Moţiunea simplă a USL pe Agricultură a fost respinsă de Senat

In cadrul dezbaterilor, vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş (PDl), a acuzat demersul opoziţiei de superficialitate şi inconsistenţă, precizând că în care mai mare parte a moţiunii simple sunt făcute afirmaţii generale. „Demersul opoziţiei, a PSD, PNL şi PC, nu vizează interesul naţional, ci specularea unei fragilităţi în raporturile puterii în cadrul Senatului”, a spus Pereş. El a menţionat că „răul cel mai mare (în domeniul agriculturii, n.r.) este fărâmiţarea suprafeţei agricole, consecinţă a legilor iniţiate de actualele partide care sunt în opoziţie”. „Puneţi Guvernului Boc întrebări la care ar trebui să răspundeţi prima dată dumneavoastră”, le-a mai spus Pereş semnatarilor moţiunii.

La rândul său, senatorul PDL Gheorghe David s-a arătat convins că această moţiune va fi respinsă şi a criticat iniţiativa deoarece argumentele invocate nu au fost „constructive”, nu au contribuit efectiv la îndreptarea lucrurilor, ci au menţionat probleme care au apărut chiar din timpul guvernărilor PSD. „Vă întreb dacă dezastrul agriculturii de care se face vorbire în textul moţiunii s-a produs exclusiv în intervalul 2009-2011, ales ca perioadă de referinţă, sau este consecinţa unor erori în gestionarea acestei avuţii naţionale săvârşită chiar de semnatarii moţiunii?”, a spus democrat-liberalul, completând că „trei sferturi” din ultimii 20 de ani de democraţie au fost marcaţi de guvernări PSD şi PNL.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii, l-a ironizat pe ministrul Valeriu Tabără, reamintindu-i că, în perioada în care el era ministru, iar Tabără deputat, acesta critica PSD pentru negocierile duse cu UE pe capitolul Agriculturii, afirmând că acest capitol „s-a încheiat în genunchi”. „Spunea că dacă dânsul ar ajunge ministru ar redeschide capitolul agricultură şi ar renegocia cotele. Sigur că etapa pe care a parcurs-o la Ministerul Agriculturii de câteva luni nu i-a permis să facă lucrul acesta, dar noi aşteptăm, ştiindu-l ca un om de cuvânt”, a spus acesta.

Pe de altă parte, liberalul Vasile Mustăţea a prezentat date dintr-un raport al Băncii Mondiale care nota că, deşi România este o ţară bogată din punct de vedere al suprafeţelor arabile şi are acces la fonduri europene semnificative, nu a reuşit să genereze creştere în domeniul agriculturii sau o dezvoltare a zonelor rurale. Mai mult, raportul acuză cotele scăzute de performanţă a agenţiilor responsabile de iniţiativele interne în domeniu, fapt care, spune Mustăţea, se datorează politizării excesive făcute de PDL.

„Veţi spune poate că aspectele semnalate sunt deja cunoscute sau sunt exagerări, dar aceasta este din păcate realitatea, gestionată de un Guvern care pretinde că reformează statul din temelii şi aflaţi sub egida unui preşedinte care, în loc să îl demită pe premier, îşi admonestează poporul că nu este performant”, a spus senatorul liberal.

Din partea grupului UDMR, Fekete Szabo, a susţinut că România nu poate aplica politici protecţioniste în domeniul agriculturii cât timp doreşte să se afle în Uniunea Europeană. „Faptul că actualul Guvern este responsabil de scumpirea la grâu sau la porumb este o clară manipulare a opiniei publice”, a spus udemeristul. Fekete a mai precizat că formaţiunea sa susţine o plată directă a subvenţie pe hectar pentru agricultori, cât şi pentru fermieri. Senatorul UDMR a mai afirmat că „vehicularea a 3 milioane de hectare nelucrate (în moţiunea simplă, n.r.) se dovedesc a fi pure speculaţii”. El a mai susţinut că în anul 2010, faţă de 2009, a crescut cu 43% exportul de produse agricole.

Liderul senatorilor independenţi, Şerban Mihăilescu, a susţinut că problema agriculturii nu poate fi „pusă în cârca” actualului ministru al Agriculturii, având în vedere că „tocmai în ultima perioadă cifrele din agricultură sunt pe un trend ascendent”. El a mai atras atenţia că încă din anii 1990 s-a trecut la „distrugerea unui întreg sistem din domeniul agricol, fără logică”, precum şi fărămiţarea suprafaţelor agricole, dar şi distrugerea sistemului de irigaţii. El a subliniat faptul că li s-a permis persoanelor străine să cumpere mari suprafeţe de teren agricol în România. „Vă rog eu frumos nu mai faceţi moţiuni după Realitatea TV, ci după realitatea din teren”, i-a îndemnat Mihăilescu pe senatorii opoziţiei.

sursa: Money.ro

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.