Inegalitatea în școală: cei puternici contra celor slabi sau anatomia declinului școlar mondial

„Rezistă cel pe care îl ține cineva. Nu-s migranții, nu-s banii, nu-i covidul: cine cade de fapt în școlile lumii”. Un text actualizat după notițele unui prieten – Andrei Kovrijnâh USA.

Degradarea educației e generalizată, dar impresionează și uimește, desigur, în mod special Uniunea Europeană, cîndva atît de prosperă. Iată cîteva fapte care se așază prost în explicațiile obișnuite:

Primul și cel mai arzător: imigranții. În Europa efectul există — copiii din familiile de refugiați învață în medie mai prost, iar ponderea acestor copii crește. Dar cînd agenția școlară suedeză a calculat cît din căderea 2018-2022 revine schimbării componenței elevilor din clasă, a ieșit cam 15%. Restul de 85% agenția l-a numit, onest, neexplicat. Iar în 2025, în Suedia au căzut tocmai copiii de origine suedeză — la cei născuți în străinătate rezultatul nu s-a schimbat. Finlanda și Norvegia, unde migranții sînt de două ori mai puțini, cad la fel.
În SUA tabloul e și mai puțin intuitiv. Un studiu din Florida, pe date despre frați și surori din aceeași familie nimeriți în clase cu ponderi diferite de imigranți, a arătat că copiii americani cîștigă de pe urma imigranților din clasă — și cel mai mult cîștigă copiii din familii sărace. La cei înstăriți efectul e nul; efect negativ nu are nimeni.

Al doilea: nu e o cădere a săracilor. În zece ani, citirea la elevii înstăriți a scăzut cu 20 de puncte, la cei neînstăriți — cu 4. Prăbușirea vine de sus, din familiile unde există cărți, meditatori și unde problema limbii nu se pune.

Al treilea: nu e lipsa banilor. Cheltuielile pe elev au crescut în aproape toate țările OECD, punctajele au scăzut în aproape toate. Coreea și-a dublat cheltuielile și stă pe loc, Japonia n-a adăugat nimic și a pierdut cel mai puțin. Pe statele americane — la fel: New York, cu 32 de mii de dolari pe elev, ține nivelul lui Colorado cu 13, Utah are doar minus 4, la cheltuieli de 11 și 9,5 mii, cele mai mici din grafic.

Al patrulea: nu e vorba de toate materiile. Științele naturii nu s-au schimbat deloc în trei ani — minus 3 puncte. A căzut citirea, și odată cu ea matematica, care la PISA cere și ea citirea enunțului. Ponderea „cititorilor grăbiți”, care parcurg textul în fugă și dau un răspuns rapid și greșit, s-a dublat din 2018.

Al cincilea: nu e covidul. Căderea a început în 2015-2018, înainte de închiderea școlilor, și după ele a continuat cu aceeași viteză.

Al șaselea, din raportul proaspăt: școlarii care își fac temele cu chatboții obțin în medie mai puțin decît cei care nu-i folosesc. Corelație, nu cauză, dar OECD a considerat necesar s-o evidențieze.

Ce rămîne, dacă scazi migranții, sărăcia, banii, covidul și materia? Singurul lucru care a apărut în acești zece ani la toți copiii simultan, indiferent de venit, pașaport și școală. Fiecare al patrulea elev spune că colegii se lasă distrași de dispozitive chiar în timpul orei. Suedia a început în 2023 să readucă manualele pe hîrtie. Louisiana, unul dintre puținele state unde punctajele n-au căzut, a obținut asta printr-o reformă a predării citirii.

Cine a citit pînă aici e deja în minoritate.

Privind rezultatele medii ale testelor școlare pe țări, nu e deloc simplu să înțelegi ce se întîmplă acolo. În comentariile de sub postarea trecută despre degradarea educației s-au născut teorii care dau vina și pe gadgeturi, și pe părinții iresponsabili, și pe testele însele. Iată-vă încă două grafice care taie din start o parte dintre aceste teorii și, totodată, arată de ce, în asemenea chestiuni, a te uita la scorul mediu e aproape inutil.

Pe primul — variația punctajului în zece ani la fiecare nivel al distribuției elevilor în interiorul țării: cei mai slabi 10%, sfertul de jos, mediana, sfertul de sus, cei mai puternici 10%. Scorul mediu a scăzut aproape la toți. Dar n-a scăzut uniform. În majoritatea țărilor, căderea e căderea elevilor slabi: la media OECD, decila de jos a pierdut 31 de puncte, cea de sus — 15.

Partea cea mai interesantă e sus. În SUA, sfertul superior al elevilor a devenit în zece ani mai bun, iar primii 10% — vizibil mai buni, plus 15 puncte, în timp ce ultimii 10% au pierdut 26. La fel în Singapore, Japonia, Marea Britanie și Coreea: la cei puternici plus, la cei slabi minus. Se impune interpretarea că acolo unde există o competiție reală pentru rezultat, unde performanțele contează la admitere și la angajare, progresul continuă. Foarfeca se deschide: țara în medie cade, iar vîrful ei crește.

Și există țări cu profil plat. Franța și Portugalia au pierdut cîte 30-40 de puncte la toate nivelurile, la Franța elevii puternici au căzut chiar mai mult decît cei slabi. Italia — minus 15-18, în strat uniform, Grecia la fel. În cadrul interpretării alese, acestea sînt culturi în care performanța nu e încorporată în școală ca o cursă, și acolo căderea îi acoperă pe toți la fel, de la repetent la premiant.

Al doilea grafic arată inegalitatea în educație. Ce e interesant: aici SUA, la primii 10%, stau la același nivel cu Estonia, Elveția, Germania, Marea Britanie și Australia, care toate sînt, în medie, vizibil mai prospere educațional. Adică cei mai buni 10% din aceste țări dau testele standardizate cam la fel. Iar asta, în State, corespunde numeric cam cu totalul admiterilor la cele mai bune o sută douăzeci de universități. În schimb, pentru ultimii 10%, prăpastia dintre SUA și Estonia e cu adevărat uriașă. Adică cei care nu ajung la nicio universitate scriu și citesc, în Estonia, vizibil mai bine.

Ce decurge de aici pentru teorii. Orice explicație care îi lovește la fel pe toți copiii — ecranele la toți, covidul la toți, banii la toți — nu explică de ce în unele țări vîrful crește, iar în altele cade împreună cu baza. Explicația trebuie să fie despre ceea ce îi ține pe cei puternici: undeva există un mecanism care obligă o parte dintre copii să citească texte lungi și să rezolve probleme grele în ciuda mediului, iar altundeva acest mecanism nu există. Scorul mediu nu spune nimic despre asta — el adună vîrful care crește și baza care se scufundă într-o singură cifră și o numește „țară”.

Dacă e s-o spun într-o singură propoziție: rezistă cel pe care îl ține cineva.

sursa: Guvernu