
Moliile şi lăcustele ating aceste pagini şi-apoi
Trec mai departe, neîntinate de numele pe care noi
Îl ataşăm fiecărui corp ca să ne alinăm invidia care
Ne-ncearcă văzând libertatea altora – e nevoie de-o mutilare
Pentru că noi suntem uzurpatorii, disperaţii acestui pământ –
Agăţăm orice-aripă şi scrijelim o pecete, o rană, o lege.
Suntem proprietari de nume, pe care le clămpănim în vânt;
Dar noi trebuie să murim, ca şi voi, pentru a înţelege.
Am avut un vis. Oamenii au renunţat la numele lor – toţi –
Şi-au cântat cântece de slavă, aşa cum în această lume
Pot cânta doar cei care poartă solzi sau copite, aripi sau colţi,
Liberi, binecuvântaţi întotdeauna într-un singur Nume.








Lasă un comentariu