Eu am mai încercat să explic lucrurile acestea despre cercetare, educație, capital uman ș.a.m.d., dar, cum am constatat că lumea bună, proeuropeană, reformistă, intelectuală și dedicată progresului și luptei împotriva răului, aflată de partea binelui și a luminii, nu apreciază și nu poate urmări texte mai lungi de două paragrafe care conțin silogisme, cifre sau referiri la date statistice, si nu contin isterii si indignari moralist-politice sablonarde, mă rezum la intervenția de mai jos. (Vezi imaginea de mai sus)
Pentru restul cititorilor acestei pagini, cred că intervenția colegului Claudiu Tufiș, de la Universitatea din București, pe tema salarizării, a coeficienților și a subfinanțării educației este cât se poate de relevantă. Acolo vor găsi detaliile necesare privind discrepanțele și bătaia de joc la adresa sistemului de educație din România, tocmai în acest moment istoric global în care educația, cercetarea și capitalul uman devin teme și priorități de factură existențială pentru națiunile lumii.
Nu și pentru români. România are alte priorități. România are stat paralel, platforme si grupări mass-media, oengeuri, influenceri sub acoperire și intelectuali publici total descoperiti.
În timp ce alte societăți încearcă să înțeleagă cum vor supraviețui competiției tehnologice, revoluției inteligenței artificiale și restructurării economiei globale, noi avem capacitatea remarcabilă de a ne ocupa de cu totul altceva. Și, mai ales, avem infrastructura mediatică, oengistică și intelectuală necesară pentru a transforma această inversare a priorităților într-un discurs despre modernizare, europenism, reformă și responsabilitate.
Problema nu mai este, așadar, numai subfinanțarea cronica si suicidară a educației și cercetării.
Problema este mecanismul prin care o societate ajunge să-și submineze singură exact resursele NATURALE și UMANE de care va avea nevoie cel mai mult în următoarele decenii și, simultan, să producă diversiunile și justificările intelectuale și propagandistice prin care această operațiune este prezentată drept progres și drept luptă a binelui împotriva răului de către o clasă și o mișcare politică mesianică, salvaționistă.
Iar când consecințele vor deveni imposibil de ascuns, vom descoperi probabil, cu surprindere, că România are o „problemă de competitivitate”, o „problemă de capital uman”, o „problemă demografică” și o „problemă de adaptare la noua economie”. Ca și cum toate acestea ar fi căzut din cer și nu ar fi fost rezultatul unor decizii perfect identificabile, luate și legitimate ani la rând sub forma unor repetate campanii diversioniste, propagandistice și de măsuri active…
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu