Mark Strand — Ușa

Ușa este din nou în fața ta și țipetele
Încep și vocea nebună spune aici, aici.
Mitul confortului moare și culcușul
Corpului ei se transformă în praf. Norii îți intră în ochi.

E toamnă. Oamenii sar din avioane;
Rudele lor sar în aer să li se alăture.
Despre asta este vorba cu țipetele. Nimeni nu vrea
Să plece, nimeni nu vrea să rămână în urmă.

Ușa este în fața ta și nu poți vorbi.
Respirația ta este lentă și te uiți prin
Fereastră. Doctorul tău poartă un șorț de măcelar
Și are un cuțit. Aprobi.

Și îți amintești prima dată când ai venit. Frunzele
Creșteau din arțari în timp ce alergai spre casă.
Ai alergat așa cum ți-ai imaginat întotdeauna că vei face.
Mâna ta este pe ușă. Aici ai intrat.

Door

The door is before you again and the shrieking
Starts and the mad voice is saying here here.
The myth of comfort dies and the couch of her
Body turns to dust. Clouds enter your eyes.

It is autumn. People are jumping from jetliners;
Their relatives leap into the air to join them.
That is what the shrieking is about. Nobody wants
To leave, nobody wants to stay behind.

The door is before you and you are unable to speak.
Your breathing is slow and you peer through
The window. Your doctor is wearing a butcher’s apron
And carries a knife. You approve.

And you remember the first time you came. The leaves
Spun from the maples as you ran to the house.
You ran as you always imagined you would.
Your hand is on the door. This is where you came in.

Se dedică mamei mele care de azi se odihnește în cimitirul greco-catolic de pe strada Dealului, Mediaș. Dumnezeu să o primească la dreapta lui!