Pentru acest text nu cer scuze nimănui. Nici ție.
Mă numesc transilvănean. Și ai venit la mine acasă să-mi spui cine sunt. Am ascultat. Acum asculți tu.
Tu ai origini compozite. Dobrogean. Muntean. Făgărășean. Trei provincii adunate ca un american care își caută rădăcinile pe ancestry.com. Te lauzi că porți „trei din zece.” Eu nu port nimic. Eu sunt. Pământul ăsta nu mi-a fost dat. Am crescut din el. Strămoșii mei dormeau în peșterile din Apuseni când ai tăi încă învățau să mestece bostan în delta Dunării. Aici, pe colina pe care o numești „sală de așteptare la stomatolog,” a sângerat ultimul rege liber al Carpaților. Decebal. Sabia în gât. Cu mâna lui. Ca să nu fie urcat în lanțuri spre Roma. Asta. Aici. Pe pământul meu. Pe care ai venit, mâncând semințe, să-mi explici că sunt domesticit.
Stai jos. Și deschide ochii.
Tu zici că am construit palatele grofilor și acum mă plimb prin ele lăudându-mă cu munca lor. Greșit. N-ai înțeles nimic. Vorbești despre o istorie pe care n-ai citit-o, ai mirosit-o prin gardul Wikipediei. Strămoșul meu nu a construit palatele grofilor. Strămoșul meu a fost zidit în ele. La temelii. Cu sângele lui. Cu copiii lui. Iobag. Nu sclav metaforic. Nu figură de stil. Iobag legal. Tributarius glebae. Lipit de pământ ca o ciupercă. Bătut cu varga dacă scuipa în pârâul stăpânului. Nu avea voie să poarte cizmă. Nu avea voie să intre în cetate după apus. Nu avea voie să-și mărite fata fără permisiunea grofului. Care, în multe sate, își exercita ius primae noctis până la 1700 târziu. Știi ce înseamnă? Stăpânul îți fute femeia înainte să o atingi tu. Și o accepți, pentru că dacă protestezi, te trage în țeapă. Pe pământul tău. În casa ta. Cu mâinile pe care le-ai folosit ca să-i cari piatră cubică pentru palat.
Asta era Transilvania ta de paradă. Asta era „civilizația” austro-ungară pe care o ironizezi din comoditatea unui București încălzit de termocentrală.
Și totuși. Aici e miracolul pe care nu-l vezi pentru că nu vrei. Strămoșul meu nu s-a stins. Trei sute de ani de iobăgie pe care voi nu le-ați cunoscut. Voi aveați boieri români care vă suceau gâtul, da. Dar erau ai voștri. Vorbeau limba voastră. Mâncau slană din porcii voștri. Aici, stăpânul nu mă recunoștea nici măcar ca om. Eram sub-categorie biologică. Valah. Vlah. Olah. Cuvinte care, în limbile lor, însemnau „străin,” „barbar,” „necredincios” pe pământul meu. Nu aveam dreptul să depun mărturie la judecată împotriva unui ungur. Nu aveam dreptul să intru în breaslă. Nu aveam dreptul să zidesc biserică din piatră. Asta era pedeapsă cu moartea.
Și totuși zidirăm. Din lemn. Din stejar. Cu mâinile. Fără un cui de fier. Bisericile de lemn din Maramureș, dragul meu sudic, sunt acolo. Stau în picioare de patru sute de ani. Au îngropat căderea Austro-Ungariei, două războaie mondiale, un comunism și o tranziție. Stejarul meu a supraviețuit la trei imperii. Nu e Kurtoskalacs. Nu e tub de aer. Este lemn de stejar pe care un țăran român, în 1640, l-a cioplit cu mâinile rănite de bici, după ce l-a tăiat din pădurea pe care nu o deținea. Tu te uiți la catedrala neagră din Brașov și zici „ăștia n-au construit nimic.” Eu mă uit la biserica din Ieud și văd un popor care a refuzat să dispară.
Acum la istoria pe care n-o știi pentru că manualul tău începe cu Mihai Viteazul și se termină cu Brâncoveanu.
Horea. Cloșca. Crișan. Trei iobagi din Apuseni au pornit prima revoluție țărănească modernă din Europa. Înainte de 1789. Înainte de Bastilia. Țărani români care și-au luat coasele și topoarele și au mers peste conacele grofilor. Le-au ars. Au tăiat boieri unguri în bucăți. Au vrut un singur lucru: să fim oameni. Horea a fost prins și legat pe roată la Alba Iulia. I s-au zdrobit oasele cu un ciocan de fier, lent, începând de la picioare. A trăit până la a treia lovitură fără să țipe. Cloșca a fost tăiat în patru. Bucățile lor au fost expuse pe drumurile imperiului doi ani. Avertisment. Tu ce făceai în 1785? Erai sub Mavrogheni. Fanariot. Pe care boierii tăi îl plăteau ca să le confirme privilegiile. Niciun boier muntean nu a fost legat pe roată în 1785. Niciun moldovean. Numai noi.
Avram Iancu. Crăișorul Munților. Un avocat de douăzeci și șase de ani care a strâns moții și a oprit revoluția maghiară pe granițele Apusenilor. A bătut armatele lui Kossuth — da, ai citit bine, Kossuth, eroul revoluției maghiare pe care liberalii voștri îl predau cu reverență. Iancu a luptat un an. Singur. Cu țărani analfabeți, cu coase, cu puști de vânătoare. A fost trădat de austrieci după ce și-a făcut treaba. A murit nebun, pe pe un pridvor, cântând la fluier. Ce făcea Bălcescu al vostru în același timp? Fugise la Paris. A murit de tuberculoză într-un hotel din Palermo. Niciun ungur nu i-a tras un glonț. Iancu a luptat. Bălcescu a scris.
Memorandumul. Cele mai bune minți ale românilor din Transilvania au scris o petiție către împăratul de la Viena. Cerând drepturi minime pentru patru milioane de români. Au fost arestați. Judecați la Cluj. Închiși la Vác. Voi, „Regatul” liber, ce ați făcut? Telegrame de simpatie. Bere la Capșa. Carol I, regele german al românilor liberi, nu a vrut să strice relațiile cu Habsburgii. Ne-a lăsat. Iar.
Decembrie 1. Alba Iulia. O sută de mii de români din Transilvania s-au adunat pe câmp și au votat. Au votat. Cu mâinile ridicate, în zăpadă, fără armată, fără ordin de la Cotroceni. România Mare nu ne-a fost dată. Noi v-am fost dați. Transilvania nu a fost cucerită. Transilvania a optat. A semnat. Și a venit cu voi. Voi ați primit cadou ce noi am hotărât. Nu invers. Niciodată invers. Citește o singură dată actul de la Alba Iulia înainte să mai bei și să mai scrii.
Acum despre „scutul vostru de carne.” Argumentul vostru preferat. Pe care îl repetați ca pe o rugăciune de dimineață.
Da. Țările Române au fost zonă tampon. Călugăreni. Rovine. Vaslui. Le știm. Le respectăm. Nu suntem nerecunoscători. Dar oprește-te din cântat și uită-te la cifre. Domnitorii voștri au plătit tribut sultanului 400 de ani. Mulți l-au plătit cu plăcere, pentru că tributul venea cu confirmarea tronului. Mihai Viteazul, da, glorios. Cine l-a omorât? Generalul Basta. Italian. Imperial. UNDE? La Câmpia Turzii. ÎN TRANSILVANIA. La treizeci de kilometri de Cluj. Mihai a murit pe pământul meu, trădat de boierii lui munteni care complotau împotriva lui în spate. Cantacuzineștii. Buzeștii. Numele tale glorioase. Eu i-am dat lui Mihai pământul în care să se prăbușească. Tu i-ai dat sabia în spate.
Și fanarioții? O sută de ani în care Țările Române au fost vândute la mezat la Constantinopol. Boierii voștri au licitat unul împotriva altuia ca să cumpere tronul de la sultan. Voi ați transformat țara în piață. Noi nu am avut fanarioți. Noi am avut iobăgie. Diferența? Fanarioții vorbeau grecește, boierii voștri vorbeau românește, dar împreună vă jupuiau pielea. Diferența între opresorul străin și opresorul autohton este că pe al doilea îl iubești. Sindrom Stockholm? Tu te-ai îndrăgostit de boierul tău muntean cu nume bizantin. Eu am urât groful meu maghiar. Am avut puritatea urii. Tu ai avut compromisul afecțiunii.
Și apropo de simboluri culinare. Ai folosit Kurtoskalacs ca să-mi explici că sunt gol pe dinăuntru. Bine. Vorbim despre simbolul tău. Manelele. Muzica națională a sudului. Importul tău cultural otoman, pe care l-ai botezat autohton. Pe care îl asculți la nuntă, la înmormântare, la cumetrie, la pomană, la zi de naștere. Manele cu țigan din Buzău care își laudă Mercedesul cumpărat din bani neclari, scoate gold-grilles din gură când pupă mireasa și dă bacșiș de două sute de euro lăutarilor pentru o singură strofă în care își apreciază mătușa. Asta e cultura ta autentică. Asta ai produs cu cinci sute de ani de scut otoman. Sinteza dintre balcanism și otomanism, cu adaos de sintetizator, transmisă pe Etno TV. Spune-mi din nou că Untold e decadență.
Sau Casa Poporului. Cea mai mare clădire din Europa. Construită de un nebun olteano-comunist pe scheletul unui cartier istoric demolat, pe oasele a cinci biserici dezgropate cu buldozerul. Asta e arhitectura ta. Acolo locuiește acum un Parlament corupt în care șapte din zece nume de familie se termină în -escu și jumătate ies pe ușă în cătușe. Mi-ai zis că eu fur „prin proceduri de achiziție publică redactate impecabil.” Să vorbim un moment despre tot panteonul vostru de hoți. Numele transilvane se termină în -an, -aș, -er. Nu pentru că suntem mai cinstiți. Pentru că furăm la altă scară. La voi e la cap de pod. La noi e la birou. Diferență de stil, nu de moralitate. Dar diferența contează când vine vorba de PIB.
Pentru că să nu uităm. Cluj-Napoca a depășit Bucureștiul la PIB pe cap de locuitor. Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj — vârful indicilor de dezvoltare umană din țară. Vesticii produc. Sudicii redistribuie. Voi sunteți capitala unei țări pe care noi o subvenționăm prin taxe. Te plimbi prin București pe asfalt plătit de un IT-ist din Cluj care nu are voie să-și ia chirie acolo de prețurile pe care le-au umflat speculanții voștri. Și încă vii să-mi explici despre Untold și flat-white.
Provocarea ta finală. Retorică de bețivan iredentist. „Fă referendum. În zece ani granița pe Tisa. 6 milioane de români vor cuceri Budapesta.”
Frate. Ascultă-te.
Acolo unde tu visezi cuceriri imperiale, eu mă uit la realitate. Realitatea e că, dacă s-ar pune mâine un referendum sec — vrei România cu sau fără Transilvania — l-ai pica. Pentru că ne-ai pierdut deja. Pentru că oamenii cu capul pe umeri din generația mea, în Cluj, în Sibiu, în Brașov, se uită spre Viena și Berlin, nu spre București. Și e vina ta. Nu a noastră. Pentru că nu ai construit o capitală demnă de noi. Pentru că ai construit o cloacă în care un om cinstit moare de plictiseală sau corupție, oricare vine prima.
Și totuși stăm. De ce? Pentru că ne-am săturat să ne tot fugărească imperii. De o mie de ani. Stăm pentru că România asta — toată — e a noastră. Inclusiv tu. Inclusiv tu ești al meu. Cum și eu sunt al tău. Și fără mine, ești tăiat la jumătate, fără ferestrele tale spre vest. Și fără tine, eu sunt pe muchie de cuțit, gata să alunec în Mitteleuropa și să-mi pierd numele.
Așa că taci dracu’ o dată din gură cu superioritatea ta vulgară travestită în recunoștință. Și învață istoria înainte să o vomiți peste cei care au scris-o cu sânge în timp ce strămoșul tău mușca semințe la marginea mlaștinii.
Trăiască nația. Și vița. Și Tisa. Și Mureșul. Și Dunărea. Și Apusenii. Și Carpații.
Românu’ nu moare. Ai dreptate. Dar nici nu se împarte. Și nici nu se lasă scuipat de un colecționar de provincii care nu știe ce-i iobăgia.
Notă personală: textul l-am primit pe WhastApp. Nu cunosc autorul. Postez aici pentru că este o foarte bună replică (așa cred că trebuie văzut – mai degrabă ca replică decât ca text autonom) la articolul postat ieri (AICI) Nu comentez conținutul (am redactat tacit două greșeli minore cu caracter istoric, restul l-am lăsat așa cum l-am primit. Dar, evident, dacă nu aș fi fost de acord măcar parțial cu el, nu l-aș fi postat aici.
R. Zlati
Radu Zlati 
Lasă un comentariu