NATO 3.0, Abu Dhabi și negocierea securității europene

Ilustrație editorială: Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin la o masă cu steagurile SUA, Chinei și Rusiei, o hartă a lumii și plăcuța „Shenzhen, 19 noiembrie”, pe fundalul orașului noaptea.

Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite, publicată în decembrie 2025, stabilește drept obiective restabilirea stabilității strategice cu Rusia, reducerea riscurilor unei confruntări între Moscova și statele europene și preluarea responsabilității principale pentru apărare de către europeni. Documentul vorbește inclusiv despre necesitatea prevenirii extinderii perpetue a NATO, formulare care merită citită în contextul negocierilor actuale, fără să fie confundată cu acceptarea revendicărilor rusești privind configurația militară a Alianței.

Strategia Națională de Apărare din ianuarie 2026 plasează apărarea teritoriului american și descurajarea Chinei în Pacificul de Vest printre prioritățile fundamentale ale Pentagonului. Rusia continuă să fie considerată o amenințare pentru securitatea europeană, dar una pe care Washingtonul o apreciază drept gestionabilă în condițiile unei contribuții militare europene mai mari.

În februarie, Elbridge Colby a prezentat conceptul NATO 3.0, prin care administrația americană urmărește transferarea responsabilității principale pentru apărarea convențională a continentului către aliații europeni, fără abandonarea rolurilor strategice esențiale ale Statelor Unite. Colby a explicat că reorganizarea militară trebuie însoțită de dialog diplomatic și mecanisme de control al armamentelor, după modelul abordării occidentale din perioada Războiului Rece, când consolidarea militară și negocierea strategică erau urmărite simultan.

Unul dintre formatele prin care Pentagonul pregătește această redistribuire a responsabilităților este Grupul Bergen, cercul restrâns de consultări inițiat de Colby cu o parte dintre aliații europeni, din care România nu face parte.

La 18 iunie, Pete Hegseth a anunțat, în discursul oficial de la Bruxelles, o evaluare de până la șase luni a prezenței și bazelor americane din Europa. Nu urma să fie numărat doar personalul militar. Pentagonul avea să examineze dispunerea forțelor, condițiile de utilizare a bazelor, drepturile de survol și contribuțiile aliaților. Washingtonul își pregătea astfel un instrument de negociere cu fiecare guvern european: accesul la infrastructură și disponibilitatea de a sprijini operațiuni americane urmau să cântărească în deciziile privind viitoarea prezență militară.

Hegseth a precizat că Washingtonul readusese deja efectivele din Europa către nivelurile anterioare anului 2022, prin retragerea unei brigăzi de luptă și reducerea suplimentară a câtorva mii de militari. A avertizat că aliații vor fi evaluați și în funcție de disponibilitatea de a permite folosirea bazelor lor pentru operațiunile americane. Refuzul unor state de a pune la dispoziția Washingtonului infrastructura militară în timpul războiului cu Iranul a devenit astfel un criteriu relevant pentru reorganizarea prezenței americane.

Baza militară a unui aliat nu devine brusc un avantaj pentru Washington în 2026; americanii au folosit de mult infrastructura europeană pentru operațiuni în alte regiuni. Noutatea este felul explicit în care administrația Trump condiționează distribuția forțelor de ceea ce primește în schimb. Un guvern poate invoca solidaritatea aliată, însă Pentagonul vrea acces, drepturi de survol și contribuții măsurabile. După refuzul unor state de a permite folosirea bazelor în războiul împotriva Iranului, Hegseth a anunțat că aceste diferențe vor conta.

Evaluarea anunțată în iunie trebuie finalizată până la mijlocul lunii decembrie, ceea ce înseamnă că reuniunea de la Shenzhen se desfășoară în timpul ultimei etape a unui proces american de reconsiderare a dispozitivului militar european. Informațiile potrivit cărora recomandările ar urma să fie prezentate lui Trump la începutul lui decembrie provin din surse neoficiale, dar termenul de șase luni a fost anunțat public de Hegseth și nu depinde de aceste relatări.

La 4 noiembrie, Colby s-a întâlnit la București cu ministrul român al Apărării, Ștefan-Radu Oprea. Comunicatul Ministerului Apărării Naționale confirmă că discuțiile au vizat accelerarea implementării NATO 3.0, consolidarea securității la Marea Neagră și redistribuirea responsabilităților militare. România și-a reafirmat interesul pentru menținerea prezenței americane, în timp ce Washingtonul își stabilește noua configurație regională.

Pentru Moscova, această schimbare a priorităților americane deschide o posibilitate diplomatică pe care Kremlinul o urmărește de mai mulți ani. În decembrie 2021, Rusia a prezentat Statelor Unite și NATO proiecte de acord privind neextinderea Alianței, limitarea desfășurării unor sisteme militare în apropierea frontierelor rusești și modificarea unor elemente ale arhitecturii europene de securitate. Cererile nu au fost acceptate atunci, iar invazia rusă din februarie 2022 a transformat radical relațiile dintre Moscova și capitalele occidentale.

La 10 noiembrie, Serghei Lavrov a afirmat că discuțiile privind garanțiile de securitate și viitoarea organizare regională aveau loc într-un format propus de americani și acceptat de Moscova. Kremlinul încearcă astfel să prezinte negocierea drept un proces comun asupra securității continentului. Afirmația descrie poziția diplomației ruse; acceptarea discutării unei teme nu echivalează cu acceptarea soluției cerute de Moscova.

În 10–11 noiembrie, la Abu Dhabi, delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei au discutat inclusiv despre viitoarea arhitectură europeană de securitate. Reprezentanții europeni au avut consultări separate cu americanii și ucrainenii înaintea negocierilor principale, dar nu au participat ca delegații politice la masa discuțiilor cu Rusia. Diferența este confirmată chiar de comunicatul Consiliului European din 10 noiembrie.

Chiar comunicatul publicat de Consiliul European confirmă extinderea discuției dincolo de încetarea războiului. Europenii, americanii și ucrainenii au discutat despre instituțiile și acordurile de securitate care ar trebui să funcționeze după conflict, afirmând că suveranitatea, integritatea teritorială și libertatea de decizie trebuie respectate și că NATO rămâne esențial pentru apărarea colectivă. Disputa reală începe abia după această recunoaștere a temei comune: ce configurație militară ar urma să rezulte, cine își asumă obligațiile și ce instrumente ar garanta respectarea lor?

Generalul Alexus Grynkewich a participat la sesiunea de deschidere în calitate de reprezentant american. El conduce forțele SUA din Europa și ocupă, simultan, funcția de comandant suprem aliat în Europa, dar cele două calități nu sunt interschimbabile: o corecție publicată de Associated Press precizează rolul în care a participat. Experiența sa militară putea face discuția concretă, fără ca prezența lui să echivaleze cu un mandat al NATO de a negocia limite asupra forțelor aliate. Diferența este decisivă pentru orice tentativă de a prezenta negocierile ruso-americane drept acorduri acceptate automat de Alianță.

Canalele militare nu au fost deschise abia în noiembrie. La 5 februarie, Comandamentul European al SUA anunțase reluarea dialogului militar la nivel înalt cu Rusia, după contacte purtate tot la Abu Dhabi. Comunicarea fusese suspendată din 2021. Rostul unui asemenea canal nu este să garanteze împăcarea politică, ci să împiedice ca un incident militar, o interpretare greșită sau o reacție pripită să scape de sub control în timp ce guvernele continuă să se confrunte.

La încheierea negocierilor, Vladimir Medinski, conducătorul delegației ruse, a declarat că Moscova reluase propunerile din 2008 și 2021 și că părțile identificaseră puncte de convergență asupra unor subiecte, în vreme ce altele rămăseseră în dispută. Nu a dezvăluit conținutul convergențelor. Riabkov a explicat ulterior că această rundă fusese diferită de cele precedente tocmai prin discutarea concretă a viitoarei arhitecturi de securitate, pe baza unor propuneri pe care partea rusă le considera ferme și imperative.

La 12 noiembrie, după întâlnirea lui Putin cu Steve Witkoff și Jared Kushner la Kremlin, consilierul prezidențial Iuri Ușakov a reluat explicit revendicările privind neextinderea NATO, absența unor sisteme militare considerate amenințătoare în apropierea Rusiei și revenirea la anumite elemente ale configurației militare existente la semnarea Actului fondator NATO–Rusia din 1997.

Ușakov a susținut că abordarea securității Rusiei și Ucrainei în cadrul unei viitoare arhitecturi europene postconflict fusese propusă de americani și susținută din nou de Putin. Originea exactă a formulei nu poate fi stabilită numai din relatarea Kremlinului. Extinderea discuțiilor este însă confirmată și de documentul occidental de la Abu Dhabi: securitatea europeană de după război a intrat în agenda comună, însoțită de principii pe care europenii și ucrainenii cer să fie respectate.

Pe 15 noiembrie, Dmitri Peskov a declarat că reglementarea războiului din Ucraina și viitoarea arhitectură de securitate europeană constituie două componente inseparabile ale aceleiași probleme. Kremlinul încearcă astfel să transforme negocierea încetării conflictului într-un proces care să cuprindă raporturile dintre Rusia, Statele Unite și NATO.

Revendicările Moscovei au însă implicații care depășesc cu mult teritoriul ucrainean. Revenirea dispozitivului militar al NATO la configurația din 1997 ar afecta statele care au aderat ulterior la Alianță, inclusiv România, Polonia și țările baltice. În unele relatări despre un document rusesc distribuit la Abu Dhabi apar cereri și mai extinse, privind limitarea activităților militare aliate în Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală. Documentul respectiv nu este publicat oficial, nu este semnat și nu poate fi tratat ca propunere finală acceptată de toate părțile. Cererile privind neextinderea NATO și configurația din 1997 sunt însă confirmate prin declarațiile oficiale ale Kremlinului.

Washingtonul își reorganizează resursele după criterii americane, iar Moscova vrea să transforme anumite desfășurări militare în obiect al unor obligații de securitate. Este o deosebire de natură, nu de vocabular. Dacă Pentagonul retrage o unitate din Germania pentru a o trimite în Pacific, decizia îi aparține și poate fi revizuită. Dacă aceleași efective dispar în urma unui acord cu Rusia, reintroducerea lor ar putea necesita o nouă negociere sau ar provoca o dispută asupra încălcării obligațiilor. Moscova încearcă să obțină o limitare durabilă acolo unde Washingtonul urmărește libertatea de redistribuire.

Kremlinul ar putea revendica drept victorie diplomatică o reducere pe care americanii o planificaseră oricum. Casa Albă, la rândul ei, ar putea prezenta aceeași modificare drept dovadă a succesului NATO 3.0 și al concentrării resurselor asupra priorităților americane. Pentru statele de pe flancul estic, disputa asupra meritelor propagandistice contează infinit mai puțin decât conținutul juridic: cine se obligă, pe ce durată, care sunt mijloacele de verificare și în ce condiții se pot reface efectivele ori instala sistemele necesare apărării.

O limitare asupra numărului militarilor, tipului de armament sau utilizării unei baze nu produce aceleași efecte ca o simplă redislocare. Durata, reciprocitatea și posibilitatea retragerii dintr-un acord devin, pentru România și celelalte state de pe flanc, probleme de securitate concrete. Dacă Rusia ar obține limite juridice asupra unor capacități NATO în schimbul unei reorganizări americane deja planificate, diferența dintre cele două procese ar fi transformată într-un avantaj diplomatic pentru Moscova.

Pentru Statele Unite, o relație strategică mai previzibilă cu Rusia ar permite reducerea riscurilor unei confruntări majore în Europa și concentrarea unor resurse asupra competiției cu China. Moscova urmărește să obțină condiții de securitate mai favorabile și un dialog direct cu Washingtonul, fără să renunțe la parteneriatul economic și strategic cu Beijingul.

Contactele dintre serviciile de informații completează acest tablou. În august, directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova și s-a întâlnit cu Serghei Narîșkin, șeful Serviciului rus de Informații Externe. Întrevederea a fost confirmată de partea rusă, fără dezvăluirea conținutului. Au existat relatări potrivit cărora Ratcliffe ar fi transmis avertismente privind NATO, dar acestea nu au fost confirmate oficial. Nu avem temei să atribuim întâlnirii negocieri secrete asupra Shenzhen, însă ea arată că relația ruso-americană funcționează pe mai multe canale simultan, nu exclusiv prin întâlnirile diplomatice publice.

sursa

Etichete:, , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.