Dacă ai citit „Cum Suntem Controlați”, cunoști povestea: puterea obișnuia să fie evidentă. Un dictator dă ordine. Miniștrii propagandei transmit minciuni. Cetățenii fie cred, fie nu.
Dar lumea aceea e moartă.
Astăzi, controlul nu strigă. Șoptește. Nu minte — interpretează cadrul. Nu-ți comandă atenția; proiectează mediul în care atenția ta nu are unde să se mai ducă. Asta e evoluția pe care am eșuat să o vedem venind.
Mitul Decepției e Mort (Dar Încă Credem În El)
De zeci de ani, luptăm cu propaganda cum ai lupta cu un inamic vizibil. Verificatorii de fapte se mobilizează s-o dezmintă.
Cursurile de educație media învață oamenii să detecteze minciunile. Am construit site-uri de fact-checking, linii telefonice de dezmințire, curricule de gândire critică.
Și totuși, suntem mai divizați decât oricând.
De ce? Pentru că luptăm războiul de ieri.
Modelul vechi — ceea ce numesc Mitul Decepției — presupune că manipularea e simplă: actorii puternici răspândesc informații false, audiențele naive le cred, democrația suferă. Soluția? Expune minciunile.
Dar așa nu funcționează controlul modern.
Bine ai venit în Proiectarea Cognitivă
Modelul contemporan nu e despre a te înșela cu fapte false. E despre structurarea întregului tău mediu cognitiv astfel încât anumite gânduri să devină naturale, iar altele aproape imposibile.
E diferența dintre:
- A-ți spune minciuni (propaganda veche)
- A-ți proiecta terenul mental în care gândești (realitatea nouă)
Iată ce s-a schimbat:
De la minciuni la ambiguitate. Manipularea modernă nu trebuie să mintă. Selectează, interpretează cadrul și evidențiază fapte reale în moduri care-ți modelează percepția. Beneficiile unei politici sunt evidențiate, în timp ce costurile sunt ascunse. Aceleași date economice sunt interpretate ca succes de o publicație de știri și ca dezastru de alta. Nu ești mințit — ești „curatat”.
De la vizibil la invizibil. Propaganda nazistă era teatrală. Trebuia să fie — funcționa prin discursuri, afișe, transmisiuni pe care le puteai vedea și auzi. Manipularea de astăzi e algoritmică.
Newsfeed-ul Facebook decide ce vezi. Algoritmul YouTube îți influențează recomandările. Google modelează ceea ce cauți. Dar nu poți vedea algoritmul lucrând. Doar experimentezi rezultatul ca pe propria ta curiozitate naturală.
De la audiență pasivă la agenție modelată. Modelul vechi vedea oamenii ca pe niște recipiente înșelate care înghit orice li se oferă. Suntem mai deștepți decât atât.
Căutăm activ informații, gândim critic, luăm propriile decizii. Dar iată capcana: agenția ta este încă modelată. Te simți liber în timp ce alegi din opțiuni preselecționate.
Te simți autonom în timp ce locuiești într-o cameră de ecou. Mediul modelează ceea ce poți măcar să îți pui întrebarea.
De la putere centralizată la control distribuit. Propaganda obișnuia să necesite un minister al propagandei. Acum influența curge prin algoritmi, rețele sociale, feed-uri algoritmice și prejudecăți cognitive încorporate în psihologia umană. Nu există un singur sediu de expus, nu există un ministru al propagandei de arestat. Puterea e peste tot și nicăieri.
Arsenalul Sofisticat
Uită de slogane și repetare. Manipularea contemporană folosește arme care funcționează pe un nivel complet diferit:
- Interpretarea cadrului: Stabilirea contextului în care faptele sunt înțelese.
- Fixarea agendei: Stabilirea care subiecte contează și care nu.
- Pregătire mentală (priming): Declanșarea răspunsurilor emoționale înainte de gândirea rațională.
- Expunere selectivă: Asigurarea că vezi în principal informații care confirmă ceea ce crezi deja.
- Curățare algoritmică: Personalizarea tuturor acestora la scară, pentru milioane simultan.
Alegerile prezidențiale din SUA din 2016 nu au fost câștigate prin răspândirea de fapte false. Au fost câștigate printr-o convergență a acestor tehnici, toate proiectate pentru a-ți modela percepția realității în sine.
De Ce Fact-Checking-ul Nu E Suficient
Aici e locul unde rezistența majorității eșuează.
Ne-am antrenat să luptăm cu Mitul Decepției. Verificăm faptele. Cerem dovezi. Dezmințim afirmații false. Și da, toate astea mai contează.
Dar sunt insuficiente.
Dacă manipularea nu e în primul rând despre fapte false, atunci fact-checking-ul singur e ca o sabie folosită împotriva unui inamic invizibil. Lovești în aer în timp ce amenințarea reală îți recablează mediul cognitiv în jurul tău.
Ce avem nevoie în schimb este vigilență epistemică — o conștientizare a modului în care mediile noastre informaționale ne modelează felul în care gândim.
Asta înseamnă:
- Recunoașterea efectelor cadrării.
- Înțelegerea prejudecății algoritmice.
- Identificarea fixării agendei în acțiune.
- Dezvoltarea alfabetizării media dincolo de binarismul adevăr/fals.
- Examinarea cui îi servește realitatea pe care ți-o arată.
Catastrofa Democratică Despre Care Nimeni Nu Vorbește
Iată ce mă înspăimântă la această schimbare:
Propaganda tradițională amenința democrația prin subminarea consimțământului informat prin minciuni. Puteai eventual să reziști dacă descopereai falsurile.
Manipularea contemporană e mai rea. Ea modelează însăși construcția realității politice în mintea ta. Nu-ți dă doar informații false — îți preconfigurează cadrul mental pentru judecata politică în sine.
Asta nu-ți limitează doar consimțământul. Îți limitează agenția. Autonomia. Capacitatea ta de a gândi în afara arhitecturii în care ai fost plasat.
Și pentru că manipularea e invizibilă, algoritmică și personalizată, nu există un singur moment în care să poți spune: „Aha! Am fost înșelat!” Doar experimentezi lumea așa cum a fost modelată pentru tine, și se simte ca propria ta percepție.
Ce Acum?
Dacă „Cum Suntem Controlați” a diagnosticat problema, acest eseu mapează evoluția bolii.
Nu mai avem de-a face cu propaganda primitivă. Avem de-a face cu o remodelare sofisticată a infrastructurii informaționale și cognitive care determină cum gândim despre politică, realitate și unii despre alții.
Rezistența nu poate fi doar fact-checking. Trebuie să fie mai adâncă: o conștientizare structurală a felului în care mintea noastră este proiectată.
Pornește de la a vedea invizibilul. De la recunoașterea că formele cele mai puternice de control nu sunt cele care strigă — sunt cele care șoptesc atât de ușor încât uiți că ți se vorbește.
Care e experiența ta? Ai observat trecerea de la propaganda clasică la proiectarea cognitivă în propriul mediu informațional? Unde o vezi cel mai clar — pe social media, în știri, altundeva?
sursa: Gabriel Șerban substack
* titlul articolului îmi aparține
Radu Zlati 
Lasă un comentariu