Este culmea „libertății de navigație”: să trimiți o flotă de miliarde de dolari doar pentru a constata că ai devenit obstacolul pe care pretindeai că îl elimini. O strategie de o inteligență sclipitoare, demnă de un computer de bord din anii ’70 care a intrat în buclă infinită.
Ori la bal, ori la spital. Sau cimitir. Whatever.
Când ajungi să scrii negru pe alb că liderii unei țări trebuie să înțeleagă că „viețile lor depind” de cât de bine se aliniază cu dorințele tale, nu mai e geopolitică. E un fel de șantaj cu pretenții academice, îmbrăcat în fraze lungi și publicat respectabil, ca să nu pară ceea ce este: o invitație la barbarie, formulată cu dicționarul în mână.
„Verde que te quiero verde”
Am intrat în sala profesorală. Suntem în „Săptămâna verde”. Și, brusc, precum la Proust chestia cu „petites madeleines”, mi-a trecut prin minte versul „te iubesc verde”. Îl știu din facultă, când am frecventat poetul. Dar prietenul meu Altzheimer mă împiedeca să accesez numele. Așa că l-am întrebat pe Gipi. Iată ce mi-a răspuns: „Te referi, […]
R. Zlati — Mame, imigranți și economia care nu mai încape de propriile clișee
Mamele nu sunt problema. Imigranții nu sunt problema. Problema e ideea că trebuie să alegem între ele. Nu trebuie.
Radu Zlati — Miraculosul buget al Educației (II)
Modernizarea școlii românești depinde de noroc, nu de strategie. Statul finanțează prezentul minim. Uniunea Europeană, eventual, viitorul.
Radu Zlati — Miraculosul buget al Educației (I)
Formula reală a sistemului românesc privit prin prisma bugetului alocat pare a fi: Educația: prea puțin ca să transforme; Cercetarea: prea puțin ca să conteze; Fonduri UE: prea volatile ca să compenseze.
SUA caută proști. Așteaptă provincia (România în blocstart) #numaizic
Dacă tot ne-am implicat defensiv (sic!) din punct de vedere militar – aerian, de ce nu am face-o și cu marina? Să trimitem dragoare întru deminarea Strâmtorii Hormuz.
Sayyed Mojtaba Khamenei — Primul mesaj public
conștiința, statornicia, curajul și prezența poporului iranian în recentul incident au uimit inamicul și au cîștigat admirația prietenilor.
Copiii, numai copiii!
obligația, poate singura pe care o avem cu adevărat: aceea de a nu ne minți singuri. Pentru că atunci când moralitatea devine selectivă, ea încetează să mai fie moralitate și devine doar justificare. Iar de acolo până la repetarea istoriei nu mai este mult.
Iisus vs CZ Codreanu
Libertatea de expresie nu funcționează doar pentru ideile confortabile. Tocmai aici devine interesantă. Sau, dacă preferăm sinceritatea brutală: libertatea e bună până când începe să ne irite. După aceea, brusc, nu mai pare chiar atât de comodă.
Teorie a manipulării (XLIII) — Încă una și mă duc!
într-un război, primul sacrificat este adevărul. Hm… Și ce dacă?
Sondaj CURS, febr. 2026 – România nemulțumită
Uneori percepția e mai puternică decât realitatea. Alteori percepția e exact realitatea trăită de oameni.
R. Zlati – Teorie a manipulării (XLI): Cu cioaca la CCR
O decizie „predictibilă” și „bine argumentată”, dacă ignori partea cu amânările succesive și teatrul din jurul lor.
R. Zlati – Să-i tăiem!
Îmi mai aduc aminte de un cuplu celebru în epocă, ce tăia cu zor prin 2009. Tot ce putea. După care partidul care a sprijinit tăierile respective a cam dispărut
R. Zlati – Teorie a manipulării (XL): România în „recesiune tehnică” pentru că profesorilor li s-au mărit salariile
Deci nu inflația, nu deficitul bugetar cronic, nu dezechilibrele comerciale, nu investițiile publice făcute cu frâna de mână trasă. Nu. Profesorii. Oamenii cu creta și catalogul au doborât PIB-ul.
R. Zlati – Nicușor Dan și matematica invizibilă
Poate reușita profesională, reală sau presupusă, să fie o garanție pentru o prestație decentă într-o funcție publică la cel mai înalt nivel? Sau, dimpotrivă, tocmai zonele gri dintr-o carieră explică de ce meritul devine, uneori, un slogan mai util decât un criteriu?
R. Zlati – PNL precum o găină. Fără cap
Partidul Național Liberal nu a încetat să fie un partid de centru-dreapta prin statut, ci prin comportament.
Problema PNL nu este lipsa valorilor declarate, ci refuzul sistematic de a le asuma public, coerent și consecvent, mai ales atunci când acest lucru presupune cost politic, curaj sau conflict.
Radu Zlati — Aceste măsuri care ne doare (sic!)
Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și morale.
Ele nu repară nimic. Doar mută costul din buget în societate.
Iar creșterea numărului de elevi la clasă este exemplul perfect de politică aparent rațională dar profund iresponsabilă.
Educația nu se prăbușește printr-un mare scandal.
Se stinge lent, prin zeci de „ajustări rezonabile”, luate de oameni care nu mai intră demult într-o clasă.
Radu Zlati — Educația și identitatea (partea a II-a: „Cum procedăm?”)
conținutul nu poate fi sacrificat în favoarea metodei;
istoria nu poate fi redusă la studii de caz;
identitatea nu poate fi tratată ca un efect secundar;
Europa nu poate fi predată fără popoarele ei;
universalul nu poate fi predat ignorând unele dintre marile civilizații ale lumii.
Radu Zlati — Educația și identitatea (partea I: „Ce vrem?”)
Nu există drum direct de la individ la umanitatea abstractă. Drumul trece prin comunitate, cultură și identitate.
A forma români care au asimilat valori europene și universale nu este un proiect provincial. Este unul matur.
Alternativa – producerea unor „cetățeni ai lumii” fără lume proprie – este comodă ideologic, dar costisitoare uman.
Educația nu ar trebui să ne învețe cum să fim mai puțin noi înșine, ci cum să fim mai buni fiind ceea ce suntem.
Despre polemica CTP – Crin Antonescu
Crin Antonescu poate fi judecat ca politician. Asta e firesc. Dar a-l reduce la o formulă morală brutală înseamnă a refuza nu doar nuanța, ci și memoria. Iar fără memorie, polemica nu mai este dezbatere. Devine doar zgomot.
Crin Antonescu vs CTP
Nu comentez prea mult postarea lui CTP. Nu am destule lămâi în casă. Dar nu pot observa că o mulțime de lideri PNL (adevărat, din eșaloanele II și III) au dat LIKE la postarea CTP-ului. Nu mă miră și nu mă (mai) revoltă. Dacă Crin nu a intrat în turul II al prezidențialelor se datorează, în primul și în primul rând, non-combatului PNL. Sper că liberalii care au pus ștampila pe gingașul Nicușor iar nu pe candidatul partidului lor sunt mândri și acum de opținea lor.
Radu Zlati — Criza sistemului, criza personalului didactic
Criza profesorilor din România nu este o criză de oameni.
Este o criză de sistem care nu știe ce să facă cu oamenii buni.
Atâta timp cât școala va funcționa pe selecție inversă, pe salarizare rigidă și pe management formal, nu va atrage competență. O va respinge.
Iar orice reformă care ocolește această realitate este doar zgomot.
Radu Zlati — Școala nu este o fabrică! (partea a III-a sau: „La un buget de c***t, un învățământ așijderea)
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
Radu Zlati — Scoala nu este o fabrică! (Addenda: „Noi” vs „Ei”)
Fără o clarificare a priorităților și fără o asumare reală a limitelor sistemului, riscul este ca legea din 2023 să repete soarta predecesoarelor sale: un text bine intenționat, corect formulat, dar incapabil să producă schimbarea pe care o promite.
Radu Zlati — Școala nu este o fabrică (partea a II-a)
Școala care pune caracterul înaintea pieței muncii nu ignoră economia.
O protejează, pe termen lung, de propriile ei excese.
Pentru că economia nu funcționează cu oameni dezrădăcinați, cinici și lipsiți de repere.
Funcționează cu oameni responsabili, autonomi și capabili să gândească dincolo de interesul imediat.
Radu Zlati — Școala nu este o fabrică! (partea I)
Școala nu este o anexă a pieței muncii.
Nu este o fabrică.
Nu este un centru de formare profesională precoce.
Este una dintre puținele instituții care ar trebui să mai aibă curajul să spună: aici formăm oameni, nu produse.
Leprozerie a la Cluj
Ca mănășturean, sper (dacă o fi să fie, sper degeaba…) ca mănășturenii să poată reedita ceea ce bunicii lor au făcut prin anii 50, când au scris pe drumul care astăzi este strada Moților: „Până aici este comunismul, de aici începe Mănășturul”; adică să apară undeva în dreptul restaurantului Big Belly (unde îmi consum săptămânal shaorma) inscripția „Până aici leprozeria, de aici începe Mănășturul”.






Comentarii recente