news 22.12.2010

  • PNL va sesiza, joi, Curtea Constituţională, cu privire la legea de aprobare a OUG 50, a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, viceliderul grupului liberal Eugen Nicolăescu (PNL), arătând că această ordonanţă are „elemente de neconstituţionalitate”. (Mediafax)
  • În noiembrie 1989, şefii judeţeni de securitate au fost informaţi că vor urma „neîndoielnic“ încercări de asasinare sau de schimbare din funcţie a lui Ceauşescu, inclusiv prin mişcări de stradă, caz în care Securitatea nu se implică decåt informativ. (Curentul)
  • CCR a amânat dezbaterea sesizărilor formulate de deputaţii opoziţiei şi de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, privind Legea Educaţiei. În sesizare, deputaţii invocă încălcarea dispoziţiilor articolului 1, alineatele 4 şi 5 din Constituţie, coroborate cu dispoziţiile articolului 61, alineat 1, şi ale articolului 114 din acelaşi act fundamental. Majoritatea articolelor se referă la învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, la autonomia universitară, la incompatibilităţile impuse rectorilor şi la modul de reglementare a patrimoniului unităţilor de învăţământ particular şi confesional, despre care semnatarii afirmă că ar institui o naţionalizare.
  • Preşedintele Traian Băsescu a luat poziţie faţă de declaraţia lui Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, care a spus la RTv că Franţa a cerut amânarea aderării României la spaţiul Schengen deoarece companiei franceze Vinci i s-a cerut, de către Guvern, o şpagă foarte mare, pentru segmentul de autostradă Comarnic-Braşov. (Adevarul)
  • Senatorii au aprobat, miercuri, lista celor 11 membri nou aleşi în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) cu 64 de voturi „pentru” şi 60 „împotrivă”. Votul a fost unul secret, cu bile, cu privire la validarea listei celor 11 membri nou aleşi în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. La şedinţă au fost prezenţi 124 de senatori, din totalul de 127. Dintre aceştia, 64 s-au pronunţat pentru validarea listei celor 11 membri nou aleşi în viitorul CSM şi 60 „împotrivă”. În timpul dezbaterilor, PDL a anunţat, prin Cristian Rădulescu, liderul de grup, că se pronunţă pentru invalidarea listei. PSD şi PNL au optat pentru validarea listei, susţinând că este o chestiune de formă, nu de fond. (Antena3)
  • Oficial, 28 de revoluţionari cu certificat de luptător în Revoluţie sunt foşti colaboratori sau chiar foşti ofiţeri dovediţi ai Securităţii – organul represiv din regimul comunist, principalul acuzat de sutele de asasinate comise în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Numărul securiştilor şi turnătorilor va fi însă mult mai mare: până în prezent, au fost verificaţi doar 8.000 dintre cei 21.000 de revoluţionari – luptători sau urmaşi ai eroilor-martiri (părinţi, soţi şi copii de morţi în Revoluţie). Aceştia beneficiază, de peste 20 de ani, de recunoştinţa statului român, manifestată prin indemnizaţii (indemnizaţia de luptător este, în prezent, de 1.700 – 3.300 de lei) şi alte numeroase facilităţi de ordin material. (Gandul)

Comentariile nu sunt permise.