„Pentru acest text îmi pare rău. Sincer. Cer scuze tuturor românilor din Transilvania. Mesajul nu este adresat lor. Dar, din nefericire, îi privește și pe ei. În mod special pe ei. Românii.
Am origini dobrogene și muntenești. Iar originile muntenești sunt transilvănene. Mai exact din Făgăraș. Port în mine 3 din cele 10 provincii. Și îmi pare rău că nu sunt oltean. Încă de mic am conștientizat că sunt naționalist. Nu patriot. Naționalist. Știu diferența. Judecați-mă. Mă doare-n pulă. Am un mod ciudat de a-mi arăta dragostea și recunoștința pentru România. Mie îmi place România cu foc. Nu scântei. Flăcări. Focul lui Sumedru pe dealuri. Galerii de fotbal. Scrâșnete din dinți. Lacrimi. Paraziții și Cioran. Iubesc România cu ură. Dispreț. Și scârbă. Îi urăsc pe români pentru că nu își iubesc pământul, aruncă gunoi pe jos și sunt fricoși. Mă exprim vulgar. Grotesc. Absurd. Obscen. Nu am cum altfel. La capăt de istorie nu e loc pentru sarumâna.
Urăsc Halloween-ul. Hollywood-ul. Mall-ul. Comunismul. Consumerismul. Comoditatea și moleșeala. Lipsa de vlagă. Lașitatea. Trădarea. Detest trădarea. Așadar Transilvania. Complexul de superioritate. Care pizdă superioritate?
Te uiți spre vest și salivezi. Ardelean. Fruncea. Om civilizat. Nu român. Privești restul țării de sus. Cu o milă arogantă. Pronunțând fiecare consoană încet. Apăsat. De parcă o scoți dintr-un seif elvețian. Te crezi o insulă de rigoare austro-ungară într-o mare de haos balcanic. Te crezi occidentul eșuat din greșeală în balcani.
Tu nu ești civilizat. Ești domesticit. Castrat istoric.
Iredentismul tău transilvan. Visul ăla umed că ți-ar fi mai bine singur, separat de miticii din sud și de moldoveni. Nu este un proiect politic. Este sindromul Stockholm ridicat la rang de identitate regională. Te mândrești cu arhitectura gotică și barocă. Cu clădirile din Cluj, Sibiu sau Brașov. Cu ulițele pietruite și acoperișurile din țiglă roșie. Dar tu. Genetic. Istoric vorbind. Nu ai construit nimic din toate astea. Tu erai iobag ținut în noroi la marginea cetății. Erai pizmașul care nu avea voie să doarmă în interiorul zidurilor. Stăpânii te-au biciuit sute de ani. Te-au ținut analfabet și te-au pus să le speli closetele imperiale. Iar astăzi te plimbi prin palatele lor și te lauzi cu realizările foștilor stăpâni.
Orfan de imperiu, vreți să fii tu stăpân. Dar n-ai stofă. Ești un valet care a îmbrăcat hainele grofului și acum se joacă de-a guvernarea în oglindă. Te lauzi cu lentoarea ta. Zici că e așezare. Calm. Că e analiză profundă. Să gândești de două ori înainte să tai. Căcat. Nu e înțelepciune. Este lag neuronal. O lâncezeală bovină. Un creier setat pe economisire de energie pentru că, secole la rând, nu ți-a cerut nimeni opinia. Când ești sclav, nu trebuie să fii rapid. Trebuie să tragi la jug. Lentoarea ta nu e metodă. Este întârziere cognitivă ambalată în politețe.
Și Mecca ta? Clujul. Silicon Valley de provincie. Umflat cu pompa pr-ului și a fondurilor europene. Te crezi miezul inovației pentru că ți-ai vândut sănătatea corporațiilor americane ca să scrii cod pentru butoane de aplicații. Plătești 1200 de euro chirie ca să dormi într-o debara de rigips cu vedere la un sens giratoriu blocat de trafic. Dar ești fericit. De ce? Pentru că ai Untold. Patru zile pe an în care te droghezi legal pe stadion ascultând același zgomot sintetic produs de un djolandez care apasă pe un buton, în timp ce primarul său mic și zâmbitor face poze dând din cap pe ritm de mdma. Asta e civilizația ta supremă. O orgie corporatistă cu miros de flat white și transpirație.
Îi urăști pe mitici. Îți pute Bucureștiul. Îți pute sudul. Înjuri Moldova. Normal. Sudul este haos. Este balcanism. Ciubuc. Șpagă și disperare. Sudul este viu. Sudicul te înjură de morți și apoi te invită la masă. Are o vitalitate vulgară. O pulsație organică.
Transilvania este un muzeu steril. Exponat pus în formol. Tu nu furi cu tupeu. Tu furi prin proceduri de achiziție publică redactate impecabil. Tu nu înjuri. Emiți microagresiuni pasiv-agresive cu zâmbetul pe buze. Sudul este o rană deschisă. Infectată. Sângerează. Transilvania este o sală de așteptare la stomatolog. Liniște. Reviste vechi. Muzică de lift și frica paralizantă că o să doară.
Iredentismul tău este o glumă de it-ist ofuscat că trebuie să dea din taxele lui pentru un spital în Vaslui. Să ne luăm țara înapoi. Pe bune? Cu ce o s-o iei? Tu nu faci greve. Tu faci petiții online. Ești prea politicos ca să tai capete. Prea comod ca să îți asumi riscuri. Dacă s-ar da mâine un referendum de separare, l-ai pica. Ți-ar lua două săptămâni doar să te hotărăști cu ce font să scrii buletinele de vot.
Ești exact ca simbolul tău culinar. Kurtoskalacs. Colacul secuiesc pe care l-ai asimilat cu atâta mândrie regională. Mare. Rumenit. Pretențios. Parfumat cu vanilie și tăvălit în zahăr ars și nucă. Pe dinafară grandios. Pe dinăuntru aer. Când muști din el? Gol. Un tub de cocă pe un băț. Asta e istoria ta în Transilvania. Un snobism de mâna a doua care se crede aristocrat.
Uită-te la palatele tale baroce. Catedralele gotice cu gargui care scuipă apă de ploaie. Vitralii înalte. Râzi de regățeni. Te bați cu cărămida în pieptul tău de pui de iobag. Noi avem arhitectură, ioi. Sudicii n-au nimic. Au doar chirpici, noroi, drumuri proaste și biserici mici, îngropate în pământ. Niște balcanici înapoiați. N-au lăsat nimic grandios în urmă. Așa este. Muntenia. Moldova. Oltenia. Sudul. Estul. Nu au catedrale gotice. Asta este adevărul. Aici nu s-a găsit timp să sculptăm piatră. Timpul aici a sculptat carne de otoman în tranșee de noroi.
Când strămoșul tău înjuga boul ca să care piatră cubică pentru palatele grofului, ăștia din sud-est pe care îi disprețuiești stăteau cu pieptul gol în mlaștină. Cu o sabie ruginită în mână. Așteptând să fie sfâșiați. Valahia și Moldova nu au fost țări. Au fost scut de carne umană. Zonă tampon. Abatorul Europei. Tun aruncat direct în fălcile celui mai mare și mai agresiv imperiu de la granița Europei. Ca să poți tu, dincolo de munți, pune țiglă roșie pe acoperișul stăpânilor tăi.
Cum îți imaginezi că poți construi catedrale când la fiecare douăzeci de ani venea o hoardă care îți făcea capitala scrum? Târgoviștea a ars din temelii de zeci de ori. Suceava a ars. Bucureștiul a fost violat. Jefuit. Călcat în picioare. De zeci de ori. Zeci de ori. De câte ori Clujul? Alba Iulia? Aici geografia nu a oferit luxul de a zidi pe sute de ani. Generații întregi s-au născut, au sângerat și au murit în șa. Cu sulița în mână. Neștiind cum arată un deceniu de pace. Strategia de apărare a fost automutilarea. Otrăveam fântânile din care beam. Dădeam foc la propriile grâne. Ardeam propriile case. Dădeam drumul la ciumați printre dușmani și ne ascundeam copiii în păduri ca șobolanii. Să lăsăm pe invadatori să moară de foame și de boală pe câmpiile noastre. Ne-am sfâșiat propriul teritoriu. Am transformat pământul ăsta într-un iad inivabil ca să nu treacă semiluna de Carpați.
Și tu ce făceai în timpul ăsta? Transilvania ta civilizată și liniștită? Tu erai la adăpost. Tu erai un rentier al morții noastre. Cine pulă mea să te atace pe tine? Ungaria? Te deținea. Erai proprietatea lor. Austria? Erai curtea lor din spate. Turcii? Turcii se înecau în sângele miticilor și al sârmarilor. La Călugăreni. Rovine. Podul Înalt. La Războieni. Vaslui. Câte lupte ai dus tu cu turcii? Câte lupte pentru românitate ai dus tu ca român? Moldova și Muntenia au umplut câmpiile cu munți de cadavre. Au făcut zid din mațele copiilor de 14 ani trimiși la luptă. Au ridicat fortărețe din oase tocate sub copite. Ca tu să ai liniștea de a picta fresce și de a face analiză filosofică pe muzică de Mozart. De fapt, nu tu. Tu erai iobag. Națiunile privilegiate dansau vals. Tu nici nu știai să scrii. Sud estul a fost digul de sânge care s-a spart de o mie de ori ca Transilvania să nu se înece.
Tu nu ești occidentul. Ești curtea din spate a Europei. Care a supraviețuit intactă doar pentru că un mitic jegos din sud și un moldovean sărac au stat de pază la poartă și au încasat toți pumnii în gură. Fiecare cărămidă din biserica ta neagră a fost cimentată cu sângele vărsat dincolo de Carpați. Dacă nu exista scutul moldovean. Visceral. Muntean. Barbar. Dacă aici se zicea padișah, ia cheile de la poartă și treci. Azi la Cluj nu era arhitectură barocă. Brâncoveanu face cât toți grofii maghiari domnitori ai Transilvaniei. De 4x mai mult. Niciunul nu și-ar fi sacrificat 4 copii și pe el ca să poată păstra neamul, credința creștină. Să nu punem azi covoraș pe jos. Nimeni din Europa nu ar fi făcut-o. Nu există un caz similar în toată istoria occidentală. Cu toată civilizația, cruciadele și inchiziția lor.
Azi la Cluj s-ar fi ridicat minarete mahomedane. Biserica Sfântul Mihail ar fi fost o moschee în care ai fi făcut mătănii pe covoraș de cinci ori pe zi. Universitatea Babeș-Bolyai ar fi fost o madrasă. Tu nu ai fi băut flat-white pronunțând apăsat. Ai fi purtat fes. Vorbind turcește. Ți-ai fi vândut fetele fecioare în haremul pașei de la Buda. Dând din cap supuș. Cum ai făcut-o, de altfel, viz-a-viz de cele două imperii pe care le-ai lins în cur. Cu grație.
Ceea ce tu numești corupție și balcanism este, de fapt, cel mai pur și brutal proces de selecție naturală. Este Darwinism. Vârful evoluției într-un ecosistem al morții. Când trăiești sute de ani la intersecția a trei imperii gata să te radă de pe fața pământului, nu supraviețuiești cu bune maniere. Nu supraviețuiești fiind lent. Analitic. Politicos. Mori cu dreptatea în mână. Sudicul și esticul au supraviețuit pentru că au dezvoltat o agilitate a disperării. Au învățat să mintă padișahul. Să-l mituiască pe vizir. Să-l pupe-n cur pe țar. Să-i fure calul sultanului în timp ce semnau tratate de pace.
Șpaga nu a fost o problemă de moralitate. A fost ministerul de externe. Aici s-a cumpărat timpul. Viața miilor de copii dați o dată la 5 ani pentru oastea ieniceră. Viața copiilor români plătită în pungi de galbeni. Ești măcar capabil să înțelegi drama? 400 de ani de tribut în copii, hrană și galbeni. Aici s-a mâncat porc pentru că era singurul animal rămas după ce se plătea tributul. Nu din creștinism. Din foame. Am fi mâncat și șobolani infestați cu ciumă. Dacă nu trebuia să îi folosim pe post de catapultă spre oastea otomană. Da. Suntem vicleni. Așa ne-am adaptat.
Aici nu a existat armura Austriei să apere. Austria atacă constant. Oltenia supusă Austriei. Ce pula mea știi tu despre istoria Olteniei? 20 de ani sub austrieci și unguri. Nici măcar. Tu ai stat 1000. Haiducii Olteniei au falimentat un imperiu. 2000 de răzvrătiți din vlahiile Craiovei au furat vistieria imperială. Cel mai mare și colosal jaf al secolului 18 în Europa. Tu ce căcat ai făcut? Petiții împăratului. Refuzate constant.
Da. Suntem hoți. Ne-am furat istoria de la austrieci și maghiari. Ne-am furat dreptul de a te fute pe tine în gură în limba română. Ruși. Turci. Habsburgi. Toți atacau Tările Române. Toți. Inclusiv tu. Care serveai în armata habsburgică. Tu ai stat la umbra unei legi imperiale. Scrisă de alții pentru tine. Noi a trebuit să inventăm legea în fiecare dimineață. Pe muchie de cuțit. Vitalitatea asta vulgară. Iuțeala. Tupeul. Fără ele nu vorbeam românește. Acestea sunt cicatricele genetice ale unui popor care a evitat extincția prin pură șmecherie și reziliență. Am tras în țeapă. Am fentat Europa cu dubla alegere. Ne-am bătut pula de civilizația și aroganța vestului. Și o facem constant. În fiecare zi. Armânlu nu cheari. Românul nu moare. Românul e spada Romei și falxul Daciei. E tunet. E urlet. E chin. E ghimpe în coasta maghiarului și rusului. E viu. E veșnic.
Trăiască nația și vița românească. De la Nistru. Până la Tisa. Vrei să te separi de România? Fă-o! Te provoc. Transilvania independentă. Integrată în Maghiaria. În 10 ani ajungem cu granița pe Tisa. 6 milioane de români vor cuceri Budapesta. Cum au făcut-o și în trecut. Cu mult mai puțin”
Nătă personală (mai lungă, că nu am timp să o fac scurtă) Am găsit textul de mai sus la o „prietenă” pe FB. Nu cunosc dacă autorul este adevărat (dacă numele afișat corespunde unei persoane reale, sau nu). Așa încât nu precizez sursa. Nu vreau să creez hate în jurul celei de la care am preluat textul de mai sus. Am prealuat considerând că textul cuprinde hălci bune de realitate (crudă, așa cum este ea). Trăesc printre ardeleni (câțiva chiar clujeni) și știu că autorul are derptate atunci când vorbește despre complexul de superioritate al transilvănenilor asupra celor din afara lanțului Carpatic.
Și da, știu. Textul ăsta nu se citește. Se înghite. Cu noduri. Cu iritare. Cu un fel de satisfacție vinovată că cineva a avut tupeul să spună lucruri pe care majoritatea le mestecă în tăcere, între două cafele corecte politic și trei ridicări din sprânceană civilizată. Are ceva brutal. Aproape primitiv. Dar nu e prost. Asta enervează cel mai tare. Pentru că dincolo de torentul de invective, de vulgaritate deliberată, de exces, stă o construcție clară: un conflict de mentalități, nu de regiuni. Un duel între două feluri de a supraviețui istoriei.
Textul exagerează. Evident.
Dar exagerează ca să scoată la suprafață o tensiune reală: diferența dintre a construi în liniște și a supraviețui în zgomot.
Și mai e ceva. O ranchiună istorică transformată în retorică. Nu împotriva Transilvaniei în sine, ci împotriva ideii de superioritate calmă. A acelui „noi suntem altfel” rostit cu jumătate de gură, dar simțit până în oase. Aici autorul apasă accelerația până la podea și rupe pedala.
Eu, ca transilvănean „amestecat” (curge prea puțin sânge român prin arterele mele, deși mă identific ca român și trăiesc în românismul meu ca într-o casă), sunt într-o poziție interesantă. Nu mă simt obligat să mă apăr ca român transilvănean/ardelean. Jumătate din strămoșii mei construiau catedrale și vorbeau saxona. Deci nu mă identific complet. Am luxul rar de a privi din lateral. Și probabil de asta văd textul mai clar mai clar: nu ca pe un atac, ci ca pe un simptom. Pentru că asta este, în esență:
un text-simptom. Al unei relații complicate între regiuni care, teoretic, sunt aceeași țară, dar practic trăiesc în ritmuri diferite, cu reflexe diferite, cu orgolii diferite. „Love and hate”
Radu Zlati
Radu Zlati 
Lasă un comentariu