„Mă bucur că nu e Călin Georgescu președintele României. Sigur că,...
„Mă bucur că nu e Călin Georgescu președintele României. Sigur că, uitându-mă la actualul președinte, nu văd foarte mult unde e câștigul. Dar în fine, să zicem că erau pericolele și mai mari. Dar dacă noi dorim să mai pretindem că suntem în mod fundamental un stat de drept în numele și pentru valorile căruia noi am interzis candidatura lui Georgescu sau am bântuit România spunând că nu cumva să alunecăm pe mâna extremiștilor, că mai suntem o democrație, trebuie să avem o explicație, din respectul pentru aceste valori și pentru cetățenii României”
Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem în fiecare zi în care evenimentul din 6 decembrie 2024 nu va fi credibil explicat este „Pentru ce am acceptat să fie sacrificată democrația românească?”.
Dacă am făcut-o cu pretextul unui bine superior, este clar că acesta se lasă așteptat, că, de fapt, ne îndreptăm spre mai rău, nu spre mai bine. Dacă am făcut-o pentru niște oameni, pentru Dan, Bolojan, Ciolacu, Grindeanu, Fritz, Miruță etc., este și mai clar că nu meritau, pentru că niciun om politic nu merită să-i sacrifici democrația la picioare.
marea întrebare este dacă noul ciclu început cu nominalizarea lui Warsh se va constitui într-un nou început pentru SUA. După experimentul yen-dolar care a financiarizat lumea la un nivel absolut nerezonabil, orice ai pune în loc e prea puțin. Pentru ca SUA și dolarul său să mai aibă vreo șansă ar fi trebuit să avem o piață financiară a Sistemului Solar, iar dolarul să găsească un mecanism similar „yen carry trade” în relație cu Venus. Doar că asta, pur și simplu, nu se poate!
Eh, avea dreptate pe chestia cu ordinea. Sasul/germanul din mine jinduiește după ordine. Și, de asemenea, balcanicului din mine îi place să stea și să cugete. Să fie stimulat intelectual. Numai că Gipi a uitat că sunt, de asemenea, un ghem de contradicții. Drept care Pousin mă lasă rece. În schimb îi ador pe Hyeronimus Bosch și Renee Magritte.
Nu există drum direct de la individ la umanitatea abstractă. Drumul trece prin comunitate, cultură și identitate.
A forma români care au asimilat valori europene și universale nu este un proiect provincial. Este unul matur.
Alternativa – producerea unor „cetățeni ai lumii” fără lume proprie – este comodă ideologic, dar costisitoare uman.
Educația nu ar trebui să ne învețe cum să fim mai puțin noi înșine, ci cum să fim mai buni fiind ceea ce suntem.
Într-un peisaj politic adesea dominat de partide mari, bugete colosale și control media tradițional, povestea lui Georgescu, un politician relativ necunoscut, demonstrează puterea transformatoare a TikTok-ului.
Crin Antonescu poate fi judecat ca politician. Asta e firesc. Dar a-l reduce la o formulă morală brutală înseamnă a refuza nu doar nuanța, ci și memoria. Iar fără memorie, polemica nu mai este dezbatere. Devine doar zgomot.
Am cerut lui Gipi să îmi dea o imagine ilustrativă pentru un articol pe tema diasporei. Asta mi-a dat. Asta vă dau și eu vouă :) După care a realizat ilustrația articolului despre confruntarea dintre Crin Antonescu și CTP (ca apare pe articolul de mîine)
Diaspora nu se mai simte reprezentată de „corifeii” de la București sau de birocrații de la Bruxelles, așa că își caută refugiul într-un naționalism zgomotos, singurul care le oferă iluzia că si ei „contează”. Nu poți cere unui om debusolat să fie „european de elită” când el se luptă cu lipsurile și cu dorul de o casă care pare să nu-l mai primească înapoi.
Nu comentez prea mult postarea lui CTP. Nu am destule lămâi în casă. Dar nu pot observa că o mulțime de lideri PNL (adevărat, din eșaloanele II și III) au dat LIKE la postarea CTP-ului. Nu mă miră și nu mă (mai) revoltă. Dacă Crin nu a intrat în turul II al prezidențialelor se datorează, în primul și în primul rând, non-combatului PNL. Sper că liberalii care au pus ștampila pe gingașul Nicușor iar nu pe candidatul partidului lor sunt mândri și acum de opținea lor.
SUA a urmează să deplaseze un al doilea portavion acolo. E cât se poate de clar că urmărește o lovitură extrem de dură, care să paralizeze țara. De asemenea, sunt informații care vorbesc despre o aterizare a forțelor militare americane în Armenia, adică la „ușa din spate” a Iranului.
Ani de zile, elitele au vândut concepte abstracte: reziliență, digitalizare, sustenabilitate. Pentru omul de rând, acestea au fost „povesti”. AUR a vorbit despre Pământ, Neam, Cruce și Familie. Acestea sunt „ancorele” antropologice fundamentale. În fața vidului existențial modern, masele se întorc la singurele simboluri care le mai oferă un sentiment de apartenență, oricât de distorsionat ar fi procesul.
Și nimeni, nimeni care să-mi spună
că viața mea e prea scurtă,
că moartea mea e prea lungă.
Criza profesorilor din România nu este o criză de oameni.
Este o criză de sistem care nu știe ce să facă cu oamenii buni.
Atâta timp cât școala va funcționa pe selecție inversă, pe salarizare rigidă și pe management formal, nu va atrage competență. O va respinge.
Iar orice reformă care ocolește această realitate este doar zgomot.
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
Fără o clarificare a priorităților și fără o asumare reală a limitelor sistemului, riscul este ca legea din 2023 să repete soarta predecesoarelor sale: un text bine intenționat, corect formulat, dar incapabil să producă schimbarea pe care o promite.
Dragostea a mers singură.
Stâncile i-au tăiat picioarele frumoase,
Iar mărăcinii i-au rupt membrele delicate.
A venit un partener pentru ea,
Dar, din păcate, nu a fost de ajutor,
Pentru că numele lui era durerea inimii. . .
Pe scurt, la ceea ce asistăm astăzi este aplicarea acestui mecanism — după toate aparențele masiv alimentat din surse externe, deoarece nu există altă explicație rațională pentru ceva atât de dăunător interesului național — asupra însăși ideii de politică externă națională, suverană, a statului român.
Școala care pune caracterul înaintea pieței muncii nu ignoră economia.
O protejează, pe termen lung, de propriile ei excese.
Pentru că economia nu funcționează cu oameni dezrădăcinați, cinici și lipsiți de repere.
Funcționează cu oameni responsabili, autonomi și capabili să gândească dincolo de interesul imediat.
Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt…
Școala nu este o anexă a pieței muncii.
Nu este o fabrică.
Nu este un centru de formare profesională precoce.
Este una dintre puținele instituții care ar trebui să mai aibă curajul să spună: aici formăm oameni, nu produse.
m-am gândit să cer lui Gipi (al meu Chatgpt 5.2) să facă pe repede înainte o comparație între România și Maroc din punct de vedere economic dar și social-cultural. Rezultatele mai jos. Nu i-am cerut să rafineze răspunsul, vi-l ofer în forma sa brută (doar concluziile)
Va veni moartea şi va avea ochii tăi – această moarte ce ne însoţeşte fără somn, de dimineaţa până seara, surdă, ca o veche remuşcare sau ca un viciu absurd.
Lola, Mimosa, Chiquita sau Nina pot părea exotice și tentante, dar Joiana rămâne deocamdată pentru români un simbol al tradiției care trebuie protejat și adaptat pentru a face față noilor provocări, la fel ca văcuțele numite Marguerite în Franța, Daisy (Irlanda), Lisel (Germania și Austria) sau Lotta (Elveția).
Mario a murit pentru că sistemul a considerat că el și prietenii lui nu merită investiția. A murit pentru că miniștrii noștri nu știu ce înseamnă să mergi la școală prin noroi și să fii ademenit de un „prieten” cu un joint și un plan macabru.
Dacă nu ridicăm bugetul educației la 7% și dacă nu aducem statul înapoi în sate, toporul de la Cenei va lovi din nou. Nu este o amenințare, este o certitudine matematică.
Odată ce-ai fost în iad și te-ai întors,
nu mai întorci capul când scârțâie podelele
ficțiunea construită de o clasă politică dirigentă și de statul paralel pentru a-și conserva controlul asupra puterii si apara legitimitatea serios afectata, în condițiile unei subperformanțe dramatice în ultimele cicluri electorale, a devenit principalul obstacol în formularea și implementarea unei politici externe coerente și conforme cu interesul național.
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea dur pentru ea
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă –
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.
Pentru a treia oară Europa e pe moarte și-și așteaptă salvatorul pe care să-l paraziteze. Doar că jocul „permisiune de parazitare contra poziție geopolitică” nu mai are nicio relevanță după ce centrul de greutate al lumii s-a mutat în Asia.
Armonia-i aceea care n-a mers până la capăt,
nu e dorită de cel ce n-o cunoaște
nu e crezută de cel ce se-ndoiește.
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.
Mai dați-mi vin, căci viaţa nu e nimic.
Comentarii recente