Președintele sociopat al Statelor Unite a ignorat complet soluția chineză menită să pună capăt dramei iraniene, prezentată personal la Casa Albă de președintele Xi Jinping joia trecută. Esential, Xi i-a spus lui Trump că ieșirea se află chiar în fața lui: să revină la „pisica moartă” ucisă în serie, cu alte cuvinte la memorandumul de înțelegere (MoU) semnat apoi dinamitat de Trump. China, a declarat Xi, este pregătită să susțină pe deplin acest retur la diplomație. Previzibil, sociopatul a respins nu doar oferta lui Xi, ci și propunerea iraniană în șapte zile, pas cu pas, în vederea unui retur la negocieri, prezentată de ministrul de Externe Araghchi la New York.
Acest combo trebuie de fapt considerat ca propunerea sino-iraniană: un set de termeni finali, fin ajustați de Araghchi și Wang Yi în cadrul a două întâlniri succesive, la BRICS în New Delhi apoi la Beijing. Trump nu a respins doar oferta de pace: s-a lăudat – în hohote de râs mondiale – că Statele Unite exercită „controlul total” asupra „strâmtorii Trump”. Umilința lui Trump i-a enervat serios pe Wang Yi și pe președintele Xi. În cultura asiatică, asta echivalează cu cea mai rea formă de pierdere a feței: respingerea unei recomandări formulate oficial la cel mai înalt nivel al statului. Așteptați-vă deci ca răspunsul chinez să fie la fel de viclean ca un lot de mătase înmuiată în otravă. Beijingul va susține de acum înainte Teheranul cu și mai multă determinare, și în multiple moduri.
De partea sa, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a strâns și mai mult controlul asupra strâmtorii Ormuz. În patruzeci și opt de ore, Iranul a ars nu mai puțin de nouăsprezece petroliere care încercau să treacă fără a respecta procedurile marinei IRGC/PGSA, cu taxe incluse. Asta a generat o glumă virală în toată Asia de Vest: cineva ar trebui să-i spună lui Trump cine este șeful în strâmtoare.
Teheranul și-a jucat cărțile diplomatice la New York cu o finețe extremă. Nu doar că iranienii l-au forțat pe neo-Crassus/neo-Caligula/Goldfinger să respingă public o ofertă de pace, dar l-au împins să anunțe un „remix” de bombardament al Iranului după midterm-uri. Este acum gravat în mintea întregii planete că sociopatul nu dă doi bani pe avalanșa de crize economice, energetice și alimentare globale care se acumulează. El este de fapt autorul lor. Adăugați la asta o performanță impecabilă a președintelui Pezeshkian, nu doar de la tribuna ONU, ci și în cadrul întâlnirii cu responsabilii think tank-urilor americane și redactorii-șefi ai marilor ziare într-un hotel din New York. Pezeshkian a câștigat războiul mediatic în inima bârlogului inamicului: este un fapt de arme care va rămâne în anale.
Trump închide ușa pe care Teheranul o deschisese, dar ceasul continuă să ticăie . Blocada Ormuzului scapă de pretutindeni. O mare parte a petrolului trece prin petroliere saudite și irakiene, cu tone de petro-yuan care schimbă mâini. Contrabanda este în toi, chiar și în coridorul omanic teoretic controlat de Statele Unite: petrolul iranian circulă la fel de bine pe tancuri fantomă ale petro-șeicilor cât și pe tancuri oficiale. Nimeni nu îi întrece pe perși când vine vorba de scheme de contrabandă și supraviețuire după patruzeci și șapte de ani de sancțiuni. Totul asta permite să țină la bord clienții energetici – China, Asia de Sud-Est și chiar Coreea de Sud.
Miercurea asta, atingem termenul limită de patruzeci și cinci de zile stabilit de Teheran pe 16 august pentru sfârșitul blocadei navale a lui Trump. Sau altfel. 30 septembrie coincidă de asemenea cu termenul limită stabilit de irakieni pentru ca părăsesc definitiv Irak-ul. Și toate acestea se suprapun cu recentul termen de patru până la cinci zile stabilit de Mohsen Rezaee, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională (SNSC) și de facto numărul doi al Iranului, pentru ca americanii să pună capăt blocadei. Acest termen a epirat luni.
Pe scurt: în timp ce Washingtonul a închis ușa pe care Teheranul o deschisese, ceasul Teheranului a continuat să ticăie. Confirmat prin canalul nostru Transition Protocol: conducerea politică și cea a Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) au decis deja ce urmează. Ei vor menține cursul până miercuri. Și dacă nu există niciun drum spre o rezolvare conform termenilor expuși de președintele Xi lui Trump în Biroul Oval, Teheranul este pregătit să ia cinci măsuri cruciale:
1. Extinde câmpul de luptă dincolo de Ormuz până la Oceanul Indian.
2. Să-și rezerve dreptul de a lovi orice navă de război americană care aplică blocada.
3. Să colaboreze cu Ansarallah pentru a extinde blocada la Bab el-Mandeb.
4. Să acționeze în mod preventiv împotriva adunărilor militare considerate amenințătoare.
5. Să restricționeze aviația oricărei națiuni care se alătură blocadei aeriene.
Fără reținere. Literalmente.
Deocamdată, avem deci un avertisment amenințător privind Oceanul Indian, o amenințare confirmată împotriva tuturor centrelor de desfăşurare americane dacă Washingtonul atacă și o doctrină de preempțiune declarată. Ce nu avem încă este un ordin de a lovi direct navele americane. Pe frontul aerian, Iranul va opta pentru reciprocitate, și nu pentru rachete.
Poziția conducerii iraniene față de sancțiunile secundare americane care vizează practic orice aeroport care găzduiește zboruri iraniene este foarte clară: « Dacă avioanele noastre nu decolează, atunci nici ale voastre nu vor decola. » Asta a declarat consilierul Conducătorului Suprem, Mohammad Mokhber. Sâmbătă, Mohsen Rezaee a indicat că Iranul nu va răspunde militar la interdicție, că negociază cu statele vizate și că dispune de « multiple opțiuni non-militare » pentru anumite aeroporturi. Pe lângă marile puteri precum China și Rusia, mai multe state – inclusiv Turcia, Malaezia, Vietnamul, Uzbekistanul, Tadjikistanul și Kazahstanul – ignoră complet asediul aerian imperial împotriva Persiei.
Apoi există cazul extraordinar al Irakului. Rezistența irakiană a ridicat mai întâi nivelul declarând că va viza aeroporturile CCG. Apoi mai mulți clerici de rang înalt din Najaf și Kerbala au protestat la unison și au retras covorul de legitimitate de sub picioarele guvernului marionetă de la Bagdad. Manifestații uriașe au cuprins de asemenea Basra, capitala bogăției petroliere a Irakului, punând în scenă triburi beduine șiite înarmate până în dinți (îmi amintesc de ele cu afecțiune, din anii 2000). Unul dintre șeicii lor a dat patruzeci și opt de ore Bagdadului pentru a reveni asupra complicitații sale cu asediul american al Iranului. În final, ar putea exista o scutire pentru zborurile între Iran și Najaf, destinate în principal transportului de pelerini.
Ceasul iranian și ceasul american: fereastra riscului suprem
Trecem acum la frontul Mării Roșii. Această jalnică « coaliție a voinței » – șefii de stat-major saudit, turc și pakistanez, reuniți la Riad vinerea trecută în calitate de membri ai Alianței de Apărare a Mecii – a trecut de la bla-bla la poate o tentativă de aranjamente operaționale, chiar dacă nu au anunțat nicio lovitură comună împotriva Yemenului. Ansarallah nu tremură exact în sandalele lor. Au lansat drone spre Riad și rachete spre Khamis Mushait, calificându-și operațiunile drept « repetiție » în vederea unei escaladări la scară largă. Așteptați pur și simplu furtuna yemenită care se anunță.
Yemenul fierbe de furie după ce saudiții au bombardat un piață aglomerată din Taëz, ucigând și rănind cel puțin cincizeci de persoane, inclusiv femei și copii, conform unei numărăți preliminare. Acest lucru a beneficiat neapărat de un aport direct de informații și ISR din partea CENTCOM și a cultului morții. Potrivit unor surse yemenite din Sanaa, Ansarallah ar putea fi pe punctul de a impune un embargo aerian Arabiei Saudite. Riadul se scufundă deja în statutul de gaură neagră, mergând până la a forța Google și sateliții occidentali să cenzureze dovezile infrastructurilor petroliere și a siturilor distruse din Riad, Jizan, Abha și Najran. Astfel, o probabilitate serioasă de acțiuni semnificative iraniene și/sau ale Ansarallah împotriva activelor navale americane, a rutelor de navigație mai largi sau a rutei de ocolire saudite către Yanbu rămâne ridicată până la sfârșitul acestei săptămâni.
Totuși, rezultatul cel mai probabil rămâne o impasse ultra-militarizată în care Teheranul se mulțumește cu semnale în loc de lovituri pe 30 septembrie. Fapt certificat: fereastra dintre ceasul iranian și ceasul de la Washington – de la 30 septembrie la 3 noiembrie – este acum Fereastra de Risc Suprem. Adevăratele polo-uri civilizaționale arabe împotriva stupizilor crescători de cămile
Și asta ne aduce la o revelație cheie dintr-o sursă prezentă în sala alinierii de nivel înalt China-Pakistan-Iran. Această sursă a confirmat că, după vizita lui Xi în Statele Unite, Wang Yi și ministrul pakistanez de Externe Ishaq Dar au purtat o conversație directă și de maximă secretomanie. Beijingul a renunțat la Washington și joacă din nou cartea prin Islamabad, încredințând deschis cele mai înalte niveluri ale guvernului să conțină criza. Pakistanii au fost însărcinați să intervină în numele Beijingului și al Teheranului pe lângă Trump și MbS înainte ca scara escaladării să atingă un stadiu critic în această săptămână. Ce se subînțelege este că Pakistanul – nu știm nimic despre Turcia – nu va susține cu siguranță Arabia Saudită în ofensiva sa presupus masivă planificată împotriva Yemenului. Asta a fost confirmat de o altă sursă de prim rang din Islamabad: guvernul pakistanez a făcut cu siguranță calculul. A ajuta la salvarea Casei Saud, care este irecuperabilă, ar îngropa rolul Pakistanului ca mediator între Iran și Statele Unite: ar fi la fel de mort ca „pisica moartă” din Acordul de la Islamabad. Nu e niciodată de prisos să reamintim că, timp de secole, Bagdadul, Damascul, Cairo și Sanaa au format adevăratele polo-uri civilizaționale ale arabilor sufiți cosmopoliți. Nimic de-a face cu stupizii crescători de cămile care compun monstruoasa Casă a Saud.
Și asta se leagă de cele două imperative categorice majore ale Sindicatului Epstein. Ei vor distrugerea Persiei – genocidul nuclear anunțat de la tribuna ONU de către POTUS-ul sociopat. Asta ar trebui să fie însoțit de distrugerea Axei Rezistenței arabe din Liban, Irak și Yemen. Și apoi de distrugerea stupizilor șeici petro din CCG, pentru că ar rămâne prea bogați, influenți și eventual imprevizibili odată ce Axa Rezistenței este anihilată. Semn: liderul cultului morții din Asia de Vest a „secret” luat un avion privat spre Abu Dhabi duminică pentru a-l întâlni pe MbZ. A petrecut toată ziua în Emirate. Nu a existat nicio scurgere de informații privind întâlnirea. Asta s-a întâmplat imediat după ce liderul cultului morții a diabolizat din nou Iranul la ONU. Este acum clar că Yemenul și Persia formează un pachet – cele două fronturi privilegiate ale teatrului din Asia de Vest.
Atenție la consecințele acestei întâlniri „secrete” între cultul morții și sionismul arab. Asia de Vest este pe punctul de a arde până la ceruri.
Sursă: Strategic Culture Foundation 
(prin FB Iulia Tâlvescu)
Lasă un comentariu