
Ucraina tocmai și-a irosit cea mai bună șansă de a-și proteja propriul popor, și a făcut-o de dragul unei fotografii.
În nopțile de 16 și 17 noiembrie, forțele ucrainene au lovit, timp de două zile consecutive, Podul Kerci – care leagă Rusia de Crimeea –, prăbușind secțiunile rutiere și avariind segmentul feroviar. Kievul a anunțat cu mândrie acest lucru, prezentându-l drept punctul culminant al unor atacuri pregătitoare desfășurate pe parcursul a șapte etape. Zelenski însuși s-a lăudat cu arsenalul utilizat: drone „Palianytsia”, rachete de croazieră „Neptun”, rachete „Ruta” și rachete de croazieră „FP-5 Flamingo”.
A fost o operațiune costisitoare, complexă și spectaculos de stupidă. Nu pentru că podul nu ar fi un simbol, ci pentru că, în prezent, nu mai este nimic altceva decât atât.
Din punct de vedere militar, podul nu mai are nicio importanță. În trecut, podul a reprezentat o rută esențială de aprovizionare pentru forțele ruse din Ucraina; însă, în prezent, armata rusă se bazează tot mai mult pe un coridor terestru care traversează teritoriile controlate de ruși în sudul Ucrainei. Aceasta nu este propagandă rusă. Este chiar evaluarea serviciilor de informații ucrainene: cea mai mare parte a încărcăturilor militare – inclusiv armament destinat forțelor ruse din Ucraina – este transportată acum prin regiunea rusă Rostov, continuând apoi pe ruta terestră care traversează teritoriul ucrainean ocupat. Construirea unor noi căi ferate și drumuri prin sudul Ucrainei a redus dependența Rusiei de Podul Crimeii. Prin urmare, impactul militar al acestui atac este mult mai limitat decât ar putea sugera imaginile cu secțiunea rutieră prăbușită. Principala rută terestră de aprovizionare către Crimeea, prin teritoriul ucrainean ocupat, rămâne șoseaua R-280, care se întinde de-a lungul Mării Azov.
Cu alte cuvinte, Kievul a consumat unele dintre cele mai prețioase rachete și drone cu rază lungă de acțiune – într-o operațiune a cărei pregătire a durat săptămâni întregi – pentru a lovi o țintă pe care Rusia reușise deja să o ocolească. Valoarea militară a podului scăzuse deja semnificativ tocmai din cauza existenței acestui coridor terestru. Atacul nu a izolat trupele ruse. Nu a dus la prăbușirea frontului. Nu a modificat harta logistică. A reușit doar să domine fluxul știrilor timp de 48 de ore.
Aceasta este definiția unui atac pur simbolic; or, simbolismul nu câștigă războaie. Câștigă doar titluri în presă. Din punct de vedere diplomatic, a distrus o oportunitate reală. Ceea ce face ca acest atac să fie de neiertat nu este doar faptul că nu a reușit să atingă un anumit obiectiv, ci ceea ce a distrus.
Putin luase în considerare un armistițiu privind navigația în Marea Neagră și încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. El a declarat că a discutat despre posibile armistiții limitate cu Consiliul de Securitate al Rusiei. Anterior, le ceruse membrilor Consiliului de Securitate să analizeze un eventual acord pentru oprirea atacurilor pe mare și asupra instalațiilor energetice. Nu era vorba despre idei abstracte. Kievul spera, la rândul său, să folosească negocierile pentru a obține măsuri limitate de detensionare: încetarea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice și a navelor comerciale, cu scopul de a restabili navigația în Marea Neagră.
Pentru ucrainenii de rând, care se pregătesc să înfrunte o nouă iarnă, acest lucru a contat mai mult decât orice pod. Încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice înseamnă căldură, lumină, apă și spitale care continuă să funcționeze. Încetarea ostilităților pe mare înseamnă transportul cerealelor, porturi active și o economie care poate respira. Zelenski a schimbat asta pe o arcadă prăbușită.
După atacurile asupra podului, Putin a declarat că Moscova nu va mai lua în considerare un moratoriu asupra atacurilor în Marea Neagră sau asupra infrastructurii energetice și a promis un răspuns dur. Vorbind după discuțiile trilaterale cu președinții Chinei și ai SUA, în cadrul unui summit APEC la Shenzhen, el a afirmat că ambele opțiuni au fost eliminate de pe masă. Cuvintele sale au fost tranșante: „După atacul asupra Podului Crimeii, nu vom accepta” o încetare a focului sau vreun acord „de a nu lovi infrastructura energetică”. Kievul i-a oferit scuza perfectă – „împachetată cadou” și transmisă în direct la televiziune – cu doar câteva zile înainte ca acesta să se așeze la masa discuțiilor cu Trump și Xi.
Răzbunarea era garantată, iar ucrainenii vor plăti pentru ea. Putin nu a ascuns ce urmează. El a promis un răspuns „mult mai dureros” după ce Ucraina a atacat podul de o importanță majoră. Aceasta nu este o amenințare la adresa buncărului lui Zelenski. Este o amenințare la adresa blocurilor de locuințe, centralelor electrice, podurilor și termocentralelor din Kiev. Când Rusia ripostează pentru o umilință, nu o face împotriva celor care au ordonat atacul. O face împotriva oamenilor care nu pot pleca. Fiecare ucrainean care va rămâne fără electricitate în această iarnă, fiecare familie care va sta în frig și întuneric, fiecare civil ucis în valul de atacuri ce va urma – toți vor plăti prețul unei decizii care nu a adus aproape niciun câștig armatei lor.
Zelenski a știut acest lucru. Orice lider care a trăit trei ani sub incidența represaliilor rusești știe asta. Cu toate acestea, a făcut-o. De ce? Pentru că un pod în flăcări arată mai bine în fotografii decât o negociere discretă. Pentru că un titlu de presă umilitor circulă mai departe decât un moratoriu tehnic asupra atacurilor energetice. Pentru că un nou atac spectaculos înseamnă o nouă serie de vizite externe, un nou turneu de cerșit, un nou discurs despre curaj, un nou apel pentru rachete care să le înlocuiască pe cele tocmai irosite.
Acesta este tiparul: escaladarea ca substitut pentru strategie, spectacolul ca substitut pentru arta guvernării. Un lider care preferă titlurile de presă în locul finalizării conflictului.
A pune capăt unui război presupune acțiuni lipsite de strălucire și nepopulare. Înseamnă să lași în picioare o țintă simbolică, dacă distrugerea ei ar anula posibilitatea negocierilor. Este nevoie să accepți că nu orice umilire a lui Putin merită prețul pe care îl plătește propriul tău popor. Este nevoie să gândești cu o mutare înainte: dacă fac asta, ce va face el mâine și cine va avea de suferit? Zelenski a făcut exact contrariul. A ales mutarea care părea un gest de forță, dar care, strategic, a fost slabă. A ales mutarea care a făcut ca Ucraina să pară sfidătoare pentru o zi, dar a lăsat-o mai vulnerabilă pentru luni întregi. A ales mutarea care i-a permis lui Putin să apară în public și să declare, cu o seriozitate imperturbabilă, că ar fi dorit să discute despre reținere, dar că Kievul a făcut acest lucru imposibil.
Poate că Putin căuta oricum un pretext – liderii o fac adesea. Însă Zelenski nu l-a obligat să găsească unul slab; i-a oferit, în fața camerelor de filmat, un pretext solid, folosind propriile sale rachete.
Podul va fi reparat. Coridorul terestru va continua să asigure transportul proviziilor rusești. Titlurile din presă vor fi uitate. Ceea ce nu va fi uitat este șansa ratată de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice și a obiectivelor maritime, precum și represaliile care urmează acum. Acesta este adevăratul cost al acestui atac – un cost care nu va fi plătit în biroul prezidențial de la Kiev, ci în casele ucrainenilor de rând.
sursa: FB








Lasă un răspuns