Viaţa ca roua –
doar ca roua.
Şi totuşi…
Kobayashi Issa — Haiku
Odisseas Elytis — Și cu lumină și cu moarte
Am întors spre mine moartea ca o uriașă floare a soarelui:
S-a ivit golful Andramytinos cu așternutul învălurat al mistralului
Odisseas Elytis — Primul soare
Cine-i acel ce stă întins pe dune de nisip,
Fumând din argintate frunze de măslin?
Odisseas Elytis — Poeme
Iată de ce scriu. Pentru că poezia
începe de acolo de unde ultimul
cuvânt nu-l are moartea
Robert Desnos — Celei misterioase
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Eugenio Montale — Aș fi vrut să mă simt aspru
Altfel am fost: om concentrate ce privește
în sine, în ceilalți clocotul
vieții ce fuge
Fernando Pessoa – Ultimul poem
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.
Sylvia Plath — Lady Lazarus
Şi eu o femeie surîzătoare.
Am doar treizeci de ani.
Şi precum pisica nouă vieţi am de murit.
Salvatore Quasimodo — Cai de lună și de vulcani
Aici se sfârşeşte pământul:
cu trudă şi cu sânge
îmi durez o închisoare.
Saadi — Despre dragoste, beţie și înflăcărare
Iubita, ca şi tine, tot din lut şi apă.
Răbdarea ţi-o răpeşte, tihna ţi-o tot sapă.
Luați labele de pe Păunescu! Sau cum se rescrie istoria litareaturii cu flexul și polizorul
Problema este că oamenii aceștia nu încetează să fie mari scriitori doar pentru că au fost și oameni mici. Sau lași. Sau oportuniști. Sau fanatici. Sau de partea greșită/criminală a istoriei. Căci istoria nu este o ședință de cadre. Opera nu este cazierul autorului. Iar cultura nu funcționează după Codul penal.
Du Fu ( 杜甫) — O gâscă sălbatică rătăcită
Singură, gâsca sălbatică refuză să mănânce şi să bea,
iar strigătele ei caută stolul călător.
Maurice Maeterlinck — Poeme
Aşteptaţi luna şi iarna,
Pe clopotele acestea risipite în fine pe gheaţă!
Mark Strand — Ușa
Și îți amintești prima dată când ai venit. Frunzele
Creșteau din arțari în timp ce alergai spre casă.
Ai alergat așa cum ți-ai imaginat întotdeauna că vei face.
Mâna ta este pe ușă. Aici ai intrat.
M. Platon — Nucul lui Odobac
Nucul lui Odobac. E un nuc. Nu o mizerie de tuia. Nucul nu crește în ghiveci. E o lume în sine. Românii nu mai au lumea lor pentru că s-au mutat cu toții în ghiveci. Care e un fel de oală de noapte a altora.
Bob Dylan – Poate mâine
E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut…
Alain Bosquet — Bucuria & Când pătrunzi
Bucuria, bucuria
un soare întreg
un refren de fluviu și câmpie
mulțumesc mulțumesc că am trăit
I Aurel Pop — În apărarea lui RaduGyr și O. Goga
Cred sincer că nu vrajba, condamnările și interdicțiile personalităților din trecut pot asigura armonia și pacea socială, ci înțelegerea, clemența și iertarea. Legile trebuie date pentru prezent și viitor și ele trebuie să aibă putere asupra faptelor petrecute din momentul adoptării lor înainte și nu efect retroactiv.
Franz Hodjak — Autobiografie
contacte mai strânse am cu
iluminismul, peisajele marine,
cu iluziile pierdute
„Verde que te quiero verde”
Am intrat în sala profesorală. Suntem în „Săptămâna verde”. Și, brusc, precum la Proust chestia cu „petites madeleines”, mi-a trecut prin minte versul „te iubesc verde”. Îl știu din facultă, când am frecventat poetul. Dar prietenul meu Altzheimer mă împiedeca să accesez numele. Așa că l-am întrebat pe Gipi. Iată ce mi-a răspuns: „Te referi, […]
Leo Ferre — Singurătatea
Sunt dintr-o altă țară decât a ta
Dintr-un alt cartier
Dintr-un alt fel de singurătate
William Blake — ***.***
Să văd o lume într-un grăunte de nisip
și un univers într-o floare sălbatică,
având infinitul în palmă
și veșnicia într-o oră.
Wang Wei – ***.***
Întâlnesc ușoara barcă
Oaspetele ce-mi aduce
Și o lume-ntreagă parcă
N-ar putea să ne încurce.
Silvia Plath – Sunt verticală
Comparativ cu mine, un copac este nemuritor,
iar o floare, deși nu-i atât de naltă, e mai suprinzătoare,
așa că mi-aș dori trăinicia unuia și cutezanța celeilalte.
Léo Ferré – Avec le Temps/Cu timpul
Cu timpul, totul se estompează
Cea în care Am crezut, pentru o răceală, pentru nimic
Celălalt, căruia i-am dat promisiuni și bijuterii deșarte
Pentru care ne-am fi vândut sufletul pentru câțiva bănuți
În fața căruia ne-am târât ca niște câini
Cu trecerea timpului, totul este bine








Comentarii recente