Cu privire la diaspora românească — la racordarea ei la tara și colaborarea cu aceasta, la repatrierea ei, precum și la inițiativele, entitățile și rețelele care instrumentalizează în prezent această problematică — cred că trebuie să avem în vedere o ipoteză de lucru de importanță fundamentală, care este, în momentul de față, aproape cu totul ignorată. Și anume: „sistemul” nu vede diaspora românească atât ca pe o resursă, un partener, un orizont de colaborare și convergență sau o oportunitate, cât ca pe un pericol.
Altfel spus pentru „sistem” diaspora Reprezintă o potențiala sursă de destabilizare care trebuie monitorizată, infiltrată, emasculată și controlată operativ. Dacă din chestia asta mai iese și un mic profit procentual sau bonus pentru indivizii sau grupările care sunt însărcinate cu executarea acestei operații, cu atât mai bine.
În această logică trebuie înțelese numeroasele inițiative, entități și personaje care operează, în mod evident, sub diverse forme de acoperire și care au populat și parazitat, de-a lungul anilor, interfața dintre diaspora și societatea românească.
SA REPETAM:
Obiectivele “sistemului” în această privință sunt, în primul rând, monitorizarea, infiltrarea și controlul defensiv. Diaspora, în toate formele ei, reprezintă înainte de orice o amenințare pentru sistem. De aici rezultă necesitatea de a ocupa întregul spațiu și întregul culoar de legătură — nu doar prin infiltrare și acoperire informativă, ci și prin distorsionare, măsuri active, inhibarea inițiativelor naturale sau deturnarea acestora.
Evident, toate aceste operațiuni — inclusiv formele retorice și discursive, formulele organizaționale și prezența publică — sunt ambalate și prezentate în cea mai favorabilă lumină posibilă. Din perspectiva planului de marketing și a sistemului de propagandă din mass-media și social media, abundă bunele intenții, formulele generoase și gesturile de deschidere.
Dacă trecem însă dincolo de acest baraj de retorică și gesticulație, prin care interfața dintre societatea românească, statul român și diaspora este sufocată de ani buni, și analizăm mai atent și mai granular ceea ce se întâmplă în realitate, imaginea care se va contura va fi foarte diferită. Trebuie să ne uităm mai puțin la declarații și la evenimentele de imagine și mai mult la cine sunt personajele implicate, ce organizații reprezintă, ce rețele activează și, mai ales, care sunt rezultatele concrete ale activităților lor. Întrebarea esențială rămâne: cui prodest?
Însăși continuitatea acestui sistem de interfață — interpus și parazitar între societatea românească și diaspora, sub toate formele sale — ar trebui să ne dea de gândit. Reziliența și continuitatea sa, corelate cu incapacitatea de a produce rezultate semnificative, reale, în ciuda faptului că în fiecare an pare că pornim, în sfârșit, cu tam-tam pe “adevărata” cale a unei relații productive între diaspora și societatea-mamă, constituie unul dintre cele mai bune indicii în sprijinul ipotezei de mai sus.
În mod regulat sunt făcute gesturi spectaculoase privind relansarea, repatrierea, regândirea și dezvoltarea relației cu diaspora. Sunt organizate, în manieră pompieristică, evenimente menite să arate bine și să transmită impresia unei mobilizări decisive. După aceea, totul revine la planificarea, pentru anul următor, a evenimentului care va relansa, va repatria, va regândi și va redezvolta relația cu diaspora — și tot așa.
Atunci când lucrurile se repetă ciclic, fără rezultate proporționale cu amploarea declarațiilor și a pretinselor resurse mobilizate, ar trebui să ne punem câteva întrebări.
Mai sus am formulat deja o ipoteză cu privire la natura acestui mecanism: una diversionistă, artificială, controlată din umbră, defensivă și, în cele din urmă, profund neconstructivă. Este ipoteza potrivit căreia „sistemul” operează în România, în relația cu diaspora, nu pentru a construi o relație autentică de colaborare și convergență, ci pentru a o monitoriza, a o controla, a-i limita autonomia și, atunci când este necesar, a-i deturna inițiativele.
În calitate de cercetatori în domeniul științelor sociale și politologice, următoarea întrebare este, desigur, cum studiem, verificăm sau falsificăm o astfel de ipoteză de lucru.
sursa: FB
Lasă un comentariu