Preşedintele Comisiei de buget, finanţe din Cameră, deputatul UNPR Maria Barna, a declarat, marţi, că va trimite plenului comun, spre dezbatere şi vot, raportul referitor la Curtea de Conturi care a fost întocmit şi adoptat săptămâna trecută. „Cei şase candidaţi pentru Curtea de Conturi au fost audiaţi, am făcut un raport data trecută, ne menţinem raportul pe care l-am întocmit săptămâna trecută”, a spus Maria Barna.
Solicitată să comenteze acuzaţiile opoziţiei, care consideră că acel raport este nestatutar şi ilegal, invocând lipsa de cvorum, Maria Barna a precizat că plenul este suveran. „Să vedem ce decide plenul. Dacă cei din opoziţie sunt nemulţumiţi, au dreptul de a se adresa mai departe şi de a sesiza comisiile de specialitate, dânşii pot să-şi exprime nemulţumirea aşa cum consideră, conform uzanţelor parlamentare şi conform regulamentelor”, a spus Maria Barna.
La rândul său, senatorul PSD Ovidiu Marian, preşedinte al Comisiei de buget, finanţe din Senat, prezent la şedinţă, a precizat că s-a trecut peste acest blocaj şi se va prezenta plenului situaţia, urmând ca plenul să decidă dacă raportul e statutar sau nu. „Suntem în blocaj de două şedinţe – asta e a treia – la care senatorii din opoziţie se prevalează de o prevedere a şedinţelor comune în care se spune că acestea nu sunt statutare decât dacă prezenţa e la ambele. Am trecut peste această prevedere pentru a prezenta plenului situaţia de blocaj în care ne aflăm. Altfel suntem în situaţie de şah eternă şi niciodată nu vom putea prezenta plenului un raport pentru că cineva nu vrea să se prezinte la comisie. Plenul e suveran, va decide dacă ia în seamă sau nu ia în seamă raportul întocmit azi”, a spus Ovidiu Marian.
Raportul urmează să intre în dezbaterea plenului comun programat să înceapă la ora 14.00. În urmă cu o săptămână, parlamentarii puterii din Comisiile reunite de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor i-au avizat favorabil pe candidaţii pentru o funcţie de vicepreşedinte şi cinci funcţii de consilier la Curtea de Conturi.
Astfel, au fost audiaţi din partea PDL Ion Hurjui, Carmen Stănescu, Lucian Negrea şi Pelea Aurora Marta, din partea UDMR – Petre Lakatoş şi din partea UNPR – Anton Ion, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte.
Şedinţa plenului comun al Parlamentului a fost suspendată, săptămâna trecută, în urma neînţelegerilor dintre putere şi opoziţie pe tema numirilor la Curtea de Conturi.








Comentarii recente