Problema nu este, până la urmă, Siegfried Mureșan, cum zicea ieri Crin Antonescu.
Domnia sa nu poate fi făcut responsabil pentru faptul că, într-o frumoasă zi de septembrie, președintele României a găsit în buzunarul politic al țării exact omul care avea nevoie de o nominalizare pentru a demonstra că se poate construi un guvern înainte de a exista o majoritate care să-l voteze. Asta nu este vina lui Mureșan. Este, mai degrabă, o performanță a sistemului. Mureșan a acceptat. PNL l-a susținut. USR l-a susținut. UDMR l-a susținut. PNL și-a validat în unanimitate programul și lista miniștrilor. Apoi programul a ajuns în Parlament, unde matematica, această disciplină încăpățânată care nu citește comunicate de partid, a constatat că 170 sau 182 nu înseamnă 233. Și aici începe adevărata poveste.
PNL ne-a explicat, prin programul lui Mureșan, că reforma trebuie să înceapă cu statul. Este o idee splendidă. Aproape revoluționară. Numai că statul, spre deosebire de PNL, nu poate fi schimbat prin comunicat de presă.
În câteva zile am aflat că vom avea mai puțină risipă, mai puțină birocrație, servicii publice mai bune, reforme, competență, integritate, transparență, reducerea numărului de parlamentari, reforma pensiilor speciale, companii de stat administrate performant și, dacă Dumnezeu, Bruxelles-ul și deficitul vor permite, chiar și TVA de 19%.
Un program de 372 de măsuri.
România nu mai avea nevoie decât de Parlament. Problema este că Parlamentul avea alte idei.
PNL a validat programul în unanimitate. Asta trebuie remarcat. Unanimitatea este una dintre marile invenții ale politicii moderne: elimină neplăcuta posibilitate ca cineva să spună, în ședință, că poate totuși există o problemă. Și problema exista. De fapt, era chiar în sală.
Cabinetul Mureșan avea nevoie de 233 de voturi. A primit 182. Diferența, în termeni politici, poate fi numită „lipsă de consens”. În termeni matematici se numește pur și simplu 51 de voturi.
Iar matematica este, uneori, teribil de lipsită de politețe.
PNL și arta de a avea dreptate după ce nu mai contează
PNL are însă o calitate remarcabilă: reușește să transforme aproape orice înfrângere într-o dovadă că principiile sale au fost corecte. Guvernul nu a trecut? Criza continuă. Dar, ne explică domnul Mureșan, cei care au declanșat criza au votat pentru prelungirea ei. Este o formulă impecabilă.
Într-un fel, nimeni nu pierde niciodată în politica românească. Dacă guvernul cade, vinovați sunt cei care nu l-au votat. Dacă guvernul trece, meritul aparține celor care l-au propus. Dacă nu există majoritate, responsabilitatea aparține celorlalți. Dacă există majoritate, este dovada maturității celor care au avut înțelepciunea să o formeze.
Un sistem aproape perfect. Mai rămâne doar să descoperim cine este responsabil atunci când toată lumea are dreptate și țara rămâne fără guvern.
Iar Siegfried?
Siegfried Mureșan este, în această poveste, un personaj interesant.
A intrat în Parlamentul European pe lista PMP, partidul lui Traian Băsescu. A ajuns apoi în PNL și, între timp, vicepreședinte al PPE. Este, fără îndoială, un traseu politic. Și nu este nimic rău în asta.
În România, traseul politic a devenit chiar o disciplină de sine stătătoare. Unii îl parcurg în linie dreaptă. Alții fac zigzag. Cei mai experimentați reușesc să ajungă mereu în partea corectă a fotografiei. Mureșan pare să aibă acest talent.
Acum trebuia să ajungă la Palatul Victoria. N-a ajuns. Dar măcar a ajuns până la vot.
Ceea ce, în România ultimelor luni, aproape că poate fi trecut la capitolul realizări administrative.
PNL, partidul care se reinventează până nu mai rămâne nimic de reinventat
Dar problema adevărată rămâne PNL. Nu pentru că l-a propus pe Siegfried Mureșan. Ci pentru că, în ultimii ani, partidul pare să fi devenit din ce în ce mai preocupat să explice cine este astăzi și din ce în ce mai puțin preocupat să-și amintească cine a fost ieri.
Liberalii au o istorie.O istorie lungă. Brătienii, statul român modern, liberalismul economic, construcția instituțională, modernizarea României. Și peste această istorie vine, astăzi, un partid care pare să creadă că cel mai important lucru este să demonstreze că poate fi acceptat într-o anumită zonă politică a prezentului.
Cu suficientă insistență, probabil că într-o zi cineva îi va acorda și diploma de „userist onorific”. Cu ramă. Cu ștampilă. Poate chiar cu panglică. În fond, ce mai contează câteva decenii de istorie liberală când ai nevoie urgentă de confirmarea unor noi prieteni politici?
Cabinetul care a existat înainte să existe
Există însă ceva aproape poetic în povestea Cabinetului Mureșan. A avut program. A avut miniștri. A avut validarea PNL. A avut 372 de măsuri. A avut declarații. A avut scrisori către miniștri. A avut misiuni pentru România. A avut promisiunea unei guvernări „moderne, puternice, democrate, prospere și sigure”. A avut chiar și vot.
Singurul lucru care i-a lipsit a fost Guvernul. Asta nu înseamnă că totul a fost inutil. Înseamnă doar că politica românească a reușit din nou să demonstreze că poți construi foarte multe lucruri înainte de a construi baza lor: majoritatea parlamentară.
Este un fel de arhitectură politică experimentală. Se ridică acoperișul. Se zugrăvește fațada. Se aleg perdelele. Și abia după aceea se constată că fundația nu fusese turnată.
PNL nu trebuie să se teamă
Nu trebuie să se teamă. PNL va supraviețui. A supraviețuit multor lucruri. A supraviețuit alianțelor imposibile, guvernelor imposibile, reformelor niciodată terminate, premierilor care au plecat și premierilor care au venit, fuziunilor, sciziunilor și tuturor acelor momente în care partidul a descoperit că principiile pot fi foarte flexibile atunci când realitatea devine incomodă.
Va supraviețui și Cabinetului Mureșan.
Poate chiar va ieși din această poveste cu o nouă lecție despre responsabilitate. Poate va descoperi că un partid liberal nu trebuie să fie doar un partid care vorbește despre reformarea statului. Ar trebui să știe și pentru ce anume vrea să-l reformeze. Și, mai ales, pentru cine. Pentru că există o diferență între a schimba politica unui partid și a schimba partidul până când politica lui nu mai poate fi recunoscută.
Iar diferența aceasta, spre deosebire de TVA, nu poate fi redusă prin program guvernamental. Astăzi, Siegfried Mureșan a pierdut votul de învestitură. PNL a pierdut încă o încercare de a instala un guvern. România a câștigat, în schimb, încă o zi de criză politică.
Dar să nu fim nedrepți. Cel puțin de data aceasta avem 372 de motive pentru care lucrurile ar fi trebuit să meargă.
Ne mai lipsesc doar cele 51 de voturi.
Radu Zlati
Lasă un comentariu