Rugă
Ştii, Doamne, sărăcia mea!
Şi tot ce către tine poartă!
Cu toată buruiana rea
Şi puţin soare pe o moartă.
Şi oboseala mea s-o vezi,
Şi luna stinsă-n zori oprind-o,
Singurătatea-mi fecundezi,
Cu strălucirea ta stropind-o.
Deschide-mi, Doamne, calea ta,
Lumină-mi sufletul cu viaţă.
Că-i tristă bucuria mea,
Ca iarba lâncezind sub gheaţă.
Traducere de Radu Boureanu
Clopote de sticlă
O, clopote de sticlă!
Stranii plante pe totdeauna la adăpost!
În timp ce afară vântul îmi răvăşeşte simţurile!
O întreagă vale a sufletului pe totdeauna încremenită!
Şi căldura împrejmuită spre amiază!
Şi imaginile întrevăzute până aproape de sticlă!
Nu ridicaţi niciodată nici unul!
Au fost aşezate multe pe vechi nopţi cu lună,
Cercetaţi prin frunzişurile lor:
E poate un vagabond pe tron,
Parcă-ai vedea corsari aşteptând pe iaz,
Şi fiinţe antediluviene care vor invada oraşele.
Au fost aşezate pe vechi zăpezi,
Au fost aşezate pe bătrâne ploi.
(Fie-vă milă de atmosfera închisă!)
Aud celebrându-se o sărbătoare într-o duminică de foamete,
E o ambulanţă în plin seceriş,
Şi toate fiicele regelui rătăcesc într-o zi de dietă de-a lungul câmpiilor!
Cercetaţi-le îndeosebi pe cele din zare!
Ele acoperă cu grijă furtuni foarte vechi.
Oh! Trebuie să fie undeva o flotă enormă prin mlaştini!
Şi cred că lebedele au clocit corbi!
(Abia se văd printre ceţuri.)
O fecioară stropeşte cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetiţe pândesc eremitul în chilia lui,
Surorile mele au adormit în fundul unei grote veninoase!
Aşteptaţi luna şi iarna,
Pe clopotele acestea risipite în fine pe gheaţă!
Traducere de A.E. Baconsky
Radu Zlati 
Lasă un comentariu