În momentul în care „statul paralel” român a făcut imensa greșeală de a internaliza clivaje de politică externă si geopolitică în interiorul politicii interne românești, creând astfel polarizări și tensiuni inutile, falii și vulnerabilități care au bulversat structura politică și echilibrele interne naționale, ușa a fost deschisă pentru ceea ce vedem că se întâmplă în acest moment.
A doua mare eroare făcută de statul paralel român a fost acceptarea creării, în interiorul României, a unor structuri politice paralele, sub acoperirea sau pretenția de ONG-uri, mișcări civice, mediatice, inițiative umanitare sau ale „progresului”, ori entități care pretind că urmăresc binele public sub forma „curățării” sau „moderării” discursului public.
Ceea ce nu au înțeles artizanii acestui dezastru este faptul că, pe baza experienței occidentale, știm foarte bine că ori de câte ori o entitate statală, organizațională, ecleziastică, educatională sau corporativă intră în contact cu elementele acestei mișcări ideologice, politice și sociale de factură militantă, salvaționist-alarmistă și transnațională, în ideea că o va folosi în propriile scopuri, mai devreme sau mai târziu lucrurile se întâmplă exact invers.
Virusul memetic, toxicitatea doctrinară și interesele intrinseci asociate acestor mișcări ajung să infiltreze si infesteze treptat structurile corporative, diplomatice și chiar serviciile de informații, operând ca un agent mutant care folosește și subminează structurile gazdă. În timp, aceste structuri sunt convertite din instrumente ale interesului național, ecleziastic sau corporativ în instrumente ale agendei ideologice respective. Devin practic zombie organizaționali și ideologici.
Ceea ce vedem în acest moment în România este doar un episod dintr-un fenomen pe care l-am observat deja în mod repetat, în diferite contexte și la diferite niveluri, în lumea corporatistă occidentală, în mediul instituțiilor religioase occidentale, în structurile statale occidentale, în serviciile de informații și în mediul diplomatic occidental.
În România, acest „virus” a reușit să organizeze o rețea complexă care, la suprafață, funcționează ca un sistem de ONG-uri, organizații umanitare, inițiative civice sau media, dar care, în realitate, operează ca o structură politică și de putere paralelă. Este o structură de tip partinic, dar care nu se înregistrează ca partid politic.
Este, în același timp, o structură de tip propagandistic și doctrinar care nu se prezintă ca atare, ci se legitimează ca o formulă neutră, civică sau non-profit, pretinzând că acționează în interes public, când în realitate susține o linie ideologică precisă și rețelele de interese asociate acesteia, într-un cadru transnațional.
Această structură a reușit, cel puțin parțial — fie din incompetență, fie din complicitate, fie dintr-o combinație a celor două din partea structurilor organizaționale și politice profunde ale statului român — să exercite influență sau control asupra unor elemente importante ale statului român, ale societății românești și chiar ale economiei.
În momentul de față, președintele României, Nicușor Dan, nu răspunde — din varii motive pe care personal nu le cunosc și nu le înțeleg decat partial — presiunilor sau comenzilor venite din partea acestei mișcări sau structuri.
Confuzia și haosul create în acest moment se datorează și faptului că această structură sau mișcare are mai mulți centri de comandă. După toate aparențele, există acum o divergență majoră între diferiții centri de comandă ai acesteia, atât din Vest, cât și din Est.
Trebuie subliniat foarte clar că o parte semnificativă a finanțării și susținerii acestor structuri provine dinspre Est, prin intermediul canalelor obișnuite ale ONG-ismului occidental, care de ani de zile — chiar de decenii — sunt utilizate și exploatate de entități non-occidentale, pentru a promova cauze antioccidentale, antidemocratice, anticapitaliste si antiliberale care submineaza unintatea, legitmitatea si functionalitatea Vestului.
Rezistența pe care Nicușor Dan o manifestă în acest moment în fața acestei structuri a generat o frustrare considerabilă, așa cum se poate observa din reacțiile vectorilor deja bine cunoscuți și deconspirați în spațiul public românesc.
În acest moment este imposibil de prezis cum se va încheia această confruntare. Noi, ca observatori externi si detasati ai acestor procese și evoluții, nu putem nota decât faptul că intrăm într-o nouă fază a crizei produse în interiorul României de cele două erori majore comise de cei care ar fi trebuit să știe mai bine odată ajunși la butoanele controlului și coordonării sistemului politic, diplomatic și geopolitic românesc.
Și anume:
1. Nu ar fi trebuit să endogenizeze clivajele geopolitice externe, instrumentalizandu-le oportunist ca sa isi regleze intre ei conturile interne, transformându-le într-o sursă de tensiuni interne, politizare, divizare și polarizare a societății românești.
2. Nu ar fi trebuit să permită ca o ideologie și o mișcare socială și propagandistică, fundamental străină rațiunii de stat și intereselor naționale românești să devină forța dominantă în spațiul public, mediatic și ideologic românesc.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu