
După expirarea tratatului New START, la 5 februarie 2026, Statele Unite și Rusia au rămas fără ultimul mare acord bilateral care limita juridic arsenalele lor nucleare strategice desfășurate. Inspecțiile și schimburile de date fuseseră deja suspendate din 2023, astfel încât mecanismele de verificare erau afectate înaintea expirării formale.
Într-o analiză publicată în mai, Institutul Internațional pentru Studii Strategice observa că niciuna dintre cele două puteri nu depășise atunci principalele limite cantitative ale tratatului, deși obligațiile juridice încetaseră. Moscova susținea menținerea voluntară a limitelor atât timp cât Washingtonul proceda la fel, iar Trump cerea un acord nou care să includă și China. Constatarea IISS descrie momentul evaluării; ea nu oferă o verificare permanentă a situației din noiembrie, în absența mecanismelor anterioare.
Beijingul a respins însă explicit ideea participării, în condițiile actuale, la negocieri trilaterale de dezarmare nucleară. În documentul oficial prezentat în aprilie 2026 în cadrul procesului de revizuire a Tratatului de neproliferare, China a argumentat că arsenalul său este mult mai mic decât cele american și rusesc și că o asemenea negociere nu ar fi echitabilă sau realistă înaintea unor reduceri substanțiale ale arsenalelor celor două mari puteri nucleare.
Estimările independente ale Federation of American Scientists indică pentru 2026 un stoc militar de aproximativ 4.400 de focoase nucleare pentru Rusia, 3.700 pentru Statele Unite și 620 pentru China. Inventarele totale americane și rusești sunt mai mari, deoarece includ și focoase retrase care așteaptă dezmembrarea. Diferența dintre dimensiunile arsenalelor explică o parte importantă a obiecției chineze, chiar dacă dezvoltarea capacităților nucleare ale Beijingului constituie o preocupare strategică pentru Washington.
Înaintea oricărui calcul, categoriile trebuie separate. Stocul militar cuprinde alte categorii decât inventarul total, în care intră și focoase retrase; limitele fostului New START priveau arme strategice desfășurate și vectori definiți juridic. Un plafon egal aplicat unor arsenale de dimensiuni și structuri diferite ar putea produce efecte foarte inegale. Tocmai de aceea problema nu se rezolvă aruncând pe masă totalul focoaselor și cerând tuturor să taie același procent.
Din perspectiva americană, includerea Chinei ar extinde controlul armamentelor asupra unui competitor nuclear aflat în dezvoltare. Din perspectiva Beijingului, acceptarea unor limite comune înaintea reducerii arsenalelor american și rusesc ar putea consolida un dezechilibru strategic pe care China dorește să-l diminueze. Rusia are interesul unui mecanism de predictibilitate nucleară cu Washingtonul, dar nu poate determina singură Beijingul să accepte formula americană.
Poziția Chinei nu exclude orice negociere privind reducerea riscurilor nucleare. Beijingul susține mecanisme de comunicare strategică, angajamente de neutilizare primul a armelor nucleare și alte măsuri de prevenire a escaladării, chiar dacă respinge negocierile trilaterale de dezarmare în condițiile actuale.
Un dialog în trei ar putea avea o utilitate pe care două negocieri bilaterale nu o oferă integral. O măsură americană de înarmare gândită pentru descurajarea Chinei modifică și calculele Rusiei; o reacție rusească poate influența planificarea strategică a Beijingului. Contactele comune ar putea clarifica asemenea interacțiuni și reduce riscul unor escaladări produse de interpretări succesive. Negocierea unor plafoane nucleare rămâne blocată de poziția Chinei, dar comunicarea privind riscurile poate fi discutată separat.
În paralel, competiția dintre Washington și Beijing continuă în domeniul tehnologiilor strategice. Statele Unite limitează accesul Chinei la anumite semiconductoare avansate și capacități de calcul, în vreme ce Beijingul controlează o parte foarte importantă a procesării materiilor prime necesare industriilor electronice, energetice și militare.
Pe 9 noiembrie, Ministerul chinez al Comerțului a anunțat prelungirea suspendării unor controale la export până la 10 ianuarie 2027. Măsura nu elimină definitiv restricțiile și nici nu afectează toate controalele chineze existente. Beijingul a păstrat suspendarea temporară a unui pachet de măsuri introdus anterior, menținând astfel posibilitatea de a reveni asupra lor.
Pe 9 noiembrie, Bureau of Industry and Security a prelungit, la rândul său, până la 10 ianuarie 2027 suspendarea extinderii anumitor controale către firme afiliate entităților de pe listele americane. Decizia chineză publicată în aceeași zi menține suspendarea unor controale ale Beijingului pentru același interval. Cele două guverne nu au abrogat restricțiile; au stabilit un termen comun până la care o parte dintre ele nu se aplică. Industriile pot continua anumite operațiuni, dar autoritățile păstrează posibilitatea de a lăsa restricțiile să reintre în vigoare sau de a negocia o nouă prelungire.
Pe 10 ianuarie, accesul la unele componente și materiale ar putea redeveni subiect de negociere. Pentru guverne, suspendările temporare sunt instrumente de presiune care pot fi reactivate; pentru companii, reprezintă două luni de predictibilitate într-un lanț de aprovizionare ce nu poate fi reorganizat peste noapte. Comparația cu acordul pentru motorina rusească este instructivă: în ambele situații Washingtonul preferă derogări cu termen și condiții, nu renunțarea definitivă la pârghiile pe care le deține.
Americanii încearcă să limiteze accesul Chinei la anumite tehnologii avansate, dar negociază aprovizionarea cu resurse procesate de chinezi. Beijingul cere reducerea barierelor tehnologice, dar menține sub control exporturile de materiale strategice. În locul unei împăcări comerciale avem o administrare temporară a dependențelor, cu termene care obligă cele două capitale să revină la negociere. Acest mecanism are o valoare politică mai mare decât formulările amabile din comunicatele prezidențiale.
În privința Taiwanului, diferențele sunt și mai greu de depășit. Beijingul continuă să considere insula o problemă fundamentală de suveranitate și solicită Washingtonului să se opună independenței acesteia. Statele Unite nu au anunțat acceptarea unei modificări a politicii lor privind Taiwanul și își continuă cooperarea militară cu Japonia, Australia și Filipine. Pentagonul urmărește consolidarea capacităților de descurajare din Pacificul de Vest, iar relația economică stabilizată cu Beijingul nu echivalează cu renunțarea la competiția militară.
Din perspectiva Chinei, o trilaterală are însă și costuri diplomatice. Beijingul găzduiește APEC, un forum consacrat cooperării economice, și încearcă să obțină o declarație comună privind comerțul, conectivitatea, economia digitală și inteligența artificială. O reuniune Trump–Putin–Xi concentrată asupra dezarmării nucleare sau securității europene ar putea muta atenția de la obiectivele economice ale summitului către probleme asupra cărora Beijingul nu dorește să-și asume noi obligații.
Confirmarea chineză din 16 noiembrie a închis disputa privind existența reuniunii. Beijingul a anunțat data, locul și participanții, însă nu și acceptarea propunerii americane de dezarmare ori înscrierea revendicărilor rusești pe o agendă comună. Până și după confirmare, diferența dintre cele trei poziții rămâne vizibilă. Gazda a acceptat întâlnirea, nu și angajamentele pe care celelalte două capitale și-ar dori să le obțină.








Lasă un răspuns