Eugenio Montale — Poeme

Floarea care repetă

Floarea care repetă
pe buza văgăunii
nu mă uita pe mine,
n-are culori mai vesele, mai clare
ca spațiu – ntins între mine și tine.

Un scârțâit ne rupe, ne desparte,
albastrul îndârjit nu mai apare.
În zăduful aproape vizibil mă duce mai departe
la capătul întunecat, opus, acest funicular.

Faleză

Un suflu crește, bezna e-n fâșii,
iar umbra ce o lași peste fragila
palisandă se încrețește. Prea târziu

de vrei să fii tu însăți! Din palmier
un șoarec cade, focu-i la fitil,
pe-ale privirii tale gene lungi.

Traducere Marian Papahagi

După ploaie

Pe nisipul umed apar ideograme
ca gheara de găină. Mă uit în spate
dar nu văd adăposturi sau coteţe de păsări.
Poate-a trecut o raţă obosită, sau poate şchioapă.
N-aş şti să descifrez acel limbaj
chiar dac-aş fi chinez. Ar fi de-ajuns un suflu
de vânt ca să-l şteargă. Nu e adevărat
că Natura e mută. Vorbeşte la întâmplare
şi singura speranţă e să nu se ocupe
prea mult de noi.

Etichete:, , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.