viziunea Jeff Healey Band este dovada că muzica nu are nevoie de ochi pentru a vedea adevărul, ci doar de o inimă dispusă să ardă complet.
Magistrații și-au dat singuri în judecată instituțiile, au câștigat procesele (tot în fața colegilor lor, evident) și acum cer 2 miliarde de euro.
Diferența dintre Trump și Dehghan este diferența dintre marketingul puterii și managementul puterii.
În 2026, Iranul nu mai este o teocrație izolată condusă de clerici analfabeți, ci o corporație de securitate condusă de manageri cu PhD care au transformat ideologia în algoritm militar.
SUA vor ca Iranul să fie înlănțuit. Iranul vrea ca SUA să plece și să fie taxate pentru vizită.
majoritatea națiunilor se pregătesc de război. Iranul se pregătește pentru rezistență. Nu se întreabă: „Cum să ne învingem inamicul?” Se întreabă: „Cum să rămânem în picioare după ce ei s-au epuizat încercând?” Iar aceasta, aceasta este o strategie cu mult mai înfricoșătoare. Pentru că istoria are obiceiul particular de a nu-și aminti de cel mai puternic, ci de cel care rămâne ultimul în picioare.
Conflictul a trecut de faza „loviturilor tactice” și a intrat în cea de redesenare a hărții economice mondiale.
Pe 22 martie, o navă container deținută de chinezi, numită Newvoyager, a plătit o taxă în yuani chinezești pentru a tranzita Strâmtoarea Hormuz sub escortă militară IRGC. Lloyd’s List a confirmat acest lucru. Cel puțin două plăți de taxă în yuani au fost decontate. Douăzeci și șase de nave au trecut printr-un coridor de verificare […]
„El Condor Pasa (If I Could)” nu este doar o piesă. Este o meditație sonoră asupra libertății, identității și alegerii.
Comentarii recente