Gherla

Gherla, Szamosujvár în magh., Neuschloss („Castelul Nou”) în germană, PAD 1291, 265m ALT, 22.800 LOC (1992)

În evul mediu satul Gherla făcea parte din domeniul cetătii Unguraș/Balvanyos și ca atare voievodului Transilvaniei. La începutul secolului al 16-lea intră în posesia lui George Martinuzzi episcop al Oradiei și guvernator (de facto principe) al Transilvaniei în timpul regenței principelui minor Ioan Sigismund II.  Martinuzzi a început în 1540 construcția noului palat. La construcția sa au fost angrenați țărani din toate cele 74 de sate care aparțineau cetății Unguraș, precum și meșteri zidari sași din Bistrița și meșteri maghiari din Dej. Cherla a devenit o cetate, Martinuzzi păstrându-și aici comorile. Cetatea a fost ridicată între 1540 și 1551 după planurile italianului Domenico da Bologna. Are bolți gotice și un portal renascentist. Așa numita „aripa Rákóczi” este opera italianului Agostino Serena (1553). Palatul este folosit ca închisoare din 1781, în 1856 a fost adaugată o aripă adițională. In 1550 cetatea a fost scurt timp în posesia Imparatului Ferdinand de Habsburg al Germaniei, care i-a dăruit-o căpitanului Ștefan Dobo, renumit în batalia de la Eger/Erlau din Ungaria. În 1556 cetatea a fost asediată de susținătorii regelui Ioan Zapolya și a intrat în posesia principilor Transilvaniei. În timpul lui Mihai Viteazul căpitanul cetății era Leca Aga. În 1600-1603 când nordul Transilvaniei a fost ocupat de mercenarii imperiali ai generalului Basta satul Gherla a fost distrus în intregime. În 1609 cetatea și satele aferente erau în posesia nobilului Stefan Kendi, revenind apoi din nou în posesia principilor de Transilvania. În anii pașnici ai secolului al XVII-lea Gherla a devenit târg, locuitorii fiind țărani liberi sau soldați în armata principatului. În timpul ultimului principe, Mihai Apafi, Gherla a fost cetate de graniță, fiind ocupată în 1687 de trupele imperiale.

În urma evenimentelor razboinice din Moldova, in anul 1669 au venit de acolo în Transilvania muti armeni. 300 de familii s-au așezat cu permisiunea principelui Mihai Apafi  în 1672 la Gherla. Alți armeni locuiau în chirie în case din centrul orașului săsesc Bistrița. Ei toți au cumpărat de la principe Gherla și toate satele și domeniul cetății, și au construit între 1700 și 1715 orașul nou. În anul epidemiei de ciumă din 1712 consiliul orașului Bistrița a expulzat armenii de acolo, aceștia mutându-se cu toții în Gherla. În orașul nou inaugurat de primarul Anxentius Verzar, s-a construit o biserică și o școală armeneanscă. În 1717 împaratul Carol III (de Habsburg al Germaniei, Principe al Transilvaniei) a donat întregul domeniu Gherla Episcopiei greco-catolice, însă episcopul greco-catolic roman Inocentie Micu-Klein a dorit să-și mute resedința episcopală la Făgăraș..

Orașul Gherla (Armenopolis) avea în 1735 deja 219 case, în care locuiau negustori și meșteri (pielari) armeni. Acestia au cumparat si terenuri ale satelor Gherla și Cricău. Armenopolis a devenit în 1759 oraș liber regesc, populatia s-a maghiarizat treptat la sfârșitul secolului al 18-lea. S-au așezat în acest timp și mulți români în oraș. Din 1852 este sediul unei episcopii greco-catolice.

Fostul Armenopolis are similitudini cu alte orașe fondate in secolul 18, precum Karlsruhe, Mannheim sau St. Petersburg: o constructie unitară urbanizată și străzi perfect paralele.

Centrul de azi cu Primăria

Muzeul de istorie al orașului

Catedrala catolică armenească

Penitenciarul

Catedrala Armenească

Catedrala Armenească, interior

add

Centrul vechi, imagine de epocă

Gherla la începutul epocii moderne, hartă

Cetatea Gherlei

Centrul Vechi, vedere din turn

Liceul Petru Maior în perioada interbelică

add