Istoria românilor în manualele școlare. Ce învață elevii de liceu în anul școlar 2026–2027?

Există o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem periodic, mai ales atunci când discutăm despre educație: ce imagine despre trecut, despre propria comunitate și despre lumea în care trăiesc își formează elevii după doisprezece ani de școală?
Manualul de istorie este doar unul dintre instrumentele profesorului, nu programa în întregime și nici un text care trebuie memorat de la prima până la ultima pagină. Totuși, selecția subiectelor, ordinea lor, spațiul acordat fiecăruia și felul în care sunt puse în relație diferitele istorii spun destul de multe despre intențiile educaționale ale autorilor și despre viziunea curriculară a statului.

Am revenit, așadar, asupra manualelor de istorie, de data aceasta raportându-mă la anul școlar 2026–2027.

Există însă o schimbare importantă față de situația analizată în materialul precedent: pentru clasa a IX-a au fost introduse manuale noi, elaborate după noua programă. Pentru clasele a X-a, a XI-a și a XII-a se folosesc în continuare manualele din generația veche, aprobate în principal în 2005, 2006 și 2007. Ministerul a confirmat că pregătește abia pentru anul școlar 2027–2028 procedura de achiziție a manualelor noi pentru clasa a X-a.
Prin urmare, avem în liceu o situație interesantă: o clasă de debutantă care intră într-o paradigmă curriculară nouă și trei clase care continuă să lucreze cu manuale concepute cu aproximativ două decenii în urmă. O mică expoziție de arheologie editorială, cu obiecte încă în uz.

O precizare metodologică: analiza de mai jos urmărește manualele și programele disponibile, structura capitolelor și spațiul acordat temelor. Acolo unde am putut verifica paginile efective, indic numărul și ponderea lor; unde nu există o bază suficientă pentru un calcul riguros, nu inventez procente. De asemenea, separ istoria românilor tratată ca subiect distinct de simpla apariție a unor referiri la teritoriul sau populațiile de pe actualul teritoriu al României.

1. O schimbare de perspectivă: liceul este în plină tranziție curriculară

Noua programă de istorie pentru clasa a IX-a stabilește o împărțire interesantă a materiei pe durata liceului:
– clasele a IX-a și a X-a: Istorie universală;
– clasele a XI-a și a XII-a: Istoria românilor.
Aceasta este arhitectura curriculară către care se îndreaptă sistemul. Nu trebuie însă confundată cu situația efectivă din anul școlar 2026–2027. În acest moment, numai clasa a IX-a a primit manuale noi. Clasele X–XII continuă să utilizeze manualele elaborate în generația curriculară anterioară. Ministerul a anunțat pregătirea achiziției manualelor noi pentru clasa a X-a abia pentru anul școlar 2027–2028.
Așadar, avem două realități care coexistă: o programă nouă, cu o concepție diferită asupra distribuției istoriei universale și naționale, și trei clase care funcționează încă după vechile programe și manuale.
În continuare, am folosit manuale concrete, reprezentative, nu amestecând paginile unor edituri diferite într-un procent artificial. Manualele alternative pot avea paginări foarte diferite, iar un capitol de zece pagini într-un manual nu înseamnă neapărat aceeași densitate de informație ca unul de zece pagini în altul.

2. Clasa a IX-a: istorie universală, de la începuturile civilizației până la modernitate

Pentru clasa a IX-a, noua ofertă editorială este construită în jurul programei de Istorie universală. Manualul Art Klett, de exemplu, a fost aprobat prin Ordinul nr. 5779 din 9 octombrie 2026 și este destinat trunchiului comun pentru profilurile real, tehnologic și vocațional.
Cuprinsul său are șase unități mari:

Calcul propriu pe baza paginilor indicate în cuprinsul manualului Art Klett. Sunt luate în calcul aproximativ 77 de pagini de conținut didactic, fără evaluarea finală separată.
Distribuția este destul de echilibrată în ceea ce privește marile epoci și civilizații. Preistoria și Orientul antic ocupă aproximativ 16%, lumea greco-romană aproximativ 21%, iar Evul Mediu, luat în ansamblu, aproximativ 34%. Tranziția către modernitate mai primește aproape o cincime din spațiul didactic.
Se observă o selecție destul de clară: elevul este introdus în istorie prin instrumentele disciplinei, apoi parcurge principalele civilizații ale lumii vechi, formarea Europei medievale și transformările care pregătesc modernitatea.

Dar unde apare istoria românilor?
Aici trebuie făcută o distincție. Manualul nu are o unitate dedicată istoriei românilor și nici un capitol separat despre formarea poporului român, despre Dacia sau despre apariția statelor medievale românești.
Există însă câteva referințe importante, integrate în istoria universală. În capitolul despre Roma, elevii află că, în timpul lui Traian, după războaiele din 101–102 și 105–106, Dacia a devenit provincie romană. Este prezentat și procesul romanizării, inclusiv rolul său în formarea popoarelor și limbilor neolatine. În lecția despre Bizanț, manualul amintește influența acestuia asupra spațiului românesc prin creștinismul ortodox, cultura scrisă, arhitectura religioasă și modelul politic al domniei.
Prin urmare, nu putem spune că spațiul românesc este complet absent. Putem spune însă că este prezent ca exemplu sau consecință a unor procese istorice mai largi, nu ca obiect de studiu autonom.
Ponderea istoriei românilor: aproape zero ca istorie națională tratată distinct; câteva referințe integrate în capitolele despre Roma și Bizanț. Această precizare contează. A vorbi despre romanizare în cadrul Imperiului Roman nu este același lucru cu a studia formarea poporului român. La fel, a menționa influența Bizanțului nu ține locul unui studiu despre statele medievale românești.
Mai există o particularitate a noii programe: aproximativ 25% din timpul didactic este lăsat la dispoziția profesorului pentru aprofundare, activități suplimentare și adaptarea demersului didactic. Această flexibilitate poate permite introducerea unor teme de istorie locală și națională, dar nu garantează că ele vor fi abordate în toate școlile în aceeași măsură.
De altfel, oferta manualelor diferă ca dimensiune: manualul Paralela 45 are 88 de pagini, în timp ce varianta CD PRESS pentru trunchi comun și curriculum de specialitate pentru științe sociale ajunge la 148 de pagini. Nu este, așadar, corect să comparăm mecanic numărul total de pagini fără să ținem cont de profil și de structura fiecărui volum.

3. Clasa a X-a: lumea modernă și contemporană, cu România în rol secundar, dar nu nesemnificativ

Clasa a X-a continuă să utilizeze manuale din generația 2005–2008. Un exemplu este manualul coordonat de Alexandru Barnea, Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Mihai Stamatescu și Bogdan Teodorescu, realizat după programa aprobată în 2005. O altă variantă reprezentativă este manualul semnat de Mihaela Selevet, Ecaterina Stănescu și Marilena Bercea, publicat de Corint în 2005, cu 152 de pagini.
În linii mari, materia parcurge perioada modernă și contemporană.

Structura istorică
Prima parte: secolele XVII–XIX. Sunt studiate: Revoluția glorioasă și transformările Angliei; Iluminismul și absolutismul luminat; constituirea Statelor Unite; Revoluția franceză și Franța napoleoniană; Congresul de la Viena; Revoluția industrială; revoluțiile de la 1848; formarea statelor naționale și multinaționale.
A doua parte: secolele XX–XXI. Aici intră: lumea la cumpăna secolelor XIX–XX; Primul Război Mondial; ordinea internațională de după război; societatea și regimurile politice interbelice; al Doilea Război Mondial; Holocaustul; lumea postbelică și Războiul Rece; prăbușirea comunismului; globalizarea, terorismul și societatea contemporană. Este, în esență, o istorie a modernității europene și mondiale, cu numeroase inserții despre România.
Cât spațiu primește istoria românilor? Pentru a avea o imagine mai precisă, am luat ca exemplu manualul Selevet–Stănescu–Bercea, în care unele lecții românești sunt delimitate clar în cuprins.

Manualul are aproximativ 132 de pagini de conținut didactic, între paginile 5 și 136. Prin urmare, temele delimitate explicit ca lecții despre România reprezintă aproximativ 21% din conținutul didactic. Raportat la întregul volum de 152 de pagini, ponderea este de aproximativ 18%. Este un procent mai important decât ar sugera ideea unei Românii complet absente din manual. Dar este și un procent care trebuie interpretat în context: restul de aproape 80% este distribuit între istoria politică, economică și socială a marilor state, istoria Europei, a Statelor Unite, a Asiei și Africii și marile conflicte ale secolului XX. În plus, unele teme românești sunt incluse în capitole generale. De exemplu, manualul coordonat de Alexandru Barnea tratează 1848 în cadrul unui capitol despre revoluțiile europene, iar evoluțiile statelor naționale și multinaționale sunt puse în relație cu situația României, Germaniei și Austro-Ungariei. România și integrarea euroatlantică apare, în schimb, ca lecție distinctă.

Ce imagine despre România rezultă?
Elevul întâlnește România mai ales în momentele de sincronizare cu evoluțiile europene: criza orientală; revoluțiile naționale; constituirea statului modern; războaiele mondiale; Marea Unire; perioada interbelică; integrarea euroatlantică.
Este o istorie a României plasată în context internațional, ceea ce are o logică didactică evidentă. Nu putem înțelege modernizarea statului român fără să discutăm despre Europa secolelor XVIII–XIX, după cum nu putem înțelege participarea la cele două războaie mondiale fără contextul diplomatic și militar al epocii.
Totuși, unele epoci și procese interne sunt tratate foarte condensat. În special, istoria instituțiilor, evoluția societății și transformările politice românești sunt obligate să încapă într-un spațiu relativ redus.

4. Clasa a XI-a: istoria contemporană, România în toate capitolele, dar într-o structură tematică

La clasa a XI-a, situația este diferită. Manualele aprobate în 2006 sunt în continuare utilizate. Oferta cuprinde mai multe variante, între care manualele editurilor Corvin, Economică Preuniversitară, Gimnasium, Humanitas Educațional, Niculescu ABC, Sigma și Corint. Manualul Corint coordonat de Alexandru Barnea are 128 de pagini.
Materiile sunt structurate în cinci mari domenii: Popoare și spații istorice; Oamenii, societatea și lumea ideilor; Statul și politica; Relațiile internaționale; Religia și viața religioasă.
Nu este o istorie cronologică propriu-zisă, ci o analiză tematică a secolului XX și a lumii contemporane.

Cum se distribuie conținuturile?
Reperele metodologice ale Ministerului oferă un model de planificare pentru o oră pe săptămână, cu următoarea repartizare:

Observăm ceva important: toate cele cinci domenii de conținut includ teme referitoare la România. Nu este, prin urmare, o materie în care istoria românilor apare doar accidental. Dar nici nu este o istorie națională propriu-zisă. Este o istorie contemporană, în care România este analizată în raport cu evoluția Europei și a lumii.
În domeniul politic, de exemplu, elevii studiază tranziția de la statul totalitar la statul de drept, dar și formele de organizare statală și regimurile politice în general. În relațiile internaționale, România este raportată la conflictele regionale și la alianțele secolului XX. În economie și societate, sunt introduse teme privind migrația, diaspora, economia rurală și urbană și contribuțiile românești la dezvoltarea tehnico-științifică.
Trebuie să observăm însă o limită a calculelor: planificarea ministerială alocă ore întregilor domenii, nu fiecărei lecții în parte. Nu putem spune, de pildă, că din cele șase ore pentru domeniul „Statul și politica” două sunt sigur dedicate României. Prin urmare, nu există o bază serioasă pentru a calcula aici un procent exact al istoriei românilor.
Dar distribuția este clară: istoria națională este prezentă în fiecare secțiune, însă este integrată într-o perspectivă tematică și internațională.

O noutate importantă: Istoria evreilor. Holocaustul
La această clasă trebuie adăugată o disciplină distinctă, obligatorie: Istoria evreilor. Holocaustul. Programa a fost introdusă în curriculum începând cu anul școlar 2023–2024 și este prevăzută, pentru liceul de zi, la clasa a XI-a, cu o oră pe săptămână.
Conținuturile nu se limitează la Holocaustul european. Ele includ o analiză consistentă a istoriei evreilor din România și a responsabilităților instituțiilor și autorităților române în timpul Holocaustului.
Sunt abordate: antisemitismul în politica și cultura românească; comunitățile evreiești din România interbelică; legislația antisemită; pogromurile de la Dorohoi, Galați, București și Iași; regimul Ion Antonescu și persecuția evreilor; deportările în Transnistria; deportarea și exterminarea romilor; evreii din nordul Transilvaniei sub autoritatea statului ungar; solidaritatea și acțiunile de salvare; responsabilitatea și judecarea celor implicați în crimele Holocaustului.
Așadar, această disciplină nu poate fi caracterizată drept o simplă adăugare a unei istorii străine la programa românească. Dimpotrivă, o bună parte din conținut privește direct istoria statului și a societății românești, inclusiv responsabilitățile lor într-unul dintre cele mai grave episoade ale istoriei contemporane.
Există și o disciplină modulară opțională, intitulată „Istoria, robia și deportarea romilor”, inclusă în oferta națională de discipline opționale. Nu este însă obligatorie pentru toți elevii. Legislație

5. Clasa a XII-a: istoria românilor revine în prim-plan

La clasa a XII-a, manualele sunt cele aprobate în 2007. Lista disponibilă indică patru variante principale: Felicia Adăscăliței și Liviu Lazăr, Editura Corvin; Magda Stan și Cristian Vornicu, Editura ABC Niculescu; Zoe Petre, coordonator, Editura Corint; Alexandru Barnea, Vasile Aurel Manea, Eugen Palade și Bogdan Teodorescu, Editura Corint. Manualul Barnea–Manea–Palade–Teodorescu are 128 de pagini, iar cel coordonat de Zoe Petre are 160 de pagini.
Structura este tematică, în cinci domenii mari: Popoare și spații istorice; Oamenii, societatea și lumea ideilor; Statul și politica; Relațiile internaționale; Religia și viața religioasă.
De data aceasta, conținuturile se concentrează mult mai consistent asupra istoriei românilor.

Ce se studiază?
Popoare și spații istorice: Romanitatea românilor în viziunea istoricilor; călători români și străini; spațiul românesc în contextul civilizației europene; identități și spații istorice.
Oamenii, societatea și lumea ideilor: secolul XX între democrație și totalitarism; ideologii și practici politice în România și Europa; constituțiile României; societatea și transformările sale.
Statul și politica: autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc, secolele IX–XVIII; statul român modern și realizarea României Mari; România postbelică; stalinism, național-comunism și disidență anticomunistă; construcția democrației postdecembriste.
Relațiile internaționale: spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității; România și concertul european; România în perioada Războiului Rece.
Religia și viața religioasă: evoluția vieții religioase; instituții și tradiții; raporturile dintre religie, societate și stat.

Cât spațiu primește istoria românilor?
Pentru a avea și aici un reper cantitativ, am luat ca exemplu manualul Barnea–Manea–Palade–Teodorescu, aprobat în 2007, cu 128 de pagini.
Pe baza paginilor indicate pentru temele din programă, se poate identifica următoarea distribuție:

Se adaugă paginile 40–47, dedicate secolului XX între democrație și totalitarism, cu ideologii și practici politice în România și Europa. Aceste opt pagini au un caracter mixt, româno-european. Rezultatul este destul de clar: 40%. Conținuturi explicit românești: 51 din 128 de pagini – 46%. Cu temele româno-europene incluse: 59 din 128 de pagini.
Acesta este un calcul conservator, bazat pe temele pentru care pot fi identificate pagini distincte. Nu include toate referințele românești din temele mixte și nici toate componentele de istorie socială sau religioasă. Rezultă că, în acest manual, aproape jumătate din volum este dedicată unor teme legate direct de istoria României. Este o diferență considerabilă față de clasa a IX-a și chiar față de clasa a X-a.
Mai mult, istoria românilor nu se reduce aici la voievozi, bătălii și tratate. Apar constituțiile, instituțiile, evoluția statului, partidele politice, regimurile autoritare și totalitare, societatea postbelică și tranziția democratică. Din punctul de vedere al ponderii istoriei naționale, clasa a XII-a este, fără îndoială, cea mai consistentă dintre cele patru clase analizate.

O altă noutate: Istoria comunismului din România
Începând cu anul școlar 2025–2026, la clasa a XII-a a devenit obligatorie disciplina distinctă Istoria comunismului din România, cu o oră pe săptămână. Programa este organizată în 13 domenii, cu o structură cronologică și tematică.
Este o completare importantă. În loc ca perioada comunistă să fie tratată doar ca un capitol relativ scurt în manualul general, ea primește acum un spațiu autonom, cu o programă proprie. Și aici se observă o schimbare de abordare: nu este vorba doar despre succesiunea liderilor politici și a evenimentelor, ci și despre instituții, mecanisme de represiune, economie, viață cotidiană și memoria colectivă.

6. Ce tendințe se desprind din această analiză?

După parcurgerea manualelor și a programelor, se pot identifica câteva direcții destul de clare.
A. Istoria românilor este concentrată progresiv spre finalul liceului
În actuala tranziție curriculară, clasa a IX-a începe cu istoria universală, iar clasa a X-a veche continuă cu istoria modernă și contemporană a lumii, în care România este integrată ca studiu de caz sau exemplu.
Clasa a XI-a aduce istoria contemporană, cu numeroase teme românești, dar într-un cadru comparativ și tematic.
Clasa a XII-a concentrează istoria românilor propriu-zisă.
Această repartizare nu este o întâmplare. Ea este chiar principiul noii programe, care rezervă primii doi ani istoriei universale și ultimii doi ani istoriei românilor.
Problema este că, în anul școlar curent, această arhitectură nu funcționează încă integral. Elevii din clasele X–XII urmează vechile programe.
B. Se trece de la cronologie la teme și probleme istorice
Manualele de clasa a IX-a păstrează o evoluție cronologică destul de clară: Preistorie, Orientul antic, Grecia și Roma, Evul Mediu, începuturile modernității.
În schimb, la clasele XI–XII, structura tematică devine dominantă.
Statul și politica, economia și societatea, relațiile internaționale, religia, drepturile cetățenești, democrația și totalitarismul devin criterii de organizare a materiei. Este o schimbare de accent, nu neapărat un lucru rău în sine. Analiza tematică îi poate ajuta pe elevi să compare epoci diferite și să înțeleagă fenomenele istorice în profunzime. Dar există și un risc: dacă legătura cronologică nu este păstrată suficient de clar, elevul poate ajunge să cunoască multe probleme istorice, fără să aibă o imagine coerentă asupra succesiunii și cauzalității proceselor istorice. Cu alte cuvinte, să știe despre totalitarism, globalizare, migrație și democrație, dar să nu poată explica suficient de bine cum s-a ajuns de la o epocă la alta.
C. Istoria națională este prezentă în două registre diferite
În clasele IX–X, România este plasată în contextul civilizațiilor și al istoriei universale.
În clasele XI–XII, România devine subiect central, dar este analizată prin teme precum instituțiile, regimurile politice, relațiile internaționale și evoluția societății.
Această structură are avantajul de a evita izolarea istoriei românilor de contextul european și mondial. Există însă o dificultate: elevul trebuie să aștepte până în ultima parte a liceului pentru a întâlni o sinteză mai amplă și coerentă a istoriei naționale.
Într-o formulă simplificată: întâi înveți despre civilizațiile lumii, apoi despre România ca parte a lumii, iar la final studiezi România ca subiect istoric distinct.
D. Se accentuează istoria instituțiilor, societății și ideologiilor
Manualele nu mai sunt construite exclusiv în jurul marilor conducători și al evenimentelor militare.
În programele actuale apar tot mai des: evoluția instituțiilor; constituțiile și drepturile cetățenești; minoritățile și diversitatea; relația dintre stat și societate; regimurile politice; migrația și diaspora; economia și viața cotidiană; memoria istorică.
Este o extindere legitimă a câmpului de studiu. Istoria nu înseamnă doar războaie și tratate. O societate trebuie înțeleasă și prin instituțiile sale, prin economia ei, prin transformările sociale și prin felul în care indivizii au trăit în diferite epoci. Totuși, problema echilibrului rămâne. O istorie a instituțiilor nu poate înlocui în întregime o istorie a formării statului și a comunității naționale, după cum nici istoria diplomatică nu poate explica singură evoluția societății.
E. Holocaustul și comunismul primesc un statut curricular distinct
Introducerea celor două discipline obligatorii arată că anumite perioade istorice sunt considerate suficient de importante pentru a primi programe și manuale proprii. Este o schimbare semnificativă față de situația în care acestea erau tratate doar ca teme sau capitole în manualul general de istorie. Mai ales în cazul istoriei comunismului, se remarcă extinderea analizei dincolo de succesiunea evenimentelor politice, către represiune, deportări, economie, educație, cultură și viața cotidiană.
În cazul Holocaustului, programa acordă atenție atât istoriei evreilor din România, cât și responsabilităților autorităților române, persecuției romilor și situației comunităților din regiunile aflate sub administrații diferite. Aceste teme fac parte din istoria României și trebuie înțelese în contextul lor european.

7. Concluzii: câtă istorie a românilor mai învață, de fapt, elevii?

Dacă reducem analiza la câteva repere numerice, imaginea este următoarea:

La acestea trebuie adăugate cele două discipline obligatorii: Istoria evreilor. Holocaustul, la clasa a XI-a; Istoria comunismului din România, la clasa a XII-a. Prima introduce o analiză consistentă a istoriei comunităților evreiești din România și a Holocaustului pe teritoriul administrat de statul român. A doua oferă o analiză amplă a regimului comunist românesc, inclusiv a represiunii și a transformărilor sociale.
Așadar, concluzia nu este că istoria românilor a dispărut din manualele liceale. Situația este mai complexă. În clasa a IX-a, ea nu mai constituie o temă autonomă, ci apare ca parte a unor procese istorice universale. În clasa a X-a, România este prezentă în momentele esențiale ale modernizării și ale secolului XX, dar într-o proporție minoritară. În clasa a XI-a, istoria națională este prezentă în toate domeniile de studiu, însă filtrată printr-o abordare tematică și internațională. În clasa a XII-a, devine centrul materiei, cu o pondere considerabilă în manuale.
Din punct de vedere curricular, tendința este destul de clară: istoria națională este amânată spre ultimii ani de liceu, în timp ce primii ani sunt dedicați istoriei universale și europene. Aceasta poate fi o opțiune didactică legitimă. Poate chiar una utilă, cu condiția ca elevul să ajungă la finalul liceului să dețină o imagine coerentă atât asupra istoriei lumii, cât și asupra propriei istorii.
Dar aici apare întrebarea esențială: dacă istoria românilor este concentrată în ultimii doi ani, în ce măsură timpul efectiv alocat, numărul de ore și densitatea conținuturilor permit o aprofundare reală? Pentru că a pune o istorie națională de aproape două milenii într-un spațiu didactic limitat nu este o simplă problemă de organizare a manualului. Este o problemă de selecție, de prioritizare și de viziune asupra educației istorice.
Iar un elev care termină liceul ar trebui să poată răspunde la două întrebări la fel de bine: cum s-a format lumea în care trăiește și cum s-a format comunitatea istorică din care face parte? Nu sunt întrebări concurente. Ar fi păcat să ajungem să le tratăm astfel.

Zlati Radu