Relativ recent, participam la unul dintre acele evenimente tipice pentru Washington, DC, la interfața dintre lumea academică, analiza politică și cercul decidenților. Se ridică și ia cuvântul o tânără dintr-una dintre țările baltice sau nordice -nu mai stiu detaliul, e irelevant- și, în acel moment, am avut o epifanie:
Am realizat că, în toți anii trăiți în Washington, în această lume a interfeței, am ajuns să recunosc intuitiv, aproape instantaneu, profilul unei astfel de persoane care face parte din numeroasa și bine reprezentata categorie a celor care funcționează „sub acoperire” în DC, cu misiuni mai mult sau mai puțin clar definite de punctul lor de origine organizațională din țara de baștină.
Și nu pentru că aș fi dezvoltat cine știe ce abilități speciale, ci pur și simplu pentru că, în timp, aceste profesioniste meritorii au ajuns să arate la fel, să vorbească la fel, să se imbrace la fel, să se comporte la fel.
În bună măsură, probabil, acesta este rezultatul faptului că, la origine, profilerul sau biroul de resurse umane și misiuni care se ocupă cu selectarea și „parașutarea” acestor resurse umane în Washington fie au ajuns, în mod independent, la aceleași concluzii privind profilul optim, fie au început să se copieze reciproc, pornind de la vreun caz de succes devenit „best practice” în cercurile lor.
Fapt este că, în momentul de față, scena socială din capitala americană – și, prin implicație, scena conferințelor, workshop-urilor și simpozioanelor – este populată de aceste simpatice prezențe. De obicei, sub pretextul unei specializări legate de ceva numit „relații internaționale”, „politică externă” sau „comunicare publică” (precizare necesară, întrucât există, desigur, și alte forme de comunicare – private si nonverbale), aceste agente ale țării-mamă adaugă o notă de farmec specific atmosferei washingtoniene și circuitului de networking și dezbateri, barurilor si cluburilor din Capitală.
Vizavi de țara de baștină, ele produc în mod public „analize politice”, rapoarte, intervenții media – toate sub greutatea expertizei conferite de domeniul de competență și de prezența „la fața locului” în Washington, DC. Această poziție ocupă adesea un rol esențial în mecanismele de politică internă din țările de origine, unde funcția de a explica publicului ceea ce nici tu nu ai înțeles pe deplin este deja o instituție națională în nenumărate țari ale lumii.
(În fiecare țară există o clasă de astfel de influenceri, atent selectați și susținuți de propriile „state paralele” și, de multe ori, așa cum vom vedea, statele paralele însele ajung să nu mai înțeleagă nimic, datorită faptului că ajung să ia de bune și să creadă și ele această producție de maculatură dublu sau triplu propagandistică produsă de propriul lor sistem… Dar asta e altă discuție.) Să revenim:
Există, desigur, cum spuneam, și dimensiunea informală: viața socială intensă, networking-ul și high life-ul din DC, care reprezintă, probabil, o valoare adăugată în sine în ochii țării de baștină. Fără a specula excesiv, probabil acolo se află adesea centrul de greutate al operațiunii.
Mai există însă un element care explică intuiția de care vorbeam la început. În timp, după ce o astfel de prezență este parașutată în zonă, începe să se impregneze – la început inconștient, apoi deliberat – de o ideologie, de un mod de a gândi, de a vedea lumea, de a structura percepția propriei țări, a Americii și a universului politic în ansamblu.
Este vorba despre ideologia dominantă și climatul de opinie dominant. Nu termenul contează și, până la un punct, nici măcar conținutul exact al doctrinei. Important este că ea este convenabilă: a fost, timp de decenii, linia ideologică cvasi-oficială a aparatului de propagandă și a elitelor occidentale. Mimentismul si comoditatea conformismului sincronist sunt naturale.
În plus, este autopromovantă: în centrul ei se află ideea agitatoric-eroică, dramatic-exhibitionistă de a „promova”, „rezista”, „schimba”, “lupta”, de regulă în favoarea unei minoritati sau de elite cu care cei atinși de acest „mind virus” ajung să se identifice – elitist in contrapozitie cu masele largi si nestiutoare in ale progresului. Astfel, treptat, personajele noastre ajung să vorbească aceeași limbă, să-și structureze percepția asupra lumii și discursul într-o manieră calchiată după forma cea mai agresivă, caricaturală și simplificată a ideologiei dominante.
Și de la un punct nici nu mai este clar în numele cui vorbesc: al interesului național al țării pe care o reprezintă? Al unui curent ideologic universalist? Al unor entități formale sau informale non-statale, continentale sau globale? Sau al propriilor interese, așa cum au fost ele redefinite identitar și ideologic prin internalizarea doctrinei dominante si care se cer promovate in ideea ca sunt o prioritate sau conditie necesară a progresului universal?
Oricare ar fi răspunsul, ideea este simplă: un nou pattern recognoscibil, care se adaugă celui legat de profilul personal.
Si astfel, după o vreme, când la o conferință sau dezbatere se ridică și ia cuvântul o reprezentantă „sub acoperire” din estul Europei sau din fostul spațiu sovietic, senzația de déjà-vu devine inevitabilă. Profilul, discursul, atitudinea converg într-un model recognoscibil.
De ce împărtășesc această poveste? Pentru că ea este un vehicul pentru a puncta ceva mult mai important. Și anume faptul că această ideologie, acest pattern de definire a identității și rolului profesional, pătrunde treptat în întreg aparatul relațiilor externe, al politicii internaționale, al statelor paralele, al vieții intelectuale și doctrinaire a aparatului de stat in domeniile in cauza.
După încheierea misiunii de la Washington, personajele noastre revin în „centrală”, în viața politică și instituțională a țării de origine. Astfel, acest tipar ideologic este reimportat și reimplantat în spațiul național. Dar acest pattern mental și atitudinal penetrează pe nenumărate alte canale. Acesta e doar unul dintre ele.
Rezultatul? O identitate duală. Pe de o parte, ramane umbra dată de loialitatea formală față de structurile statale care le susțin sau lasat cariera. Pe de altă parte, o identitate tacită, implicită, modelată de doctrina dominantă și de propaganda ideologică de la Centru si Centrală. Îți trebuie o forță intelectuală și morală considerabilă pentru a rezista presiunii conformiste a acestui leviatan ideologic, susținut de o infrastructură de propagandă cu o capacitate de penetrare fără precedent istoric. În lipsa ei, se naște o dualitate asimetrică.
Între cele două identități apare o tensiune pe care, de cele mai multe ori, cei în cauză nici măcar nu o conștientizează. Dar tocmai in aceste conditii această presiune insidioasă de conformare ideologică, culturală și identitară ajunge să devină forța dominantă.
Și acum am ajuns la concluzia sau morala acestei fabule: de aici începe să se contureze o explicație pentru modul aparent bulversant și de neînțeles în care funcționează, de o bună vreme, anumite segmente ale politicii externe și diplomației occidentale, europene — și, evident, ale României.
O explicație care pleacă de la însăși confuzia și disfuncția inserate tacit în esența fundamentelor cognitive, ideologice și identitare ale celor care le gestionează. De aici pleacă, cred eu discutia reală…
În încheiere, să precizez ca cele de mai sus reprezintă o observație clinică, factuală. O conjectură neutra formulată pe baza unor observatii ale unor fenomene demne de analiză. Este, dacă vreți, un exercițiu, o notă analitică detasată, un gând rostit cu voce tare și împărtășit cititorilor mei. Atat si nimic mai mult…
Sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu