Bună ziua tuturor, la mulți ani domnule președinte Fenechiu, domnule președinte Adomniței! Doamnelor, domnilor miniștri, senatori, deputați, primari, dragi colege, dragi colegi!
Este, chiar dacă avem puțin timp la dispoziție, foarte important pentru mine să vă întâlnesc astăzi pe dumneavoastră, aici, la începutul unui an foarte greu și foarte important, aici, într-unul din punctele tari ale PNL, astăzi în România.
Toată lumea știe că am intrat într-un an foarte greu, foarte încărcat și din vedere politic, dar nu numai din punct de vedere politic. Toată lumea știe că în acest an se joacă mize mari. Noi toți știm, sper, că pentru PNL, cu deosebire, 2014 este un an politic esențial. Nu este vorba doar de rezultatul celor două alegeri care ne așteaptă într-un calendar strict al competiției politice, alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale.
Eu cred că mizele sunt mult mai mari și bătăliile mult mai grele. Există bătălii mai grele decât bătăliile electorale propriu-zise și cred cu tărie că, de fapt, victoria sau înfrângerea în bătălii electorale depinde de victoria sau înfrângerea în celelalte bătălii.
Vorbesc aici despre bătălia guvernării, pentru că până când vom avea alegeri prezidențiale, și sperăm noi un anume alt președinte, până când ne vom confirma și identitatea, și forța, sperăm noi la alegerile europarlamentare, până atunci prima noastră responsabilitate, prima noastră grijă și prima noastră bătălie este astăzi și mâine, ca și săptămâna viitoare, bătălia guvernării. Avem această responsabilitate, ne-am asumat-o, am fost investiți de votul unei majorități a cetățenilor români și trebuie să ne achităm cât mai bine, cât mai eficient, cât mai onorabil de ea, în fiecare zi.
Avem bătălia administrației, și sunteți în sală mulți oameni din administrația locală, sunt și colegi nu doar din Iași, președinți de consilii județene, pe care-i salut, sunt pe tot întinsul României mai mulți liberali ca oricând, implicați în admnistrația locală în poziții de maximă responsabilitate. Este o bătălie poate și mai grea decât bătălia guvernării, mai ales în măsura în care în continuare ceea ce poți face sau nu poți face în administrația locală depinde uneori, direct și imediat, de ceea ce poate face sau nu poate face guvernul, guvernarea.
Avem bătălia pentru câștigarea unui grad de încredere cât mai mare în autorități în general, nu doar pentru partidul nostru, nu doar pentru demnitarii liberali, nu doar pentru reprezentanții Partidului Național Liberal în Parlament, în Guvern, în administrația publică locală, ci în general pentru autoritate și autorități în România. Și zilele din urmă, din păcate și atâtea atâtea alte exemple, care se petrec în fiecare zi, arată nevoie majora a societății românești de a recupera autoritatea și, dacă mi-e permis să alătur aceste cuvinte, autoritatea autorităților.
O țară nu se poate conduce cu neîncredere sau cu delăsare . Nu se poate conduce cu nepăsare și lipsă de respect de la autorități, în primul rând, către cetățeni și, inevitabil, de la cetățeni către autorități.
Aceste lucruri nu sunt abstracțiuni și nu sunt poezii. Sunt lucruri concrete. Suntem de Ziua uneia dintre cele două Uniri care ne marchează începutul și sfârșitul de an ca sărbători naționale majore și nu vom putea, oricât vom vorbi la fiecare 24 Ianuarie sau la fiecare 1 Decembrie, oricât vom vorbi despre necesitatea de a face, din nou și din nou, în fiecare zi, cu fiecare act public al nostru, unirea energiilor românești nu vom putea să o facem fără încredere.
Sigur că asta nu e doar o bătălie de dat pentru Partidul Național Liberal, dar vreau să cred, și cred, că Partidul Național Liberal, mai înaintea celorlalți actori politici, prin istoria, prin vocația sa, prin dimensiunea sa națională, înțelege primul această responsabilitate istorică pentru trecut și pentru viitor.
În fine, avem, noi liberalii, de dat o bătălie pentru reconfirmarea, pentru întărirea unei identități istorice, doctrinare, politice, de care scena politică din România are nevoie, de care elitele românești au nevoie, de care, până la urmă, direct sau indirect, fiecare cetățean din România are nevoie.
Astea sunt lucrurile mari pe care suntem chemați să le confruntăm, să le înfruntăm, să le rezolvăm în acest an 2014, mai mult decât altădată pentru că, în final, ajungem și la alegeri, la greutatea și importanța lor nu doar pentru parcursul politic al unui partid, ci pentru această țară, pentru că la sfârșitul acestui an această țară va trebui să aibă un nou președinte. Nou nu doar în sensul în care să fie doar altă persoană decât actualul președinte, aceasta este, slavă Domnului, singura certitudine, va fi o altă persoană, dar o persoană cu altă mentalitate, cu altă abordare, cu altă autoritate, cu o altă dorință de a face ceea ce președintele are de făcut, și are, slavă Domnului foarte mult în scena politică și, insist, publică din România, din societatea românească, de a avea în continuare un Guvern stabil, dar și eficient. De a avea în continuare o administrație cu atribuții din ce în ce mai bine conturate, cu mijloace din ce în ce mai puternice și cu încredere din ce în ce mai mare din partea cetățenilor. Sunt lucruri deloc ușoare. În ordine strict politică, Partidul Național Liberal este într-o competiție grea, este într-o competiție în care nu există menajamente, este într-o competiție în care regulile sunt asemănătoare cu ale războiului.
Partidul Național Liberal trebuie, în contextul și în momentul acestor alegeri, să devină, așa cum devine orice partid bine organizat, asemenea unei armate.
Partidul Național Liberal nu se poate bizui pe altcineva. Noi trebuie să ne gândim nu la faptul că există personalități, forțe politice sau știu și eu ce altceva pe care noi să ne sprijinim. Noi trebuie să ne gândim la oameni, la milioane de oameni care văd în noi sprijinul lor, speranța lor în această societate, în această lume și în fața tuturor acestor provocări ale prezentului și ale viitorului.
Suntem suficient de puternici din toate punctele de vedere pentru a da, pentru a câștiga aceste bătălii și închei exprimându-mi speranța ca dumneavoastră, aici la Iași, care ați dus și ați câștigat pe parcursul anilor multe alte bătălii la rândul lor deloc ușoare, veți fi unii care nu vor avea nevoie în fiecare luni și-n fiecare zi să vină cineva să vă dea încredere, ci veți fi un exemplu de forță, de unitate, de voință în politică pentru vecinii dumneavoastră și, până la urmă, pentru toți colegii din România, pentru toți colegii liberali din această țară pe care o iubim cu toții și pe care o vrem, anul acesta și în anii care urmează, mai liberă, mai prosperă, mai civilizată, mai pe potriva aspirațiilor care ne-au făcut dintotdeauna profilul ca partid și ca oameni.
Vă mulțumesc și vă doresc un an bun!








Comentarii recente