Singura cale clară și necontestabilă de a da jos Guvernul rămâne moțiunea...
Nu vă e rușine, nemernicilor? Unde sînt înaltele principii de piață liberă și de concurență și deschidere?
Acuma, că v-a ajuns focul la cur și vouă, stăpînilor, gata nu mai e bună libertatea economică. Dintr-o dată, v-ați apucat să chelălăiți: trăiască protecționismul.
SUA-NATO-Japonia integrează Asia în economia lor de război… pas cu pas, reînviind fantomele trecutului
Problema structurală a fost întotdeauna aceasta. Orice acord semnat de Araghchi trebuie să reziste contactului cu un IRCG care răspunde biroului Liderului Suprem, nu Ministerului de Externe.
Cei patru bărbați care conduc de fapt țara sunt o reuniune a războiului Iran-Irak din anii 1980, toți comandanți ai IRGC din aceeași generație de cazărmi, cu resentimente personale care datează de patruzeci de ani în urmă.
Singura cale clară și necontestabilă de a da jos Guvernul rămâne moțiunea de cenzură, potrivit art. 113 din Constituție, sau demisia premierului. Dacă niciuna dintre acestea nu se produce, iar premierul se agață de funcție după expirarea interimatului, România ar putea intra într-o criză constituțională autentică, în care CCR ar fi chemată să spună ce nu spune explicit Constituția: cât poate supraviețui formal un Guvern care nu mai poate fi completat legal și nu mai are aprobarea Parlamentului pentru noua sa compoziție politică.
Netanyahu i-a oferit un „raport persuasiv din februarie” în Camera de Situație, susținut de apeluri repetate din partea lui Lindsey Graham, iar Trump și-a schimbat părerea. El credea că va fi la fel de ușor ca în Venezuela.
Pe 18 aprilie, la paisprezece ore după ce ministrul de externe Araghchi a declarat deschisă Strâmtoarea Hormuz, Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran a reînchis-o cu foc real. Două petroliere sub pavilion indian au fost atacate.
La prima vedere, diplomația pare rațională. Sugerează reținere, dialog și posibilitatea de dezescaladare. Este lucrul corect de făcut. Dar nu toate negocierile sunt autentice. Unele există pur și simplu pentru a câștiga timp, a gestiona aspectul sau a evita să pară slabe.
Nu vă gândiți că Nicușor se gândește la voi acum. Se gândește la ce va fi după. La cum va arăta viața lui peste zece ani.
În această seară, ne aflăm în fața prăbușirii totale a „șaradei diplomatice” pe care Washingtonul a încercat să o promoveze. Iranul, după ce a intrat în armistițiu dintr-o poziție de forță, a decis astăzi să dea o dublă palmă geopolitică: în primul rând, respingând categoric o a doua rundă de negocieri cu Washingtonul și, în al doilea rând, revenind imediat la o blocadă totală a Strâmtorii Hormuz.
Lumea este martora unui moment fragil și fără precedent în Strâmtoarea Hormuz. Începând cu 17 aprilie 2026, linia energetică globală – care transportă aproximativ 20% din rezerva mondială de petrol – a fost declarată „complet deschisă” în urma unei colaborări dramatice și improbabile între Statele Unite și Iran.
Aceasta nu este reformă, aceasta nu este restructurare, nu este nimic altceva decât un act de banditism fără precedent în istoria recentă. Este un furt de dimensiuni epocale din proprietatea statului.
Occidentul a murit! Asta e realitatea, e un fapt istoric pe care urmașii noștri îl vor percepe la fel de firesc cum noi percepem acum distrugerea Imperiului Roman.
„reformatorii” regimului Bolojan au scos la mezat bijuteriile coroanei, transformând profitul național într-o marfă de talcioc. Nu vorbim aici despre vreo restructurare vizionară, ci despre un act de banditism economic fără precedent, unde companii care dețin monopolul asupra unor zăcăminte prețioase și strategice sunt pregătite pentru sacrificiu.
În seara asta, ne aflăm la pragul unei „victorii de facto” pentru Axa Rezistenței; o victorie pe care o abordăm cu o precauție extremă, deoarece a fost smulsă din ghearele unui mare imperiu care și-a dat seama că prețul continuării războiului înseamnă sfârșitul hegemoniei sale unilaterale. Armistițiul anunțat de Trump în seara asta (pentru 10 […]
Cel mai important punct de blocare a petrolului din lume s-a transformat într-o tablă de șah geopolitică… și fiecare mișcare zguduie economiile globale.
atât Iranul, cât și SUA au jucat acest joc periculos al limitării fără a trece la un război la scară largă. Chiar și în timpul tensiunilor maxime, ambele părți înțeleg că închiderea acestor puncte de blocaj ar afecta pe toată lumea – inclusiv pe ele însele.
Dar crizele nu urmează întotdeauna logica.
Analizând la rece, ceea ce se întâmplă recurent — valuri de presiune și atac asupra BOR executate de unități de propagandă și entități de „măsuri active” (operând prin mass-media, ONG-uri și rețele de „societate civilă”, formatori de opinie, intelectuali publici, jurnaliști sub acoperire, influenceri, precum și prin agenți ai unor structuri externe României), care au acționat convergent și insistent, inclusiv prin intimidare, împotriva tuturor figurilor nealiniate sau suspecte de insubordonare liniei politico-ideologice „centrale” — este un caz de manual.
Constrângerea obligatorie asupra inteligenței artificiale nu este calculul, nici datele, nici algoritmii. Sunt wații. Iar wații sunt acum o armă geopolitică. China construiește capacitatea rețelei mai repede decât procesează America aplicațiile.
rmistițiul va fi valabil atâta timp cât Washingtonul se teme de prăbușirea economiei sale, dar Axa știe că „pacea” cu Israelul este întotdeauna un armistițiu plin de capcane și că armele sunt singura garanție pentru demnitatea proprietarilor de pământ.
Negociatorii de pace obișnuia să fie sacrosancți
• Acum știm că SUA spune că este în regulă să ucidă negociatori
Este culmea „libertății de navigație”: să trimiți o flotă de miliarde de dolari doar pentru a constata că ai devenit obstacolul pe care pretindeai că îl elimini. O strategie de o inteligență sclipitoare, demnă de un computer de bord din anii ’70 care a intrat în buclă infinită.
America a afirmat că a atacat Iranul pentru a se apăra de un atac al Iranului care ar fi urmat după ce Iranul ar fi fost atacat.
„Coridorul sigur” desemnat de Iran, care îmbrățișează coasta, se află în ape extrem de puțin adânci – ceea ce face ca orice ofensivă navală americană susținută în acest blocaj deja minat să fie un dezastru cu miză mare pentru navele de război mari.
Dacă petrolierele sub pavilion chinezesc cu parole IRGC sunt cele care încă tranzitează în timp ce toți ceilalți se întorc, blocada nu a izolat Iranul. A izolat pe toată lumea, cu excepția Chinei.
Trump s-a prins singur în capcană. Continuarea blocadei va detona economia globală chiar înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, în timp ce retragerea va expune America ca un tigru de hârtie.
După 21 de ore de negocieri maraton la Islamabad, vicepreședintele american J.D. Vance a plecat cu avionul înapoi spre Washington cu mâinile goale. Teheranul, care a intrat victorios în negocieri, a respins „termenii de capitulare” excesivi ai americanilor, afirmând o nouă ecuație: „Ceea ce Washingtonul nu a reușit să realizeze cu avioanele de război, nu va accepta la masa negocierilor”.
Este culmea ironiei ca acest personaj să se creadă parte din „elita” fotbalului doar pentru că i s-a permis accesul într-un salon VIP. În realitate, el a rămas același personaj cu pantalonii prăbușiți peste pantofi, o pată de grăsime pe blazonul unui sport care odinioară producea domni, nu „stăpâni”.
Cu alte cuvinte: folosim pauza de două săptămâni pentru a reîncărca, nu pentru a ne retrage.
Comentarii recente