Motorina, sancțiunile și diferența dintre declarațiile politice și deciziile economice

Ilustrație editorială: Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin la o masă cu steagurile SUA, Chinei și Rusiei, o hartă a lumii și plăcuța „Shenzhen, 19 noiembrie”, pe fundalul orașului noaptea.

După convorbirea telefonică din 9 octombrie cu Putin, Trump a anunțat un acord privind comercializarea motorinei rusești și a vorbit despre livrări importante către piețele internaționale, inclusiv cea americană. În aceeași zi, Trezoreria SUA a emis Licența Generală OFAC nr. 135, care autorizează până la 7 aprilie 2027 tranzacții privind vânzarea, livrarea, descărcarea și importul motorinei de origine rusă. Textul permite inclusiv importul în Statele Unite, însă nu autorizează debitarea anumitor conturi ale Băncii Centrale ruse, Fondului Național de Bunăstare și Ministerului rus de Finanțe. Derogarea privește tranzacțiile interzise prin două regimuri determinate de sancțiuni; restul restricțiilor nu au dispărut.

Actul american este o modificare juridică reală a tratamentului motorinei rusești. Nu este însă un contract de vânzare și nici un certificat de livrare. Între semnătura directorului OFAC și combustibilul ajuns într-un rezervor se află cumpărătorii, contractele, băncile, transportatorii, asigurătorii și porturile. Cantitățile anunțate de Trump trebuie verificate în documente comerciale și vamale distincte, iar efectul asupra prețurilor trebuie măsurat separat de simpla autorizare a tranzacțiilor.

Acordul trebuie privit în contextul crizei mondiale a produselor petroliere rafinate. Războiul din Iran și perturbările transporturilor prin Orientul Mijlociu au afectat grav aprovizionarea, în vreme ce atacurile asupra rafinăriilor rusești au redus suplimentar cantitățile disponibile pentru export. Creșterea producției de petrol brut nu rezolvă automat un deficit de motorină dacă rafinăriile nu dispun de capacitatea necesară sau dacă transportul produselor rafinate rămâne perturbat.

La sfârșitul lui octombrie, prețul mediu al motorinei din Statele Unite ajunsese la peste șase dolari pe galon, afectând transportatorii, agricultorii și industriile mari consumatoare de combustibil. Într-o asemenea situație, administrația Trump avea motive economice interne să urmărească suplimentarea ofertei, chiar dacă aceasta presupunea tranzacții cu un produs rusesc aflat anterior sub restricții.

La 10 noiembrie, într-un articol semnat în Kommersant, Serghei Lavrov a susținut că înțelegerea privind motorina contribuise deja la reducerea prețurilor. Raportul Agenției Internaționale a Energiei din 13 noiembrie arată însă o situație mai complicată. Prețul motorinei europene scăzuse cu aproximativ 11% față de începutul lui octombrie, dar rămânea aproape de 180 de dolari pe baril, cu 77% peste nivelurile anterioare războiului cu Iranul. Agenția atribuie reducerea generală a tensiunilor de pe piața petrolului în principal revenirii exporturilor din Golf, în timp ce atacurile asupra infrastructurii rusești continuau să restrângă livrările internaționale de motorină.

Datele IEA arată că piața s-a mai relaxat, nu că motorina rusească autorizată de Trump ar fi produs singură ieftinirea revendicată de Lavrov. Raportul menționează, dimpotrivă, că atacurile asupra instalațiilor rusești continuau să sufoce exporturile de motorină ale Moscovei. Fără volumele efectiv tranzacționate, destinațiile lor și momentul livrării, efectul economic al acordului rămâne o afirmație politică de verificat. Derogarea juridică este certă; eficiența ei comercială nu poate fi stabilită din declarațiile celor doi președinți.

Mai există un obstacol important, chiar în Statele Unite. Pe 13 octombrie, doisprezece senatori republicani și democrați i-au cerut lui Trump să revoce acordul privind motorina rusească, considerând că acesta ar putea furniza Moscovei venituri suplimentare pentru continuarea războiului. Senatorii au invocat Legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului, promulgată în septembrie, și au cerut aplicarea presiunii economice inclusiv asupra statelor care susțin relațiile comerciale ale Rusiei, menționând explicit China.

Scrisoarea senatorilor are și o consecință foarte practică. O licență OFAC poate permite operațiunea, dar companiile trebuie să decidă dacă își asumă riscul unei schimbări ulterioare de politică, al contestării juridice sau al unor dificultăți de finanțare și asigurare. Acordul poate exista pe hârtie și fără fluxurile comerciale anunțate. Pentru Moscova, timpul de transformare a derogării în contracte și livrări contează aproape la fel de mult ca autorizația însăși.

La numai trei zile după scrisoarea senatorilor, Trump a semnat Ordinul executiv nr. 14436, pentru aplicarea legii Graham. Documentul prevede mecanisme de sancționare și majorări tarifare, dar folosește simultan autoritatea prezidențială de derogare pentru a nu aplica o parte importantă a noilor măsuri. Justificarea înscrisă în ordin este interesul național al Statelor Unite.

Ordinul păstrează sancțiunile anterioare și permite administrației să revină asupra derogărilor în condițiile stabilite de act. Trump nu a eliminat instrumentele de presiune; le-a ținut, în parte, în rezervă, în timp ce negociază. Senatorii îi cereau să le folosească împotriva Rusiei și a partenerilor ei, inclusiv China. Casa Albă a ales, pentru moment, să nu activeze integral noile măsuri. Un conflict de politică economică se desfășoară astfel chiar în interiorul puterii americane, nu doar între Washington și Moscova.

La 2 noiembrie, Wall Street Journal a relatat că emisarilor americani le fusese prezentată și posibilitatea reluării transportului gazelor rusești prin Ucraina către Europa, cu intermediere americană. Potrivit surselor publicației, ideea fusese discutată în contactele lui Witkoff și Kushner din septembrie. Proiectul ar redeschide un circuit energetic important, dar aplicarea sa depinde de condițiile comerciale, de acceptul participanților și de cadrul juridic european. Nu este publicat un acord definitiv.

Dacă proiectul ar fi pus în practică, gazul ar putea rămâne rusesc, Ucraina ar putea încasa venituri din tranzit, iar intermedierea comercială ar produce beneficii pentru participanții americani. Pentru cumpărătorii europeni, întrebarea ar fi prețul și condițiile de aprovizionare. Dar mecanismul juridic nu poate fi rezolvat prin schimbarea numelui de pe factură. Nu există un acord publicat și nici detalii suficiente pentru a presupune că o asemenea operațiune este deja posibilă.

Regulamentul UE privind eliminarea importurilor de gaz rusesc urmărește inclusiv prevenirea ocolirii interdicțiilor prin intermediari sau prin tranzit în alte state. Originea mărfii nu dispare când se schimbă intermediarul. Washingtonul și Moscova ar putea negocia o formulă comercială, dar accesul la piața UE nu poate fi garantat unilateral de niciuna dintre ele. Europa păstrează aici o putere juridică reală, care trebuie luată în calcul în orice proiect energetic postconflict.

Washingtonul îi ceruse lui Xi, în septembrie, să crească producția de produse petroliere rafinate. În noiembrie, IEA arată că noi cote chineze de export ar putea susține utilizarea mai intensă a rafinăriilor asiatice. China are capacitatea industrială de a influența aprovizionarea regională, dar nu rezultă din raport că ar fi compensat deja deficitul mondial.

În cazul Iranului, situația este mai complicată. Trump și Xi au convenit în septembrie că Teheranul nu trebuie să dezvolte arme nucleare și că navigația internațională nu trebuie supusă unor taxe impuse unilateral. Moscova a menținut contacte cu autoritățile iraniene și a transmis Washingtonului anumite poziții ale Teheranului, potrivit declarațiilor Kremlinului. Dar China și Rusia nu au aceeași politică față de Iran ca Statele Unite. Beijingul susține o reglementare diplomatică și se opune extinderii acțiunilor militare, în vreme ce Washingtonul a folosit forța și continuă să considere programul nuclear iranian o problemă majoră de securitate. Moscova are propriile interese strategice în relația cu Teheranul și nu poate fi presupusă dispusă să accepte toate condițiile americane.

O negociere între cei trei poate, cel mult, să apropie pozițiile lor și să stabilească stimulente ori presiuni asupra Teheranului. Angajamentele privind programul nuclear iranian și aplicarea lor cer participarea Iranului. Capacitatea Moscovei și Beijingului de a comunica cu autoritățile iraniene le poate face utile Washingtonului, fără să le permită să garanteze în numele acestora acceptarea unor condiții americane.

sursa: https://stirioneste.ro/trump-putin-si-xi-negocierile-care-schimba-lumea/:

Etichete:, , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.